Astăzi 17 Octombrie 2017, Marţi - Ultima actualizare la ora 08:37
Abonamente

Interviu 29 Octombrie 2009, ora 16:06

Vadim Gheorghelas: Vreau sa port prin lume cntecele mele pe versurile lui Grigore Vieru

Marime Font

a

 
 
Chişinău
Hânceşti
Tiraspol
Chişinău 40 Hânceşti 39 Tiraspol 39
 

Vadim Gheorghelas este unul dintre interpretii nostri de muzica populara care se deosebeste prin cantecele sale de inima si suflet cu un mesaj aparte, dar si prin fluieratul sau artistic, unic in spatiul romanesc. Cu toate succesele sale si priza de care se bucura la public, nu prea a fost alintat de presa. Pe 22 octombrie a implinit 60 de ani, prilej frumos pentru a-i solicita un interviu.

- Draga Vadim, cum ai inceput colaborarea cu Grigore Vieru?

- In 1957, am ramas fara tata. De aceea, in 1997, mi-am propus sa compun un cantec in amintirea tatalui meu, Teodor Gheorghelas, care fusese un bun gospodar si un om cumsecade. Pana atunci, il cunosteam pe Grigore Vieru doar de la televizor. Mi-am luat inima in dinti si l-am rugat sa-mi scrie un text, la care poetul mi-a raspuns: „Si eu am ramas de mic fara tata…”. Eu doream ca in text sa predomine ideea ca, de cand e lumea, parintii au grija de copii. De aceea, i-am zis scriitorului: „Atunci, sa facem un cantec despre grija noastra ca tati fata de copii”. Pe la o bucata de noapte, Vieru m-a sunat: „S-a facut!”. Imi citeste prima strofa. Am ramas emotionat pana la lacrimi. Compozitorul Gheorghe Banariuc mi-a facut o melodie extraordinara. „Cantec pentru tata” a fost inregistrat cu Orchestra „Folclor”, dirijata de Petre Neamtu, si e solicitat des la „Vatra Jocului” sau la „O melodie pentru tine”.

- Cum ti-ai legat destinul de cantec?

- N-o sa ma crezi, dar absolut intamplator. Niciodata nu m-am gandit sa devin cantaret. Lucram sofer la Gara auto din Drochia. Pe atunci, Alexandru Surdu conducea orhestra de muzica populara din centrul raional. Tocmai se pregateau de concursul televizat „Cantati cu noi”. Am auzit muzica, am lasat autobuzul - faceam naveta de la Fabrica de zahar pana-n centru - si m-am dus sa ciulesc urechile, cum canta orchestra. Am urcat pe scena si priveam. Ei ma cunosteau. Un baietan se chinuia sa interpreteze un cantec din repertoriul lui Teodor Negara: „Din pamant pana la stele, / Crese slava tarii mele, / Creste-ntreaga Uniune /, Plaiul freamata si spune”. Sarmanul, repeta vreo doua versuri, apoi dirijorul il oprea, si le relua din nou. Nu-i reusea. Atunci ii zic: „ Imi dai voie sa incerc si eu?”. „Ia canta!”, m-a indemnat el. Am cantat de doua ori aceleasi versuri. „Gata! Mergi la Chisinau, o sa te arate la televizor!”. Cand am auzit una ca asta, eram in al noualea cer… Vorba e ca, pe atunci, sa te arate la televizor era o adevarata fericire. In timpul concursului, tot satul s-a grupat pe la cei care aveau televizoare. O agitatie nemaipomenita.

- Si ce-a urmat dupa asta?

- Dupa ce-am cantat la concurs, am primit o scrisoare de la Filarmonica, din partea dirijorului Orchestrei „Fluieras”, Serghei Lunchevici, care m-a invitat la un concurs de angajare. Dupa ce m-au ascultat, maestrul de balet Ion Bazatin mi-a spus: „Mai Gheorghelas, du-te la colegiul de muzica - la „Stefan Neaga”. Invata, baiatule, ca esti talentat”. M-am dus la „Stefan Neaga”, am dat admiterea si am fost acceptat! Am studiat canto, in clasa profesorului Viorel Zavolokin. In 1980, Nicolae Botgros m-a angajat la „Lautarii”.

- Dar de unde ai deprins fluieratul artistic?

- Pe cand eram copii cantam la os. Luam pelicula de film, rodeam vopseaua si cantam. Cand mergeam pe o ulicioara si cantam, baietii ma recunosteau imediat, zicand: „Acesta-i Vaghea lui Castan…”. Fluieratul artistic insa, zau, nu stiu de unde vine. Cred ca de la Dumnezeu.

- Mai fluieri… artistic?

- Desigur. Dar o perioada de timp am facut repaus si la cantat, si la fluierat. M-am dus sa-mi fac bani pentru zile negre.

- Si ai reusit?

- Ma bucuram de putin - ba vindeam o masina, ba transportam pasageri. Vroiam sa fiu bogat, dar am ramas sarac.

- Ce-ai facut dupa ce-ai plecat de la „Lautarii”?

- Patru ani am fost solist in Orchestra „Fluieras” a lui Serghei Lunchevici, un dirijor extraordinar, om de o inteligenta rara. Apoi am avut concerte cu „Mugurel”, formatia dirijata de Ion Dascal. Am facut un program cu Orchestra Ansamblului „Joc”, condusa de cumatrul meu Gheorghe Sevcisin. Pe scurt: am cantat si cant cu toate orchestrele, dar nu-s angajat nicaieri…

- De ce?

- La ce-mi trebuie? Daca as fi angajat si n-as veni la lucru, as fi certat, chiar daca nu-i de lucru. Nu-s concerte, dar trebuie sa te prezinti, sa te vada seful, ca pe timpurile comuniste. Nefiind angajat, fac ce vreau. Vin cand este un concert sau daca ma invita cineva.

- Ce au insemnat pentru tine anii de activitate artistica?

- Anii in care am lucrat cu Grigore Vieru mi-au dat optimism si m-au facut sa gandesc altfel decat pana atunci. Cu toate ca si el imi zicea uneori: „Mai Vadim, ma duc la fund uneori, dar indata imi revin”. Avea o aura foarte puternica si parca ma incarcam de la el cu energie, cu dorinta de a face ceva. Am facut lucruri frumoase impreuna.

Nicolae Glib, artist al poporului

 

Vadim Gheorghelas este un baiat harnic si a avut mult noroc ca, in ultimii ani, a colaborat cu poetul Grigore Vieru, cu care a facut cantece de succes. In general, succesul sau se datoreaza colaborarii cu Grigore Vieru si cu compozitorul Gheorghe Banariuc. Cu aceste doua mari personalitati a facut perle adevarate. De fapt, toti cei care au colaborat cu Grigore Vieru au avut succes. Este cazul lui Vadim Gheorghelas, dar si al lui Mihai Ciobanu. In tinerete, am avut parte si eu de acest noroc. Odata cu Vadim Gheorghelas, la frumoasa-i aniversare, ii felicit pe toti cantaretii care in 2009 au implinit 60 de ani!

Zinaida Julea, artista a poporului

Vadim Gheorghelas are melodii foarte frumoase si, inainte de toate, cea intitulata „Cantec pentru tata”, pe versurile lui Grigore Vieru si muzica lui Gheorghe Banariuc. Are si un fluierat artistic unic. N-a copiat niciodata pe nimeni - il recunosti dintr-o mie. Canta dulce, frumos si cu mult gust artistic. Ii doresc multa sanatate, cantece noi, inspirate si s-o tina tot asa, pentru ca anume asa ii sta bine.

 

 

- Cate cantece ai pe versurile lui Grigore Vieru?

- Pana acum - 24 de piese, dar am si cateva inca neinregistrate... Vieru a fost un om de o aleasa sensibilitate. N-a stiut ce inseamna sa-ti faci avere. De cate ori veneam sa-l iau la un spectacol, de fiecare data era soldat: barbierit, parfumat, cu cravata la gat, statea la masa de scris citind ziare si ma astepta. Chiar daca intarziam uneori, el ma astepta cu rabdare. Iar daca ii spuneam sa iasa in drum, niciodata nu se lasa asteptat. Am avut sute de concerte impreuna, in 11 ani de zile. Daca il invita cineva dintr-un sat parasit, indepartat - de la o gradinita sau o scoala -, el accepta. Daca afla cineva telefonul lui de-acasa si-l suna: „Domnule Vieru, atat de mult va iubesc copiii nostri de la gradinita!”, el lasa totul si pleca. Imi zicea: „Trebuie sa mergem!”. Nu cerea niciodata bani de nicaieri. Am facut impreuna nenumarate drumuri prin Romania.

