CSI / Rusia

A treia persoană, rănită în ciocnirile de lângă Parlamentul din Kiev a decedat

De dimineață, presa internațională anunța că un membru al Gărzii Naţionale a fost ucis, iar alţi cel puţin 100 au fost răniţi în cursul protestelor violente de luni, în faţa Parlamentului Ucrainei, a anunţat Ministerul de Interne, relatează BBC.

Incidentul a avut loc, în contextul în care parlamentarii ucraineni au adoptat proiect de reformă constituțională ce acordă mai multă autonomie regiunilor din estul separatist al Ucrainei.

Jurnaliștii ”RadioSvaboda” au înregistrat video momentul în care un participant la ciocnirile de ieri, aruncă cu o grenadă în membri ai Gărzii Naționale, lângă sediul Parlamentului.

Gestul individului a fost înregistrat din două puncte diferite: de pe clădirea Radei Supreme și din piața din apropiere de Parlament.

Premierul Ucrainei, Arseni Iațeniuk, a cerut detenție pe viață pentru cel care a aruncat luni cu o grenadă în membri ai Gărzii Naționale, lângă sediul Parlamentului, informează agențiile de presă Unian și Interfax.

Iațeniuk a făcut această declarație într-un discurs adresat națiunii ucrainene cu ocazia evenimentelor care au avut loc luni.

‘În calitate de cetățean al țării, cer, în conformitate cu articolul 348 al Codului Civil al Ucrainei, detenție pe viață pentru cel care a aruncat o grenadă, acțiune în urma căreia un membru al Gărzii Naționale a fost ucis’, a spus premierul ucrainean.

Președintele ucrainean Petro Poroșenko a denunțat luni o ‘acțiune antiucraineană’ și a promis să-i pedepsească pe cei vinovați, înainte de a-i vizita pe polițiștii răniți marți dimineață, potrivit președinției de la Kiev, citează Agerpres.

sursa: unian.net

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *