Luni, 11 Ianuarie 2010

Anul IX-1(1214)

Comisia parlamentară de anchetă va face un raport până pe 20 aprilie

Ion Surdu

Rezultatele Comisiei parlamentare de anchetă care investighează evenimentele de după alegerile parlamentare din aprilie vor fi incluse într-un raport, care va fi făcut public până pe 20 aprilie 2010. Iurie Colesnic, membru al Comisiei parlamentare de anchetă, a declarat pentru TIMPUL că „această decizie a fost luată la penultima şedinţă a parlamentului din anul trecut. Este o investigaţie în care sunt implicate sute de persoane şi, de aceea, noi am luat timp până atunci ca s-o continuăm”.

Totodată, Iurie Colesnic a spus că, până în prezent, nu a fost delegat niciun expert internaţional, care ar contribui la realizarea scopului propus de parlamentari. „Am expediat o cerere Consiliului Europei şi mai multor organisme internaţionale, care, iniţial, spuneau că vor să participe. Până la ultima şedinţă nu avem niciun expert străin, dar suntem în aşteptarea lor”, a precizat deputatul AMN. În schimb, potrivit sursei citate, au fost cooptaţi cinci experţi locali, care activează deja alături de membrii comisiei.

Anterior, preşedintele Comisiei, Vitalie Nagacevschi, a anunţat că datele vor fi colectate atât de la instituţiile publice, cât şi de la cetăţeni, menţionând că instituţiile obligate să furnizeze informaţiile necesare sunt MAI, SIS, Procuratura Generală, Serviciul Pază de Stat, Primăria Chişinău, Consiliul Suprem de Securitate şi Ministerul Sănătăţii. „De la procuratură şi primărie încă nu primisem răspuns; a fost şi o reţinere din partea SIS-ului”, ne-a spus Colesnic.

Comisia parlamentară de anchetă pentru elucidarea cauzelor şi consecinţelor evenimentelor de după 5 aprilie 2009 a fost constituită pe 20 octombrie anul trecut, cu votul majorităţii legislatorilor. Din ea fac parte nouă deputaţi, reprezentanţi ai tuturor fracţiunilor parlamentare: patru de la PCRM (Anatolie Zagorodnâi, Vadim Mişin, Irina Vlah şi Igor Vremea), doi de la PLDM (Vitalie Nagacevschi şi Valeriu Ghileţchi), câte unul de la PL (Gheorghe Brega), PD (Alexandru Stoianoglo) şi AMN (Iurie Colesnic).

 

Materialul a fost citit de 682 ori
Din aceeaşi rubrică:
La aceeaşi temă:

Printează

Timpul îşi rezervă dreptul de a nu publica comentariile care contravin condiţiilor de utilizare a site-ului

Poate ca 7 Aprilie ar fi

Poate ca 7 Aprilie ar fi fost data mai rezonabila? Daca au ajuns sa investigheze cazul V.Nagacevschi si V.Ghiletchi, in special primul, apoi da-o dracului! Ar fi oportun ca Timpul sa ne aduca niste "pierle" din biografia domniei sale si ceva aprecieri obiective ale profesionalismului lui!? Ori ne conducem de principiul - chiar daca e potlogar, dar e de-al nostru!