- Iti amintesti vreo intamplare cu el?

- Odata, veneam de la Bucuresti. Eu la volan, el - alaturi de mine. Mergeam cu o viteza de 160 km pe ora. Vazandu-l cam trist, i-am zis: „Ce s-a intamplat, maestre?”. „Mergi cam repede…”. De la 160, am coborat la 120-110 pe ora. Cand au inceput sa ne depaseasca mai multe masini, i-am zis: „Vezi, oamenii au inceput sa rada de noi…”. „De ce?”, a intrebat el. „Noi suntem cu „Mercedes”, iar ei ne depasesc. A zambit trist: „Mai Vadim, lasa mai bine sa rada ca ne intrec, decat sa planga ca am murit”.

- Am inteles ca in ziua nefasta de 15 ianuarie trebuia sa pleci si tu cu el la Cahul…

- Seara, pe 14 ianuarie, am fost impreuna la concertul lui Fuego, aici, la Chisinau. A doua zi, la ora zece, a venit la Hotelul „Codru”, s-a urcat cu Fuego in jeep si a plecat la Cahul, iar inapoi s-a pornit cu un angajat de la „Joc”. Am dorit mult sa plec eu cu masina, dar el a zis: „Mai bine ramai si vezi cei cu mixajul CD-ului”. Nu stiu de ce se grabea sa scoatem cat mai repede acest CD.

- Cum se numeste primul tau CD?

- „Adevar va spunem”. La radio „Noroc” nu stiau cum sa foloseasca expresia, dar s-a gasit o varianta foarte buna: „Gheorghelas cu Vieru va canta adevarul”.

- Ai de gand sa faci un spectacol aniversar?

- Ganduri am, dar nu am bani. Sper sa ma ajute guvernul macar catusi de putin. Stiu doar ca pe 1 Decembrie, de Ziua Nationala a Romaniei, voi canta dincolo de Prut. Visul meu e sa aduc la inimile si sufletele oamenilor tot ce am facut cu Grigore Vieru.

- Multa sanatate! Iti multumesc pentru interviu.
 

Un articol de:
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi


Editorial 17 Octombrie 2017, de Pavel Păduraru

Aşteptări

Femeia de serviciu. Am şi eu o vecină, ca toată lumea, numai că a mea e puţin mai altfel decât celelalte.

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Octombrie 2017, de Moni Stănilă

Uriașii cu un singur text (I)

Există autori care reușesc să se impună ca mari scriitori cu un singur volum sau chiar un singur poem. Însă lucrurile nu stau întotdeauna atât de simplu pe cât pare.

() Citeşte tot articolul

Bună Dimineața 16 Octombrie 2017, de Ana Gabor

Mandat de la Dumnezeu sau de la Putin?

„Putin, te iubim! Noi ca tine vrem să fim!” (Zicală din Sadova)

() Citeşte tot articolul

Editorial 12 Octombrie 2017, de Moni Stănilă

Ziua orașului

Se apropie ziua orașului, motiv de bucurie pentru mulți dintre noi. Concerte, ziua vinului și câte ceva gratuit ca oamenii să fie mulțumiți. De obicei muzica e fără plată pentru cetățeni, iar muzicienii primesc onorarii de la primărie.

() Citeşte tot articolul

Editorial 11 Octombrie 2017, de Octavian Țâcu

Expedițiile Memoriei (IV). Românii/ moldovenii dintre Krasnoiarsk și Irkutsk

Scriam săptămâna trecută că voi reveni pentru o relatare asupra experiențelor trăite în acest an cu Expedițiile Memoriei în Siberia, acolo unde am mers pentru un studiu asupra istoriei comunităților de români/moldoveni din regiunea Irkutsk și ținutul Krasnoiarsk.

() Citeşte tot articolul

Editorial 10 Octombrie 2017, de Răzvan Munteanu

Muzica, sportul şi schimbul de informaţii - politici de coeziune socială pe ambele maluri ale Prutului

În România, despre „frații de peste Prut” am auzit vorbindu-se încă din clasa primară, iar mesajul „Basarabia e România” răzbate acum scris pe zidurile din orașe, drumuri naționale, în apropierea monumentelor istorice sau turistice, în timp ce...

() Citeşte tot articolul

Atitudini 22 Septembrie 2017, de Marin Basarab

De ce nu se fac filme documentare în Moldova?

În Republica Moldova nu se face film documentar.

() Citeşte tot articolul