Actualitate

RETROSPECTIVA CELOR MAI IMPORTANTE EVENIMENTE ale săptămânii 6-12 noiembrie 2017

Nistor Grozavu a semnat și o declarație prin care interimatul funcției de primar general urmează să fie asigurat de către Silvia Radu. Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a comentat că asistăm la „uzurparea puterii în municipiul Chișinău”. Pe 9 noiembrie, Partidul Socialiștilor a cerut Curții Constituționale să spună dacă „un primar interimar poate numi un alt primar interimar”. Socialiștii și-au anunțat și intenția de a cere în instanța de judecată anularea dispoziției de numire a Silviei Radu în funcția de primar interimar al capitalei.

Comisarul Uniunii Europene pentru comerț, Cecilia Malmström, s-a aflat în zilele de 6 și 7 noiembrie într-o vizită la Chișinău. Oficialul european a făcut o trecere în revistă a progreselor și provocărilor înregistrate în relația comercială UE – Republica Moldova. Pe parcursul vizitei, comisarul a avut întrevederi cu președintele Igor Dodon, cu premierul Pavel Filip, cu vicepremierul, ministru al economiei şi infrastructurii Octavian Calmâc și cu președintele Parlamentului Andrian Candu. Comisarul UE a făcut o vizită la Monicol, o companie din Chișinău care exportă fructe și nuci crescute în zonă și care, din momentul intrării în vigoare a Acordului de Asociere, a exportat 95% din producția în UE fără taxe.

Misiunea Fondului Monetar Internaţional, aflată la Chișinău în perioada 25 octombrie – 7 noiembrie, a constatat, la final de vizită, că economia Moldovei s-a restabilit în urma crizei și, conform prognozei, creșterea economică se va tempera în 2017 până la 3,5%. Perspectivele sunt favorabile. Experții FMI au remarcat că executarea bugetului a fost bună în 2017, pe fundalul performanței robuste la venituri. Deși s-au înregistrat întârzieri la capitolul investițiilor capitale, cheltuielile sociale prioritare au fost realizate în volumul scontat. FMI prognozează o reducere rapidă a ritmului de creștere a inflației pe parcursul anului 2018, în condițiile în care a depășit nivelul țintă pentru luna septembrie, atingând 7,6%. Republica Moldova și Fondul Monetar Internaţional au căzut de acord cu privire la alocarea unei noi tranșe, în mărime de 22 de milioane de dolari, în cadrul programul semnat în noiembrie anul trecut. Decizia urmează să fie aprobată de către Consiliul Directorilor FMI la o ședință programată pentru sfârșitul lunii decembrie.

Prim-ministrul Pavel Filip a efectuat în perioada 8-10 noiembrie o vizită oficială în Statul Israel. Pavel Filip a discutat cu prim-ministrul Benjamin Netanyahu despre importanța semnării unui acord de protecție socială a migraților moldoveni care muncesc în Israel, dar și despre perspectiva dezvoltării economice a celor două state prin proiecte comune. Premierul a avut o întrevedere și cu vicepreședinta Knessetului, Tali Ploskov, dar și cu mai mulți miniștri israelieni. De asemenea, s-a întâlnit cu diaspora moldovenească și cu reprezentanții comunității evreilor originari din Republica Moldova. În vizitei au fost inaugurate Zilele Culturii Republicii Moldova în Statul Israel.

Președintele Igor Dodon s-a aflat în perioada 9-10 noiembrie într-o vizită oficială în Republica Armenia. În cadrul vizitei, a avut întrevederi cu înalți demnitari de stat armeni, printre care președintele Republicii Armenia, Serzh Sargsyan, președintele Adunării Naționale, Ara Babloian, prim-ministrul, Karen Karapetian, precum și cu alți oficiali. În cadrul întrevederii președintelui Molodvei cu omologul său armean, a fost abordat subiectul colaborării comercial-economice. Președinții au reiterat că un aport semnificativ în acest sens l-ar putea avea organizarea şi desfășurarea primei ședințe a Comisiei interparlamentare moldo-armene pentru colaborare comercial-economică şi eventuala organizare a ședinței Forumului oamenilor de afaceri din cele două țări. De asemenea președintele Moldovei a menţionat oportunitatea examinării posibilităţii lansării unei curse aeriene directe între capitalele celor două state. Igor Dodon a menționat că pe parcursul a 26 de ani de independență a Moldovei, aceasta este prima vizită oficială a unui președinte al Republicii Moldova în Republica Armenia.

Primarul suspendat Dorin Chirtoacă a fost eliberat din arest la domiciliu și plasat sub control judiciar. Decizia a fost luată în data de 10 noiembrie, de către Judecătoria municipiului Chișinău, sediul Buiucani. Dorin Chirtoacă a comentat pentru presă că decizia este tardivă – dacă e vorba de referendum și este de ochii lumii – dacă e de vorbit la general. În mod normal, ar trebui să fie încetat procesul penal, a spus Dorin Chirtoacă, hotărât să conteste decizia la Curtea de Apel, unde va cere casarea dosarului. Dorin Chirtoacă a fost reținut pe 25 mai în dosarul parcărilor cu plată. Peste două zile a fost plasat în arest la domiciliu, unde s-a aflat până la 10 noiembrie. Edilul este învinuit de corupere pasivă, acceptarea și primirea, prin mijlocitor, a bunurilor ce nu i se cuvin pentru a îndeplini și a grăbi îndeplinirea unei acțiuni. Dorin Chirtoacă pledează nevinovat.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *