Moldova

Războiul gay din R. Moldova

Adevărata miză a adoptării proiectului de lege privind egalitatea de şanse este continuarea parcursului european al R. Moldova. Legea respectivă, alături de proiectul de lege privind reforma CCCEC, este necesară pentru încheierea primei etape a dialogului R. Moldova – UE privind liberalizarea regimului de vize şi trecerea la etapa a doua. Având în vedere importanţa subiectului, R. Moldova a devenit teren de confruntare pentru forţele diversioniste care urmăresc deturnarea orientării pro-Vest a Chişinăului. Guvernul AIE a adoptat proiectul de lege în şedinţa sa din 23 mai şi urmează să îl înainteze Parlamentului. Ţările care doresc să adere la UE şi care au obţinut liberalizarea regimului de vize au introdus în legislaţia naţională asemenea prevederi, chiar şi Bosnia-Herţegovina. În Bosnia religia joacă un rol mult mai important în societate decât în R. Moldova, pentru că cetăţenii se identifică din punct de vedere al apartenenţei religioase, din moment ce musulmanii, creştinii ortodocşi şi cei catolici vorbesc aceeaşi limbă.

Marchel, Şelin şi Garbuz ne mântuie de iadul UE

„Valorile religioase” sunt instrumentate împotriva democraţiei şi occidentalizării R. Moldova. Episcopul roşu Marchel cheamă credincioşii la luptă chiar şi după eliminarea orientării sexuale din textul legii. Lupta lui Marchel este împotriva integrării europene a R. Moldova. Împreună cu Marchel vor să ne salveze sufletele de iadul din UE şi Victor Şelin, şi Garbuz, „patriotul Moldovei”. În numele „religiei”, membrii asociaţiei „Maica Matrona” au luat cu asalt redacţia TIMPUL pentru că a îndrăznit să pună sub semnul întrebării propaganda electorală făcută de Tarlev şi Voronin prin biserici. Aceeaşi asociaţie, în decembrie 2009, a vandalizat menora, un simbol religios instalat de evrei în centru, cu ocazia unei sărbători religioase. Scopul diversiunii a fost clar, ni l-a explicat chiar PCRM printr-un comunicat pregătit anume pentru această ocazie: „odată cu instalarea Guvernului pro-nazist al AIE la 11.09.2009, în R. Moldova se înregistrează recrudescenţa nazismului şi antisemitismului”. Pe timpul guvernării comuniste, Pro TV rămăsese singura televiziune care nu era controlată de regimul Voronin. Ca atare, pepecediştii, aliaţi cu Voronin în cadrul coaliţiei roş-oranj, au cerut închiderea postului pentru că „face propagandă homosexuală”.

Homosexualii inflamează opinia publică

În mod conştient sau nu, şi lupta pentru afirmarea drepturilor homosexualilor poate avea aceeaşi finalitate ca cea urmărită de Marchel. În mai 2008, activiştii „Maicii Matrona” şi studenţii ortodocşi de sub oblăduirea Mitropoliei Chişinăului au împiedicat desfăşurarea paradei. Parada era organizată împreună cu organizaţii de homosexuali din Ucraina şi Rusia şi se intitula „Curcubeu peste Nistru”, de parcă Tiraspolul ar fi un paradis al homosexualilor, mai ceva ca Amsterdam sau San Francisco. La conferinţa de presă, reprezentantul „Gender Doc”, Aleksei Marcikov şi Evgheni Golşceapov de la „Amnesty International” l-au găsit vinovat pentru violenţe pe primarul Chirtoacă, pe motiv că nu ar fi dat ordin poliţiei să nu intervină, deşi poliţia se afla în subordinea comunistului Papuc. Acuzaţiile la adresa lui Chirtoacă au fost traduse în engleză de ziarul „Tiraspol Times”. Ziarul transnistrean dezinforma că agresorii participanţilor la paradă ar fi fost „naţionalişti români”. Aşadar, Chirtoacă şi românii sunt de vină. De la Tiraspol articolul a ajuns în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. Parlamentarul britanic Mike Hancock a făcut o interpelare pe tema paradei de la Chişinău, textul interpelării fiind de fapt articolul din „Tiraspol Times”. Totul pare să fi fost o lucrătură a Moscovei, din moment ce Hancock a fost acuzat apoi de spionaj în favoarea Federaţiei Ruse, iar secretara sa parlamentară, rusoaica Katia Zatuliveter, a fost expulzată din Marea Britanie.

Odată cu rediscutarea legii s-a intensificat şi activitatea asociaţiilor pentru drepturile LGBT, acestea având şi iniţiative care ar putea inflama opinia publică împotriva Legii antidiscriminare. Recent au anunţat organizarea unei noi ediţii a „Curcubeului peste Nistru”, confirmând parcă ceea ce spunea Marchel, că efectul adoptării legii respective va fi apariţia paradelor gay. După ce Marchel a ieşit şi a spus că efectul adoptării legii va fi legalizarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, reprezentanta LGBT, ca pentru a adeveri acuzaţiile lui Marchel, a cerut legalizarea acestor căsătorii şi s-a manifestat împotriva ministrului Muncii, Valentina Buliga, pe motiv că serbează „Ziua Familiilor” ignorând „familiile” cu membri de acelaşi sex. Problema căsătoriilor homosexuale oricum nu are nicio legătură cu Legea antidiscriminare, fiecare stat membru UE fiind liber să reglementeze acest aspect. De exemplu, în Olanda aceste căsătorii sunt legale. În Franţa sunt aprobate doar parteneriatele civile, iar în România nu sunt legale. Aşadar, iniţiativa LGBT pare mai degrabă menită să încingă spiritele.

Eleonora Melnic,
pentru TIMPUL

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *