Marţi, 1 Decembrie 2009

Anul VIII-218(1195)

Ziarul TIMPUL a fost abonat de cei mai mulţi cititori

Angelina Olaru

La 30 noiembrie, de Ziua abonatului, numeroşi cititori ai TIMPULUI au invadat oficiile poştale, pentru a se abona la publicaţia lor preferată pe anul 2010, beneficiind de o reducere de 10%. Această reducere e puţinul pe care şi-l poate permite o redacţie, dar care înseamnă foarte mult pentru anumite categorii sociale, îndeosebi pentru pensionari şi bugetari.

Oficiul central „Poşta Moldovei” din Chişinău a fost ieri plin până la refuz, printre cei mai activi fiind cititorii doritori de a se abona la TIMPUL. Tatiana Vănică, şefa Secţiei abonare, ne-a declarat: „TIMPUL are unul dintre cele mai mari tiraje din RM. Zilnic, „Poşta Moldovei” este asaltată de oameni care vor să se aboneze la acest ziar. Primim numeroase telefoane şi trebuie să fim şi noi la curent cu toate informaţiile la zi, referitoare la reducerile şi campaniile derulate de TIMPUL. Interesul cititorilor a crescut mai ales acum, când TIMPUL a lansat campania „O carte pentru biblioteca ta”. Avem o adevărată invazie de abonaţi şi pentru 2009, şi pentru 2010”.

Am întrebat mai mulţi cititori de ce preferă să se aboneze anume la ziarul nostru.

„TIMPUL mă ajută să-mi fac şi o bibliotecă personală”

Ştefan Oleinic, fost profesor: „Mă abonez la TIMPUL, deoarece că este cea mai interesantă publicaţie de la noi. Am descoperit-o în vara trecută. Urmăresc cu mare atenţie comentariile lui Constantin Tănase, Dan Dungaciu, Constantin Cheianu, admir echipa tânără care ne oferă cu generozitate subiecte extraordinare pentru reflecţie. Mai există şi un alt avantaj, unic în RM - posibilitatea de a avea alături de ziar şi cărţi valoroase şi ieftine. TIMPUL mă ajută să-mi fac şi o bibliotecă personală”.

Ion Ciorici, pensionar: „Citesc zilnic TIMPUL încă de la apariţia sa, pentru că am încredere în veridicitatea informaţiilor publicate. L-am abonat ca să profit de reducerile propuse. Jurnaliştii de la acest ziar abordează probleme de maximă actualitate. Doresc echipei de la TIMPUL să continue lupta şi să fie mereu cea mai bună din RM!”.

„Acest ziar oferă tabloul complet al realităţilor din RM”

Lucia, economistă: „Citesc TIMPUL de trei ani, pentru că spune adevărul. Citesc şi alte publicaţii şi am constatat că acest ziar este cel mai obiectiv. Cel mai mare interes dintre toate editorialele îl reprezintă cele semnate de Constantin Tănase. Şi alte texte de analiză socială şi politică incită la lecturi permanente”.

Parascovia, pensionară:
„Din acest ziar aflăm toate ştirile importante. Nu pot să nu citesc TIMPUL, dar ne este greu să-l cumpărăm, având o pensie foarte mică. De aceea, vrem să beneficiem de reducerile de la abonare. Prefer, mai ales, ediţia magazin de vineri”.

Maria Enache, asistentă-şefă la Spitalul clinic al Ministerului Sănătăţii: „În fiecare an fac abonamente la TIMPUL pentru spitalul nostru. A devenit o tradiţie ca toţi medicii de la noi să-l citească, deoarece el ne oferă tabloul complet al realităţilor din RM - politice, sociale, economice, culturale etc. Autorul nostru preferat este Constantin Tănase”.

Spre regret, am avut semnale din teritoriu că nu toate oficiile poştale au ţinut cont de reducerile la abonare oferite ieri de TIMPUL. Pentru ca să fie la curent cu ele, le recomandăm şi angajaţilor de la poştă să citească TIMPUL tot timpul.
 

Materialul a fost citit de 480 ori
Din aceeaşi rubrică:

Printează