Contra intelectualităţii noastre?
Pe Victor Druţă, cu "Să apărăm moldovenii de propria lor intelectualitate", publicat în TIMPUL din 19 ianuarie 2010, l-a mirat articolul Zinei Gane "Moldovenii, politica naţionalistă radicală, statul polietnic şi intelectualitatea", apărut în ediţia on-line a ziarului, din 29 decembrie trecut. Pe mine m-a mirat cel al lui V. Druţă, căci, citindu-l, m-am întrebat, întâi de toate, dacă este el însuşi un intelectual şi, dacă este - şi este! -, de ce a scris acest articol contra intelectualilor şi cum înţelege dumnealui naţiunea, mai ales o naţiune fără intelectuali?
Or, problema dată este aici în capacitatea moldoveanului din RM de a-şi autoidentifica în mod corect apartenenţa etnică. V. Druţă este un intelectual atunci când ne îndeamnă să muncim pentru a ne spori valorile, ca să avem pentru ce ne mândri, dar e păcat că discursul său se termină cu ideea de reprezentare a etnicităţii şi nu abordează şi esenţa acesteia - domeniu de responsabilitate majoră anume al intelectualităţii. Căci orice om simte că aparţine unei comunităţi etnice, dar nu oricine poate să-şi identifice corect această relaţie. Mai ales într-un context social-politic şi lingvistic ca al nostru, această sarcină revine intelectualilor, datorită obiectului specific al activităţii lor.
Apartenenţa etnică nu se reduce la capacitatea de a te mândri că eşti de o anumită naţionalitate - deseori în forme patetice, precum o mai fac moldovenii noştri. Mai ales că nici formele patetice de exprimare a mândriei naţionale la moldovenii basarabeni nu sunt deloc naţionale, ele fiind introduse şi cultivate metodic de către ideologia comunistă şi încurajate şi azi de către exponenţii acesteia, fie ca misiune asumată (PCRM, „minoritatea imperială” - D. Dungaciu), fie dintr-un patriotism local, care şi el reprezintă o creatură a ideologiei comuniste.
La noi, forme patetice de mândrie naţională falsă se găsesc peste tot şi n-au tendinţa de a-şi micşora numărul: de la kitsch-urile postate la intrarea în localităţile noastre la toasturile lipsite de demnitate, închinate celor care ne-au ocupat şi ne-au mutilat fiinţa naţională, dar şi până la dicţionarul lui V. Stati, care culminează cu încăpăţânarea (sau frica de a-şi accepta identitatea autentică?) de a serba Crăciunul şi toţi sfinţii pe stil vechi.
Apartenenţa etnică - ne învaţă marii noştri înaintaşi, dar şi comportamentul spiritual al omului de rând - este congenitală, adică se obţine prin ereditate, dar se consolidează şi se dezvoltă prin educaţie. Elementul definitoriu congenital al raportului individ - comunitate etnică, alături de cel de sânge, este limba comună. Numai comunicând în aceeaşi limbă individul uman devine parte a unei comunităţi de oameni. Altfel nici n-ar putea exista, de unde şi caracterul neîntemeiat al cosmopolitismului. M. Costin n-a greşit atunci când şi-a intitulat lucrarea De neamul moldovenilor, afirmând totodată că moldovenii vorbesc limba română, căci strămoşii noştri de atunci aparţineau anume neamului moldovenilor, neamul fiind comunitatea etnică cea mai dezvoltată în acea perioadă, uniţi de o limbă comună - româna. Din neamul moldovenilor, al muntenilor, maramureşenilor, oltenilor, gorjenilor, bănăţenilor - căci toţi vorbeau aceeaşi limbă - s-a definitivat naţiunea română în sec. XIX.
Odată cu formarea naţiunii române, s-a format şi intelectualitatea românească, ca parte integrantă, creier şi forţă motrice a acesteia. Şi intelectualitatea noastră - dar ea există! - nu poate fi decât românească, deoarece, chiar dacă o bună parte dintre românii din RM se autoidentifică moldoveni, comunitatea etnică a moldovenilor nu mai există din perioada formării naţiunii române. Dar procesul de definitivare a naţiunii române n-ar trebui considerat finalizat, el decurgând încă destul de anevoios în RM, stat întemeiat în 1991 pe teritoriul istoric românesc Basarabia. Pentru că erau sub ocupaţie rusească, moldovenii din Basarabia sec. XIX n-au putut participa la definitivarea procesului de formare a naţiunii române, n-au avut acces la matricea (valorile care i-au dat identitate) naţiunii române, dar intelectualitatea din acest teritoriu, la fel datorită specificului activităţii sale, a avansat mai uşor la acea matrice. Asta înseamnă că ea are harul şi responsabilitatea de a-i îndruma creştineşte şi pe ceilalţi moldoveni către limba română şi identitatea românească.
Modificarea art. 13 din Constituţie şi succesul reformelor pe care ni le propune actuala guvernare sunt direct determinate de calitatea intelectualităţii noastre. Se ştie că intelectualitatea se manifestă cu cele mai semnificative valori anume în perioadele hotărâtoare pentru destinul colectivităţii etnice din sânul căreia a ieşit. Contează să fim în propria noastră valoare, mai întâi, apoi - sentimentul de mândrie că suntem cine suntem. Nu ignorarea intelectualităţii româneşti în RM şi a apartenenţei noastre la naţiunea română ar trebui să-l preocupe pe acel care opinează despre lucruri sfinte ca naţiunea şi identitatea, ci soluţiile pozitive, posibile, pe care le poate el propune naţiunii din care face parte.
Vlad Pâslaru,
profesor universitar
