Actualitate

25 de copii din familii social-vulnerabile au plecat în vacanţă în Turcia

Potrivit premierului, Iurie Leancă  a fost nevoie de implicarea mai multor instituţii ale statului pentru a organiza vacanţa, copiii au avut nevoie de paşapoarte şi de asigurări medicale. Biletele pentru avion au fost oferite de o companie aeriană din Turcia.

În vacanță au plecat şi copii din UTA Găgăuzia. Aceştia au recunoscut că nu ştiu să vorbească în română, iar premierul i-a rugat pe ceilalţi copii din grup să discute cât mai mult cu colegii lor din Găgăuzia pentru a-i ajuta să înveţe limba ţării.

Ambasadorul Turciei la Chişinău, Mehmet Selim Kartal, a remarcat că pe 29 octombrie Turcia marchează 91 de ani de când s-a constituit ca republică şi a spus că toţi copiii care au mers acum în vacanţă vor fi invitaţi la sărbătoare. De Ziua Turciei se organizează defileuri şi dansuri populare, de asemenea copiii vor gusta din bucatele turceşti şi vor vedea un spectacol cu focuri de artificii.

Ambasadorul a remarcat că regiunea Marmaris este una dintre cele mai frumoase din Turcia, unde s-au păstrat lucruri din antichitate. Diplomatul a mai spus că toţi copiii vor putea merge la muzee, vor cunoaşte istoria şi cultura ţării.

sursa: ipn.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *