Miercuri, 21 Octombrie 2009

Anul VIII-190(1167)

Primarul Chirtoacă, Guvernul Filat şi sărmana limbă de stat

Constantin Tănase
Tanase-editorial.jpg

O dată la câteva săptămâni, clovnul şi provocatorul politic Valeri Klimenko, aflat din fragedă pruncie în deplasare în RM, iese la rampă şi face declaraţii insultătoare la adresa moldovenilor şi a statului. Tratându-l ca pe „prostul satului”, nici Puterea, nici societatea civilă nu-l iau în serios. Şi păcat, pentru că el nu vorbeşte în numele său - prin gura lui vorbeşte matuşka Rusia.

Marţi, el se produce într-o conferinţă de presă în care critică în termenii propagandei imperiale ruseşti actualul guvern pentru că, chipurile, ar discrimina minoritatea vorbitoare de limbă rusă. Potrivit lui, vorbitorii de rusă din RM s-au pomenit în afara administrării de stat, de unde concluzionează că o pătrime din portofoliile actualului guvern trebuie să revină reprezentanţilor minorităţilor naţionale. Drept argument în favoarea tezei sale el aduce exemplul Americii, care „şi-a ales un negru la funcţia de preşedinte”. Aşadar, pe… „negrul” Klimenko nu-l mai satisface divizarea cetăţenilor RM pe criterii etnice, el merge mai departe şi recomandă un criteriu mai productiv - cel rasial.

Primul lucru ce ar fi de comentat în acest context e cel legat de noţiunea „vorbitori de limbă rusă”. La cine se referă Klimenko, la ce categorie de cetăţeni? Or, şi toţi moldovenii sunt vorbitori de rusă. Klimenko evită să precizeze că prin vorbitorii de limbă rusă îi are în vedere pe nevorbitorii de limbă română, care o duc în RM ca găina la moară, dar care continuă să se considere… „discriminaţi”. În definitiv, Klimenko vrea un guvern etnic, cu miniştri „vorbitori de limbă rusă”, adică nevorbitori de limbă română. De unde vine această obrăznicie?

Rădăcinile ei sunt adânci. De la ’90 încoace, toate guvernele care s-au succedat, inclusiv cele declarate „naţionaliste” şi „extremiste” - în contextul dat anume la acestea mă refer - au fost ostaticii aşa-zişilor „vorbitori de limbă rusă”. Fie din frica sau obedienţa faţă de Rusia, fie din raţiunile egoiste electorale ale politicienilor de la conducere, minorităţile naţionale din RM au beneficiat de un statut preferenţial, constituind un fel de stat în stat. Neintegrându-se cultural în societatea moldoveană, strigă că sunt discriminate, deşi cu adevărat discriminată e naţiunea titulară.

Străinii care ne vizitează rămân uluiţi de faptul că nimeresc într-o ţară de limba rusă. Chişinăul e tot mai rusificat, aici se vorbeşte ruseşte, publicitatea stradală, firmele magazinelor, anunţurile, posturile de radio şi TV - toate sunt şi în sau numai în rusă. Chioşcurile sunt bucşite cu ziare în rusă, indicatoarele de preţuri în magazine şi pieţe sunt în rusă, în bănci şi în magazinele de lux se vorbeşte în limba rusă… Şi în Parlamentul RM „discriminaţii” vorbesc în limba rusă, asigurându-li-se traducerea pe banii publici, din impozitele „naţionaliştilor” moldoveni.

Venirea în fruntea Primăriei Chişinăului a unui primar „român”, „naţionalist” şi „unionist” nu a ameliorat starea deplorabilă de lucruri. Dimpotrivă, în ultimii ani, situaţia lingvistică s-a agravat. Până mai ieri, primarul „unionist român” dădea vina pe conducerea centrală comunistă care-i punea beţe în roate. Acum conducerea centrală s-a schimbat. Cine îl încurcă astăzi: preşedintele Ghimpu sau premierul Filat? Dacă suntem aşa cum suntem, de ce Klimenko să nu fie obraznic şi să ne insulte?
 

 

Materialul a fost citit de 2821 ori
Din aceeaşi rubrică:
La aceeaşi temă:

Printează

Timpul îşi rezervă dreptul de a nu publica comentariile care contravin condiţiilor de utilizare a site-ului

drAC Domnule Tănase, Sunt

drAC Domnule Tănase, Sunt născut şi trăiesc în dreapta Prutului (am vârsta Dvs.), dar întrucât Tata era basarabean, mă simt ataşat de R. Moldova (Basarabia)şi urmăresc cu interes şi îngrijorare tot ce se întâmplă în ţară. Spun asta, deoarece una din "ferestrele" prin care privesc "înăuntru", sunt numerele ediţiei electronice ale Timpului Dvs. Sunt cunoscător al limbii ruse, invăţată "obligatoriu" încă din gimnaziu, dar pe care am perfecţionat-o ulterior pe cont propriu recunoscându-i utilitatea în activitatea mea profesională (inginerie energetică). Dar, destul cu elogiile, să trec la subiect! Obrăznicia unor lideri ex. M.Tkaciuc şi nu numai, care fiind abordaţi în limba oficială răspund punctual în rusă (deci, cunosc perfect limba oficială, dar nu vor să o utilizeze) poate fi corectată simplu de interlocutori, prin nerecepţionarea mesajului respectivului subiect până în momentul în care acesta recurge la limba de stat (pentru că dacă nu se procedează astfel, limba de stat redevine rusa). Altfel se prezintă situaţia în mass-media, în special în posturile de televiziune. Aşa cum bine aţi remarcat într-un editorial anterior oamenii din zilele noastre (şi nu este exclusiv cazul moldovenilor)citesc puţin spre deloc, în schimb se uită la televizor. Aici trebuie să intervină Parlamentul care, prin măsuri legislative energice şi aspru punitive (mergând până la retragerea licenţei) să impună uzul limbii oficiale atât în televiziunea de stat cât şi în televiziunile private înregistrate oficial în R.Moldova. Utilizarea limbilor etniilor conlocuitoare poate face obiectul unor emisiuni culturale şi politico-economice special dedicate şi delimitate temporal. În domeniul comercial, ca şi în cel juridic, prin măsuri administrative luate în regim de urgenţă, se poate repune în drepturi limba oficială. Nu uitaţi că aşa au procedat şi ruşii din 1812 încoace. Faceţi ca ei, dar în sens invers sau, mai pe româneşte: Tăiaţi coada câinelui dintr-o lovitură! Nu ezitaţi, faceţi aşa şi veţi constata (cu surprindere şi dece nu, cu plăcere) că veţi fi mai respectaţi de vecini, inclusiv de ruşi. Audaces Fortuna juvat. Închei aici, cu speranţa că poate în viitor ne vom cunoaşte mai bine. Al dumnavoastră prieten, Adrian Cervatiuc

vaser.Nu e frumos ca nu ati

vaser.Nu e frumos ca nu ati publicat comentariul. Am avut si eu o parere, cu care am vrut sa ma impartasesc cu cititorii TIMPULUI. Dar se vede ca cenzura e de vina. Pa!

vaser.vaser.Este o problema

vaser.vaser.Este o problema foarte actuala si pusa in discutie la timp. multumesc d-le Tanase pentru ca ati abordat aceasta tema. Eram nespus de mult revoltat cad il auzeam pe acest rusoi necioplit Klimenco cand pronunta sintagma "ruscoiazicinoie naselenie". Parca ma simteam si eu discriminat. Sunt si eu vorbitor de limba rusa. Daca e sa aceptam aceasta fraza atunci nu inteleg care e problema. Cuvernul actual 100% este vorbitor de limba rusa. Dca nu credeti intrebati-l pe orice ministru daca nu cunoaste, nu vorbeste aceasta limba. Asa ca Klimenco a cam ramas in urma trenului cu politica lui sovina. Nu mai trece acest truc ,d-le Klimenco. Spune lucrurilor pe nume, "reprezentantii etniei ruse" si totul va fi OK. Numai ca procentul va fi cu totul altul. Nu gramaditi toate etniile sub acelasi paravan. Armenii au liba lor,romii pe a lor, azerii, ucrainenii, bulgarii, gagauzii,etc, tot asi au limba lor. Asa ca ne nado...Esti prea smecher,aceasta se vede cu ochiul liber,cand pronunti aceste vorbe, te cam ea rasul pe sub musteti. Acu m ce tine de edilul capitalei noastre Dorin Chirtoaca. Cred ca are D. Tanase dreptate.Ar fi timpul sa se apuce serios de treaba primarul nostru, pentru ca intr-adevar acum nu-i mai incurca nimeni sa faca ordine in municipiu , si in privinta respectarii legislatiei lingvistice, si in privinta indeplinirii promisiunilor privind denumirea unei srazi in numele rgretatului poiet Grigore Vieru, si in privinta edificarii unui monument dedicat victimelor regimului stalinist, etc. Nu mai are nici o scuza acum. Si tare nu asi vrea , credeti-ma, sa ma dezamagesc in alegerea pe care am facut la ALEGERI. Urasc comunistii groaznuc, dar tare n-s vrea, ca acesta inactivitate concreta, sa-i aduca pe comunisti iarasi la putere. Atunci voi, pe care v-am ales si nu ati facut nimic din ce ati promis, ve-ti fi vinovati.

