Actualitate

Accident în România. Un autocar cu 19 moldoveni s-a ciocnit violent cu un automobil

Un autocar în care se aflau 19 persoane, între care şoferi, venea din Chişinău când a fost implicat într-un accident de circulaţie pe DN 17, în Pasul Tihuţa. Şoferul unui autoturism în care se aflau trei persoane a schimbat direcţia de mers fără să se asigure.

“Din primele verificări, la ieşire din Mureşenii Bârgăului, pe direcţia de mers spre Bistriţa, un tânăr de 22 de ani aflat la volanul unui autoturism nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers spre stânga, fiind colizionat de autocar care era condus de un cetăţean moldovean în vârstă de 51 de ani. Nu s-au înregistrat victime, ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultate negative”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud, Crina Sârb.

Cele două autovehicole implicate în accident au suferit avarii, iar autocarul nu a mai putut să îşi continue cursa. “La solicitarea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă pasagerii autocarului şi soferii au fost preluaţi şi cazaţi într-un spaţiu corespunzător până la sosirea altui mijloc de transport care să îi preia pentru a-şi continua drumul”, a spus presei purtătorul de cuvânt al CJSU, Marius Rus.

Foto: mediafax.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *