Istorie

10 lucruri de ŞTIUT despre Steagul lui Ştefan cel Mare

1. Steagul liturgic al lui Ștefan cel Mare a fost creat de călugări, timp de patru luni, între 1 ianuarie și 11 aprilie 1500. Sau, în alți termeni, în cel de-al 43-lea an de domnie a voievodului;

2. Vestigiul are brodată imaginea Sfântului Gheorghe, cu foițe de argint aurit, pe un fundal din mătase roșie;

3. Steagul a fost ținut, timp de mai mulți ani, de către călugării de pe Muntele Athos, care, în încercarea de a-l restaura, au turnat peste el clei de tâmplărie. În acest fel, au reușit doar să-l deterioreze;

4. Datorită unor posibile reacții nedorite ale particulelor de argint de pe broderie în contact cu aerul, steagul liturgic al lui Ștefan cel Mare va fi transportat la Chişinău într-o cutie securizată, în care a fost introdus, în prealabil, un gaz inert;

5. Valoarea steagului liturgic al domnitorului Ștefan cel Mare a fost estimată la 7,5 milioane de euro;

6. Acest steag reprezintă una dintre foarte puținele piese de broderie bizantină târzie din secolele XIV-XV, care mai există, în prezent, la nivel mondial;

7. Pe una dintre fațetele steagului este inscripționată o rugăciune personală concepută chiar de către Ștefan cel Mare. Iată textul complet al rugăciunii: „O răbdătorule de patimi și purtătorule de biruință, Mare Gheorghe, întru necazuri și năpaste iute mijlocitorule și fierbinte ajutătorule, celor întristați bucurie nespusă, primește de la noi această rugăciune, a smeritului tău rob, a Domnului Ioan Ștefan voievod, prin mila lui Dumnezeu domn al Țării Moldovenești, păzește-l pe el nevătămat în veacul acesta și în cel ce va să fie, prin rugăciunile noastre ale închinătorilor tăi, ca să te slăvim în veci, amin. Și s-a făcut în anul 7008, iar al domniei lui 43.”;

8. Steagul liturgic va fi expus la Muzeul Național de Arheologie și Istorie a Moldovei, din Chișinău, între 27 august și 10 septembrie a.c.;

9. Preţiosul vestigiu
va fi transportat de la București la Chișinău cu ajutorul unui avion militar românesc;

10. Pentru această deplasare, vestigiul a fost asigurat de un consorțiu de asiguratori, dintre care fac parte Lloyds Londra și compania de asigurări a Băncii Centrale Europene.

Autor: Ioan POPESCU, Ploieşti
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *