Actualitate

Acord între România şi Moldova pe probleme de agricultură

Planul de acţiuni materializează Acordul bilateral semnat la 31 august 1999 între România şi Republica Moldova şi urmăreşte consolidarea relaţiilor din domeniul agricol dintre cele două state pe mai multe sectoare.

Astfel, în perioada imediat următoare va fi organizat un grup de lucru mixt, constituit din reprezentanţi ai ambelor părţi, care va analiza evoluţia cooperării între cele două state pe domeniile deja convenite prin Acordul bilateral semnat în 1999 şi va identifica soluții de colaborare pe alte domenii şi activităţi fructuoase pentru economiile celor două țări.

Printre sectoarele vizate de Planul de acţiuni semnat astăzi, se numără:

Sectorul vegetal:
– Armonizarea cadrului legislativ din domeniul producerii seminţelor şi materialului semicer la cerinţele UE de control şi certificare;
– Schimb de experienţă privind managementul riscurilor pentru a face faţă consecințelor economice produse de evenimentele climatice;
– Schimb de experienţă privind aplicarea tehnologiilor conservative de prelucrare a solului;
– Încurajarea producătorilor din cele două state de a participa la proiecte şi programe transfrontaliere în domeniul horticol;
– Colaborare în domeniul fitosanitar;
– Schimb de experienţă privind elaborarea legislaţiei privind stimularea producătorilor agricoli pentru înregistrarea produselor tradiţionale şi a produselor cu denumiri de origine, etc;

Sectorul veterinar şi al siguranţei alimentare (asigurarea de suport şi consultanţă pentru armonizarea legislaţiei naţionale cu cea comunitară în vederea implementării Acordului de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană)
Sectorul cercetare şi formare profesională:
– acordarea de asistenţă şi consultanță pentru realizarea reformei în domeniul cercetare-dezvoltare;
– schimb de experienţă privind bunele plactici în domeniul formării profesionale.

Sectorul viticultură şi vinificaţie
– schimb de experienţă în implementarea registrului vitivinicol (RVV);
– facilitarea contactelor în ceea ce priveşte materialul săditor şi stimularea investiţiilor în sectorul vitivinicol.

Sectorul agriculturii ecologice (actualizarea legislaţiei din domeniu).
De asemenea, Planul de acţiuni mai vizează acordarea de expertiză Republicii Moldova pe domeniul agenţiilor de plăţi, precum şi a relaţiilor internaţionale sau a afacerilor europene.
paginadeagricultura.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *