Miercuri, 9 Septembrie 2009

Anul VIII-161(1135)

Unirea? Toliko cerez moi trup

Ion Surdu

Autoproclamatul apărător al minorităţilor naţionale, Valeri Klimenko, a declarat, în numele acestora, că în R. Moldova riscă să aibă loc un război civil, dacă discuţiile despre unirea ţării noastre cu România vor continua. „Noi considerăm că unirea cu România e posibilă doar atunci când, în rezultatul izbucnirii unui război civil, vor învinge adepţii acestei idei. O altă cale nu există”, a exclamat Klimenko.

Românofob declarat, Klimenko a făcut respectiva declaraţie publică, pornind de la speculaţiile care s-au făcut, în ultimul timp, în presă, potrivit cărora, coaliţia parlamentară majoritară va opta pentru unirea cu ţara vecină. Liderul Mişcării social-politice „Ravnopravie” s-a arătat sigur că, în acest caz, Federaţia Rusă e gata să „ajute” ţara noastră, inclusiv cu armament. „Dacă nouă (minorităţilor naţionale - n.n.) ne va reveni sarcina să păstrăm statalitatea R. Moldova, suntem gata s-o facem. Vom găsi şi parteneri peste hotarele ţării, inclusiv din Federaţia Rusă. Când vine vorba despre apărarea statului Republica Moldova, toate mijloacele sunt binevenite. Nu glumesc”, a explicat Klimenko.

De asemenea, el a afirmat că „minorităţile naţionale din RM sunt categoric împotriva ieşirii ţării noastre din Comunitatea Statelor Independente şi împotriva aderării la NATO”. În opinia lui, „ieşirea din CSI va avea consecinţe catastrofale, în primul rând, de ordin economic”.

 

Materialul a fost citit de 1792 ori
Din aceeaşi rubrică:
La aceeaşi temă:

Printează

Timpul îşi rezervă dreptul de a nu publica comentariile care contravin condiţiilor de utilizare a site-ului

Tovarase.Nu ai dreptate.

Tovarase.Nu ai dreptate. Este ipocrizie ce faci dumneata.Oare nu stii ca Romania este membru al Uniunii Europene? Trebuie sa fii prost in popusoaie sa nu intelegi ca nu suntem in secolul trecut.Si de unde minoritatile hotarasc pentru majoritate? Ce sunteti mai destepti? Citeste drepturile natiunilor si a minoritatilor.Moldova are dreptul sa aleaga sau Uniunea Europeana sau alte aliante. Nu cu razboaie civile. Pentru instigare la razboi ar trebuie sa se autosesizeze procuratura gwenerala si sa stai la puscarie. Mai da prostanac mai iesti.

Я не против!

Я не против!