vaser.Este o problema foarte

vaser.Este o problema foarte actuala si pusa in discutie la timp. multumesc d-le Tanase pentru ca ati abordat aceasta tema. Eram nespus de mult revoltat cad il auzeam pe acest rusoi necioplit Klimenco cand pronunta sintagma "ruscoiazicinoie naselenie". Parca ma simteam si eu discriminat. Sunt si eu vorbitor de limba rusa. Daca e sa aceptam aceasta fraza atunci nu inteleg care e problema. Cuvernul actual 100% este vorbitor de limba rusa. Dca nu credeti intrebati-l pe orice ministru daca nu cunoaste, nu vorbeste aceasta limba. Asa ca Klimenco a cam ramas in urma trenului cu politica lui sovina. Nu mai trece acest truc ,d-le Klimenco. Spune lucrurilor pe nume, "reprezentantii etniei ruse" si totul va fi OK. Numai ca procentul va fi cu totul altul. Nu gramaditi toate etniile sub acelasi paravan. Armenii au liba lor,romii pe a lor, azerii, ucrainenii, bulgarii, gagauzii,etc, tot asi au limba lor. Asa ca ne nado...Esti prea smecher,aceasta se vede cu ochiul liber,cand pronunti aceste vorbe, te cam ea rasul pe sub musteti. Acu m ce tine de edilul capitalei noastre Dorin Chirtoaca. Cred ca are D. Tanase dreptate.Ar fi timpul sa se apuce serios de treaba primarul nostru, pentru ca intr-adevar acum nu-i mai incurca nimeni sa faca ordine in municipiu , si in privinta respectarii legislatiei lingvistice, si in privinta indeplinirii promisiunilor privind denumirea unei srazi in numele rgretatului poiet Grigore Vieru, si in privinta edificarii unui monument dedicat victimelor regimului stalinist, etc. Nu mai are nici o scuza acum. Si tare nu asi vrea , credeti-ma, sa ma dezamagesc in alegerea pe care am facut la ALEGERI. Urasc comunistii groaznuc, dar tare n-s vrea, ca acesta inactivitate concreta, sa-i aduca pe comunisti iarasi la putere. Atunci voi, pe care v-am ales si nu ati facut nimic din ce ati promis, ve-ti deveni dusmanii mei de moarte.

Este o problema foarte

Este o problema foarte actuala si pusa in discutie la timp. multumesc d-le Tanase pentru ca ati abordat aceasta tema. Eram nespus de mult revoltat cad il auzeam pe acest rusoi necioplit Klimenco cad pronunta sintagma "ruscoiazicinoie naselenie". Parca ma simteam si eu discriminat. Sunt si eu vorbitor de limba rusa. Daca e sa aceptam aceasta fraza atunci nu inteleg care e problema. Cuvernul actual 100% este vorbitor de limba rusa. Dca nu credeti intrebati-l pe orice ministru daca nu cunoaste, nu vorbeste aceasta limba. Asa ca Klimenco a cam ramas in urma trenului cu politica lui sovina. Nu mai trece acest truc ,d-le Klimenco. Spune lucrurilor pe nume, "reprezentantii etniei ruse" si totul va fi OK. Numai ca procentul va fi cu totul altul. Nu -i gramaditi toate etniile sub acelasi paravan. Armenii au liba lor,romii pe a lor, azerii, ucrainenii, bulgarii, gagauzii,etc, tot asi au limba lor. Asa ca ne nado...Esti prea smecher,aceasta se vede cu ochiul liber,cand pronunti aceste vorbe te cam ea rasul pe sub musteti. Acu m ce tine de edilul capitalei noastre Dorin Chirtoaca. Cred ca are D. Tanase dreptate.Ar fi timpul sa se apuce serios de treaba primarul nostru, pentru ca intr-adevar acum nu-i mai incurca nimeni sa faca ordine in municipiu , si in privinta respectarii legislatiei lingvistice, si in privinta indeplinirii promisiunilor, privind denumirea unei srazi in numele rgretatului poiet Grigore Vieru, si in privinta edificarii unui monument dedicat victimelor regimului stalinist, etc. Nu mai are nici o scuza acum. Si tare nu asi vrea , credetima, sa ma dezamagesc in alegerea pe care am facut la ALEGERI. Urasc comunistii groaznuc, dar tare n-s vrea, ca aceasta inactivitate concreta, sa-i aduca pe comunisti iarasi la putere. Atunci voi, pe care v-am ales si nu ati facut nimic din ce ati promis, ve-ti devani dusmanii mei de moarte.

De ani de zile postezi pe

De ani de zile postezi pe site-urile din RM :vorbiti fratilor romaneste ,numai romaneste ca asa veti fi respectati si de rusi ,chiar daca nu le va conveni!Ma bucur ,maestre ca mai aduceti(a cata oara?) acest aspect in dezbatere!Si pasi se pot face:in institutii sa se vorbeasca numai in romana si numai in cazuri speciale -batrani ,straini etc in alta limba;incurajarea celorlalte etnii sa aiba scoli si sa vorbeasca in limba lor materna-uraineana,bulgara,turca etc si nu in rusa iar limba de comunicare interetnica sa fie romana nu rusa pt ca nu traim in rusia ci in moldova,dar cea mai importanta problema este cea a audiovizualului.Aici ,dupa umila mea parere se poate actiona alegand una din cai!Ori toate posturile de radio si televiziune transmit 75% din emisiuni in limba romana -dar numai in romana si nu film american dublat in rusa si titrat in romana ,nu ,pt ca asa mai asculta si lumea alta limba ,engleza de ex ,lucru bun pt copii pt ca-i ajuta in invatarea altor limbi straine,ori alta cale ,licentele sa fie distribuite 75%posturilor romanesti si restul celorlalti,mai ales in cazl posturilor generaliste si cu acoperire nationala!celor de nisa sa li se aplice prima regula!ar mai fi carte in limba romana subventionata ,biblioteci etc etc!sanatate multa si succes ,maestre!

Un ...P.S. - mic de tot

Un ...P.S. - mic de tot Domnule Tanase , va inteleg indignarea, dar nu-l implicati pe Chirtoaca ! Nu se rezolva chestiunea prin solutii administrative!! Ziaristii , ca purtatori de opinie publica au datoria morala si intelectuiala sa pretinda, sa impuna si sa foloseasca limba romana. Ei sunt cei chemati in primul rand sa creeze un curent de opinie sanatos in aceasta problema capitala pentru identitatea nationala. Apoi sa fie cerute masuri "administrative". Nu va suparati ca am intervenit in ac. discutie, dar eu asa o vad rezolvata cel mai bine. Dupa ce presa romaneasca face acest lucru perseverent, unitar si calitativ superior printr-o abordare cat mai ingrijita a limbii literare, se poate merge pana la... D-zeu cu dreptatea exprimarii in limba oficiala a statului din partea tuturor cetatenilor. Asa ca , "pretindeti" in primul rand presei din RM sa procedeze in consecinta. Multumesc pt intelegere. Nu vreau sa supar pe nimeni,dar...

Am vazut si am ascultat "pe

Am vazut si am ascultat "pe viu" cum ziaristii puneau intrebari starostelui Tkaciuk in romaneste ,iar el cu un cinism fara margini raspundea , tantos nevoie mare, in ruseste. Nici un ziarist nu l-a intrebat ,nu l-a apastrofat in legatura cu folosirea limbii ... de stat? De unde atata ingaduinta? Si mai ales de ce? I s-a dat dispensa de la medic sa nu vorbeasca romaneste ca i se rupe limba intre dinti? Sau ca are afta cronica? Este o f. mare slabiciune a presei ca tolereaza aceste abateri. Informatia trebuie inteleasa de toti, in limba care o inteleg toti!! Fie ziaristul cat de "mic", dar exigenta asta trebuie sa o aiba in tara lui vorbitoare de limba romana. Sau ,ma rog, "moldoveneasca".