Joi, 4 Februarie 2010

Anul IX-19(1232)

Biserica ortodoxă şi (in)toleranţa

Dr. Stelian ManicUniversity of Adelaide
biserica-pascani-2-mare.jpg

Într-un articol am mentionat faptul că o societate modernă nu înseamnă doar prosperitate economică, dar, înainte de toate, un anumit set de valori sociale avansate. Două evenimente, petrecute în Moldova timp de aproape o săptămână m-au facut să revin la subiect. Primul - devastarea menorei evreieşti în centrul capitalei de către un grup de creştini ortodocşi, iar al doilea - cazul din Micleuşeni, unde preotul ortodox s-a opus ca o bătrană, decedată şi recent convertită la un cult protestant, să fie dusă la cimitir prin curtea bisericii.

Dacă incidentul cu menora evreiască a avut un răsunet pe plan mondial, cazul din Micleuşeni a trecut neobservat, deşi pentru mine acest eveniment a avut o semnificatie mai mare. Lămuresc. Românilor ortodocşi - iar celor din Basarabia, în special - nu le-a fost caracteristică intoleranţa religioasă. Acum eu locuiesc în Adelaide (Australia). Comunitatea românească de aici numără circa două mii de oameni, care aparţin mai multor culte religioase. Am întâlnit în biserica ortodoxă şi credincioşi ai altor culte. Am asistat şi eu la slujbele religioase din bisericile ce nu aparţin religiei noaste. Când comunitatea românească organizează diferite evenimente sociale, se adună românii de toate religiile şi confesiunile. Formăm una dintre cele mai unite comunităţi din localitate... I-am povestit părintelui Viorel Stoica de la Biserica ortodoxă românească „Sf. Nicolai” din Adelaide cazul de la Micleuşeni. După părerea lui, la o vârstă înaintată, unii oameni, dacă trec prin încercări dificile, trec la altă credinţă. Obligaţiunea preotului, în asemenea momente, este să fie aproape de credinciosul necăjit, altfel va veni să-l ajute cineva de altă credinţă. Dumnezeu a dat omului dreptul la libera alegere şi credinciosul este responsabil pentru deciziile sale doar în faţa Lui. Preotul din Micleuşeni, dacă ar fi lăsat mortul să treacă prin curtea bisericii, ar fi avut, o dată în plus, posibilitatea să se roage pentru acel care a păcătuit.

Astăzi, cu părere de rău, asistăm la o radicalizare a reprezentanţilor Bisericii Ortodoxe din Moldova. Preotul din Micleuşeni a preferat să urmeze canonul, ignorând latura omenească a acestui caz, amplificând durerea celor care şi-au pierdut apropiatul. Astfel, într-un moment tragic pentru enoriaşi, el, în loc să fie alături de ei, a preferat să semene ură şi să împingă oamenii la săvârşirea păcatelor (mă refer la fiica bătrânei decedate care, fiind de religie ortodoxă, într-un moment de disperare a rupt icoana în curtea bisericii).

Într-un stat dezvoltat, unitatea cetăţenilor este cheia succesului. Societatea reuşeşte doar atunci cand un tot întreg porneşte pe calea realizărilor sociale, politice, economice sau se ridică la luptă pentru apărarea intereselor sale comune. Astăzi, biserica ortodoxă s-a alăturat clasei politice moldoveneşti care reprezintă factorul de dezbinare şi destabilizare a societăţii noastre, divizată în ortodocşi şi neortodocşi, români şi ruşi, români şi moldoveni etc. Greu vei găsi o altă societate mai dezbinată… Nu ştiu cum vom intra în Europa cu o mentalitate din Evul Mediu sau cum vom aduce ţara noastră în rândul ţărilor dezvoltate fără a întelege un lucru foarte important - cuvântul-cheie într-o societate modernă este TOLERANŢA. Toleranţa faţă de alte idei, credinţe, etnii, rase etc.

 

Materialul a fost citit de 916 ori
Din aceeaşi rubrică:

Printează

Timpul îşi rezervă dreptul de a nu publica comentariile care contravin condiţiilor de utilizare a site-ului

Autorul compara o societate

Autorul compara o societate de tip traditional, cum este cea din Moldova, cu diaspora, unde primeaza adeziunea nationala si apoi cea religioasa. Toate comunitatile religioase, atunci cind sint la ele acasa, au reactii mai categorice fata de cei din afara grupului. Este o masura de autoconservare. Acest fapt se datoreaza si experientei vitrege prin care a trecut Biserica Ortodoxa in perioada comunismului ateu. Mergeti in Israel (ca tot vorbiti de menora) si veti gasi o societate mai radicala si mai intoleranta decit in Moldova. Nu doar ca nu veti putea instala o cruce intr-un parc sau piata centrala, ci veti ramine si flamind daca nu va veti cumpara hrana de vineri, caci simbata magazinele sint inchise. Fiti mai tolerant fata de bietii basarabeni si nu incercati sa faceti cazuri globale din ceea ce poporul nostru a resimtit dintotdeauna ca pe o normalitate: sa-si inmorminteze mortii in credinta stramoseasca. Pina si Imperiul Roman, stravechiul Imperiu Roman, era mai tolerant decit Dvs., care va erijati in promotor al tolerantei si al noii lumi: romanii respectau prin lege dreptul fiecaruia de a-si inmorminta mortii conform religiei sale. In cazul de fata, cultul care a primit-o pe respectiva batrina in rindurile sale, trebuie sa se ingrijeasca si de inmormintarea ei. Iar copiii ar fi trebuit sa respecte alegerea batrinei si sa nu o duca la ortodocsi, provocind aceasta neintelegere.