Miercuri, 27 Ianuarie 2010

Anul IX-13(1226)

Fără Ciombe

Ion Cernei
IOn-Cernei.jpg

Precum copiii de azi sunt speriaţi cu Ben-Laden, noi, în copilăria noastră, eram băgaţi în sperieţi cu Chombe sau Ciombe, în transcripţie românească. Moiz Capenda Chombe a fost unul dintre dictatorii pro-occidentali ai Republicii Congo, cel din al cărui ordin, prin 1961, a fost ucis Patrice Lumumba, un alt dictator (pro-comunist), al cărui nume îl poartă acum o mare universitate din Moscova.

În amintirea noastră a rămas însă alt Ciombe - un motan mare, negru ca tăciunele, plin de vicii omeneşti. Acesta prindea, uneori, şoareci şi şobolani, dar avea obiceiul să-i aducă şi să-i scape vii prin casă. Mai avea iscusinţa să scoată capacul la orice cratiţă, să intre în încrederea gospodinelor din mahala şi să fure pulpa găinii ori a cocoşului chiar din oala pentru zeamă, pusă la fiert. Însă mizeria cea mai mare pe care o făcea acest Ciombe e că transforma în WC casa gazdei care-l adăpostea. Nu o dată Ciombe a fost furat de săteni, dus cu maşina, vândut ori făcut cadou cuiva la Chişinău ori la Bălţi. Dar era fugărit de noii stăpâni chiar a doua zi şi se întorcea neapărat acasă - busola motănească îi lucra ireproşabil... Cu siguranţă, Ciombe ar fi fost dat uitării, dacă n-ar fi lăsat o groază de urmaşi: negri ca tăciunele, cu aceleaşi metehne, făcând să dispară pentru totdeauna pisicile cu instinctul bunei cuviinţe, care odinioară nu urcau pe masă, iar noaptea se cereau afară chiar şi în vijelie.

Mi-am amintit de particularităţile lumii zoologice a copilăriei mele nu întâmplător. Zi de zi mă conving că regnul nostru politic mai e dominat de alde Ciombe, care şi-au făcut poftele cum au voit. Numai un fost partid creştin şi democrat câţi şobolani a scăpat în casa noastră, scârnăvindu-ne idealurile naţionale!.. Dar, încetul cu încetul, şi PPCD, şi PCRM, precum şi oamenii care i-au slujit, dispar de pe scena politică, precum a dispărut, răpus de bătrâneţe, şi Ciombe-motanul. La Orhei, a apărut prima fisură în organizaţia raională a PCRM, de la ciracii lui Voronin plecând Petru Păpuşoi, om cumsecade, inginer-constructor, pensionat, care a ajuns la concluzia că a pierdut fără rost anii cu comuniştii de azi. Dar, dacă plecarea lui Păpuşoi e cu adevărat un eveniment, apoi plecarea ultimilor motani locali oranj din filialele Orhei şi Teleneşti chiar nu mai interesează pe nimeni. Odată, la un miez de noapte, mă sună un coleg din Orhei să-mi spună că X, „cel mai înveterat frontist”, s-a lepădat de Roşca. „Dacă aderă la alt partid, cu siguranţă dau sfoară-n ţară”, îi spun. Colegul mi-a înţeles aluzia şi mi-a zis dezamăgit că X nu are unde să se ducă, deoarece, cu siguranţă, nu-l primeşte nimeni din cauza comportamentului său nesuferit. Exact cum gospodarii nu-l puteau suferi în casa lor pe Ciombe al nostru.

La ultima şedinţă a Consiliului raional Teleneşti s-a declarat consilier independent ultimul reprezentant al PPCD. Tot independenţi au ales să fie şi doi dintre cei trei primari portocalii. Dacă am mai ţine cont că filiala Teleneşti a pepecediştilor, înainte de a dispărea, a pierdut şi sediul care n-a fost plătit la timp, chiar că impactul plecării lor a fost nul. Am aflat nu demult că primarul unei localităţi din Şoldăneşti - fost pepecedist care a pus la încercare răbdarea comunităţii cu sloganuri populiste, în lipsă totală de spirit gospodăresc - a fost totuşi primit ca membru în unul din partidele democratice aflate la guvernare. Păzea de Ciombe!
 

Materialul a fost citit de 907 ori
Din aceeaşi rubrică:

Printează