Întrebarea nu este deloc speculativă şi provocatoare - dacă avem „o istorie comună”, cum se obişnuieşte a spune, până când e comună ea şi de când (din ce an) nu mai este „comună”, iar cele „două” naţiuni semeţe şi independente îşi făuresc semeţ şi independent propriile istorii? Răspunsul la întrebarea dată nu trebuie căutat în manualele de istorie (a românilor sau integrată). Fiecare român îşi are propriul răspuns la această întrebare; am şi eu răspunsul meu, subiectiv, care poate să nu coincidă cu cel din manuale sau din cântecele patriotice ale românilor.

Precum e şi „firesc”, nu există un răspuns „oficial” la respectiva întrebare, unul unanim acceptat, fiindcă noi, basarabenii, încă nu ne-am lămurit care e răspunsul oficial, când este vorba de istoria şi limba noastră - cel rostit de Academia de Ştiinţe sau cel (rostit şi mai des nerostit) de conducătorii de vârf ai R. Moldova?

Cunoscutul expert în problemele R. Moldova, profesorul bucureştean Dan Dungaciu, îşi intitula ultimul său volum într-un mod… „catastrofal” de polemic şi de eretic pentru unioniştii înveteraţi de la Chişinău - „Basarabia e România?”.
Acest semn de întrebare a fost perceput de ei ca un mare act de trădare - cum adică Basarabia nu e România, dar ce e?! Cine a citit cartea a înţeles însă care-i dedesubtul acestui semn de întrebare. Pe mine acest semn de întrebare nici nu m-a umilit, nici nu m-a descurajat şi nici nu m-a… trădat. Ba mai mult, cred că respectivul semn de întrebare poate fi (şi trebuie) utilizat şi în raport cu alte multe domenii ce vizează istoria recentă şi dosarul identitar ale R. Moldova.

Să luăm Transnistria, bunăoară. Transnistria nu este o problemă care preocupă opinia publică din R. Moldova; despre ea se scrie ocazional, în legătură cu anumite evenimente - să zicem, participarea lui Vlad Filat la un meci de fotbal la Tiraspol, arestarea de către Miliţia (Securitatea) de la Tiraspol a unui cetăţean al R. Moldova sau reluarea „negocierilor dintre Chişinău şi Tiraspol” într-un „format” sau altul. Şi… cam atât. E adevărat, zilele acestea se scrie mai mult, fiindcă există o micuţă curiozitate - va câştiga sau nu alegerile Igor Smirnov, cetăţeanul rus care stă în fruntea „regiunii” de mai bine de două decenii? E o simplă curiozitate, fiindcă realegerea sau nerealegerea acestuia nu ar schimba ceva în relaţiile dintre… R. Moldova şi R. Moldovenească Nistreană („autoproclamată” şi „nerecunoscută”).

Toată lumea înţelege că „problema Transnistriei” nu se va rezolva sau, dacă se va rezolva, apoi numai în formula în care o „vor ruşii”. Rezultă că Transnistria este o fatalitate pentru R. Moldova şi viitorul ei românesc şi european. Dar parcă numai Transnistria e o fatalitate pentru moldoveni? De facto, toate problemele importante ale R. Moldova de astăzi se circumscriu unui „triunghi fatal” - cine suntem, de unde venim şi încotro mergem? Chiar dacă nu sunt cu totul tabuizate, aceste întrebări sunt ocolite cu grijă de către elitele politice de la Chişinău. Ca să nu răspundă la primele două întrebări din „triunghi”, clasa politică a R. Moldova a declarat că „vrea integrare europeană”, crezând că în felul acesta „s-a spălat pe mâini”... Şi nu doar elitele politice, dar şi o parte a poporului a crezut asta. Iată însă că de fiecare dată când dorim să ne despărţim de trecutul blestemat, cum zic poeţii, istoria ne apucă de poala caftanului, ne trage înapoi şi ne întreabă… cine suntem…

Dar să revenim la… fatalitate. Spiritual, Transnistria demult a fost abandonată (trădată) de politicienii moldoveni. Chiar şi cele câteva şcoli româneşti de dincolo de Nistru se menţin ca şcoli româneşti graţie unor iniţiative private şi a interesului Bucureştiului, nu şi a Chişinăului oficial. La fel stau lucrurile în ceea ce priveşte atitudinea Chişinăului oficial faţă de moldovenii (românii) din „sudul Basarabiei” şi „nordul Bucovinei”. Cine îşi aminteşte, de exemplu, care dintre liderii politici ai R. Moldova (de la M. Snegur la M. Lupu) a vizitat vreodată localităţile din aceste regiuni unde românii moldoveni locuiesc compact? Au manifestat vreodată guvernele de la Chişinău grijă faţă de populaţia din aceste teritorii (dăruite de Moscova Ucrainei după cel de-al Doilea Război Mondial)? Asta e tot o fatalitate?

În 2009 am crezut că la putere în R. Moldova vine o echipă de reformatori, oameni noi cu gândire nouă, neafectată de comunism, stalinism şi antiromânism, care vor revoluţiona cele cinci domenii „fatale” ale actualei istorii a R. Moldova: relaţiile cu Rusia; relaţiile cu România; relaţiile cu Ucraina; relaţiile cu Transnistria şi relaţiile cu conaţionalii noştri de pe teritoriul Ucrainei. N-a fost să fie. Nu s-a înregistrat niciun progres în niciunul din domeniile vizate. Dimpotrivă, în unele am făcut paşi serioşi înapoi. Ceva nu merge, ceva e putred în statalitatea aceasta moldovenească, nu în zadar istoria ne apucă de poala hainei şi ne trage înapoi.

…Trece şi acest 1 Decembrie, iar întrebarea dacă Sărbătoarea naţională a românilor de peste Prut este şi Sărbătoarea românilor din R. Moldova rămâne. În ceea ce priveşte cealaltă întrebare - Basarabia e România? - eu răspund univoc: DA. Dacă Basarabia nu ar fi România, nici România nu ar fi România!