Ce va urma după vizita lui Băsescu
Constantin Cheianu
După valul de entuziasm prilejuit de vizita lui Băsescu la Chişinău, aşteptaţi-vă la duşul rece al declaraţiilor, luărilor de atitudine şi articolelor prudente ori chiar ostile ale unor politicieni, jurnalişti, organizaţii ale vorbitorilor de limbă rusă, ale cetăţenilor simpli. De fapt, vocile acestora s-au făcut auzite chiar în timpul vizitei preşedintelui României. Şi nu mă refer la replicile otrăvite ale unui Voronin sau ale acoliţilor săi, pacienţi dezaxaţi ai spitalului politic PCRM fără speranţă de însănătoşire.
Nu am mai văzut altă dată la televizor atâta entuziasm al fanilor României, dar nici atâtea sondaje cu cetăţeni din stradă care să se arate reci sau chiar ostili faţă de vizita lui Băsescu şi mesajele acestuia. Mă refer la vorbitorii de limbă rusă, înainte de toate, dar nu numai la ei. Mă refer şi la un cetăţean trăitor pe malul Prutului, care îşi exprima temerea că, dacă va fi scoasă sârma ghimpată, ţiganii din România vor trece liber frontiera cu R. Moldova şi îi vor fura până şi rufele întinse la uscat...
Vizita lui Băsescu s-a configurat, în fond, ca un factor de capital electoral semnificativ pentru toţi actorii politici din R. Moldova, numai că nu sunt convins că scorul va fi neapărat în favoarea prietenilor României. Este de aşteptat o activizare a elementelor proruseşti şi moldoveniste, partidele extraparlamentare nu vor pierde ocazia să se erijeze în paveze împotriva Unirii. Chiar Alianţa de guvernare însăşi va lăsa să iasă la iveală divergenţele ce mocnesc în interiorul ei. Mai ales că ne aflăm într-un context politic şi economic cu totul precar. Avem o guvernare heteroclită aflată sub zodia provizoratului, avem primele acţiuni ale acestei guvernări care, oricât de bine intenţionate ar fi, au un singur nume, „scumpiri”. Există apoi contextul politic regional şi internaţional, iritat de elanurile unioniste ale lui Traian Băsescu.
Ca om care am mai asistat şi participat la manifestările de entuziasm proromânsec de la începutul anilor ’90, am avut zilele acestea senzaţia unui „deja vu”. Mai ales că oamenii cei mai proromâni din guvernarea actuală nu doar seamănă cu cei de atunci, ci chiar sunt aceiaşi. Şi ştim unde am ajuns în 2001 din cauza lor. Am avut „modelul Iliescu” de apropiere între R. Moldova şi România cu „îmbrăţişări şi fonduri”, acum avem „modelul Băsescu” cu „îmbrăţişări şi declaraţii tari”. „Moldova profundă” şi cea a celor 35% de minoritari este şi astăzi, ca şi altădată, uitată şi neglijată.
Singura speranţă pe care o mi-a insuflat-o vizita lui Băsescu este legată de ceea ce a fost declarat drept „parteneriat strategic”. De asta are nevoie R. Moldova, de asta au nevoie relaţiile dintre cele două maluri ale Prutului - un parteneriat solid de lungă durată, cu acţiuni practice, cu cele 100 de milioane de euro pentru infrastructură şi reparaţia şcolilor, cu prezenţă românească prin profesionişti de calitate şi valori adevărate, nu prin indivizi găunoşi cu trecut securist.
...Iar dacă vreţi o unire grabnică cu România, atunci cel puţin declaraţi de pe acum că, odată uniţi, limba rusă va fi a două limbă oficială în regiune.
