Moldova

„29 iulie 2009 va trebui confirmat, la toamnă, printr-un nou vot popular”

Un an de zile este, totuşi, prea scurt pentru a face nişte bilanţuri magistrale. Este, însă, suficient pentru a puncta tendinţele guvernării democratice instalate în urma alegerilor parlamentare anticipate din 29 iulie 2009, tendinţe puternic influenţate de moştenirea dezastruoasă comunistă şi de criza economică mondială.

Pe plan social-economic, prin gestionarea raţională a resurselor interne şi bunele relaţii cu organismele financiare internaţionale, Guvernul a reuşit să menţină economia pe linia de plutire şi să achite cu regularitate plăţile sociale. Ceea ce nu este suficient, dar nu este nici puţin în condiţiile de astăzi. Nu ştiu dacă Guvernul a reuşit să elimine celebrele „scheme” de contrabandă şi nu ştiu dacă realizează, nu doar la modul teoretic, miza enormă a justiţiei şi a chestiunii sociale în viitoarea campanie electorală.

Pe plan politic, în ciuda tuturor prorocirilor nefaste, guvernarea AIE şi-a dovedit viabilitatea. „Betonul” din care e turnată Alianţa dă fisuri uneori, construcţia întreagă cu toţi cei patru piloni ai săi se înclină ameninţător când într-o parte, când în alta, dar rezistă, deocamdată. Însă, cele mai grele examene abia urmează: în septembrie un referendum care trebuie câştigat şi apoi alegerile prezidenţiale şi parlamentare.

Spre regret, iniţiativa preşedintelui interimar, Mihai Ghimpu, de asumare la nivel oficial a adevărului istoric privind trecutul nostru totalitar comunist şi de detaşare de crimele şi esenţa inumană a comunismului nu a fost citită „în original” de toate componentele actualei guvernări. Pentru că aceasta se doreşte a fi nu numai o bază pentru o reconciliere civică în spiritul recunoaşterii şi asumării adevărului istoric, dar şi o modalitate de protejare a firavei democraţii din R. Moldova.

Pe plan extern, în special în relaţia cu Occidentul, lucrurile merg mult mai bine ca acum un an de zile, ceea ce sugerează că autorităţile actuale sunt pe drumul bun şi că R. Moldova revine în atenţia marilor cancelarii occidentale. Însă nu occidentalii vor fi cei care vor decide viitorul R. Moldova, ci tot cei de acasă, o parte bună dintre care mai visează la marea Uniune Sovietică de altă dată. Votul din 29 iulie 2009 va trebui confirmat printr-un nou vot popular, probabil în această toamnă, pentru a menţine cursivitatea guvernării şi dezvoltării democratice. Numai după aceasta vom putea spune că 29 iulie a fost un punct de cotitură pentru societatea noastră.

(Gheorghe Cojocaru este directorul Institutului de Istorie, Stat şi Drept)

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *