Astăzi 22 August 2017, Marţi - Ultima actualizare la ora 19:47
Abonamente

a

Ştiri pe scurt

 
 
Chişinău
Hânceşti
Tiraspol
Chişinău 40 Hânceşti 39 Tiraspol 39
 

Actualitate 13 August 2017, ora 10:15

Aforisme despre limbă, poezie, literatură

Marime Font

Mulţi pălăvrăgesc şi puţini au darul vorbirii. 

Biblia este Abecedarul omenirii, iar Abecedarul este întocmai începutul cunoaşterii Bibliei.
Există poeţi egali cu propriul lor destin şi există poeţi ale căror destine se fac egale cu înseşi destinele popoarelor din sânul cărora au răsărit.

Nu acolo, pe unde a mai fost întâmplarea, ci acolo, unde abia se îndreaptă paşii gândului - acolo se naşte literatură adevărată.
Un scriitor autentic are totul fără a posedă nimic, vede orice fără a se atinge de nimic şi le numeşte pe toate nestirbind cu nimic firea lucrurilor.
Poezia este ceva legat de cuvânt care nu se defineşte-n cuvinte.
Pentru a fi cu adevărat zeu, Cuvântului îi lipseşte numai tăcerea.
Sunt lucruri care se spun şi lucruri care se tac. Literatură, în fond, este un soi de lucru care se spune despre lucruri care se tac…
Urmă cuvântului nevăzută e, pe când urmările lui - neprevăzute!
Poezia bună poate fi şi multă, însă doar câte puţin de tot!
Limba este lancea adevărului.
Adevărată muzică a limbii nu este sunetul, ci anume gândul cel care întrece orice sunet.
Neamul meu e tot ce se cuprinde între Tiparniţe, Altare şi Cetăţi.
Cu nodul în gât suferinţă spune mai mult decât cu răcnete pe vârful limbii.
Înţelepciunea este o prea luminoasă, dar prea târzie umbră a amărăciunii.
Ironia este teamă Superiorităţii de a nu se face de ras.
Oare cum s-o fi numit poporul cu cele mai frumoase şi mai înţelepte proverbe rostite pentru altcineva
Spaţiul vital al împlinirii noastre în timp este cunoaşterea Adevărului.
Unică amintire lăsată omului după alungarea lui din răi pare a-i fi rămas Poezia!
Mâna omului este preţul aripilor pierdute.
Limba omului, cuvântul sau vorbirea, este umilă recompensă pentru pierderea darului de-a citi în rădăcini şi în stele.
Sufletul omului nu-i decât un ciob de vecie spartă. Spartă, apropo, tot de mâinile sau de rătăcirile omului.
Sufletului îi sunt date (hărăzite) sau deschise nu numai cele stabile, dar şi cele nestabile, nu numai cele plăcute, dar şi cele urâte, nu numai cele ce vin, dar şi cele ce nu vor veni niciodată.
Toate se arată în apele sufletului. Şi toate se retrag speriate de nemărginită Lui măreţie.
Cea mai frumoasă dintre limbile posibile poate fi numai limba, în care ţi se mărturiseşte Evanghelia, se cânta Ave Maria, limba în care îţi rosteşti Rugăciunea de seară şi spui Veşnică pomenire pentru cei cu duhul neprihănit.
Dintre toate aventurile spiritului, Limba (Cuvântul) rămâne a fi drept cea mai fascinantă şi mai aproape de ideea divinităţii aventură spirituală.
Actul comunicării/cuminecării, al desăvârşirii sau mântuirii prin cuvânt sunt treptele organice ale devenirii noastre umane şi ale deosebirii de celelalte minunate făpturi zidite de Creator.
Limba Română întruna va fi să rămână cheia de boltă a faptelor noastre de gândire, doinire şi de simţire românească.
Limba, Credinţă, Istoria (aici aş însuma şi Armata) sunt atlasii neobosiţi, pe umerii cărora se ţine boltă albastră a Unităţii Naţionale.
Or, tocmai în miezul marilor entităţi spirituale se încearcă cele mai mari dezbinări: două limbi, două biserici, două istorii… Precum se vede, ştergerea memoriei este calea dezintegrării.
Cea mai durabilă substanţă a Legendei este tocmai partea ei nevăzută, adică nerostită, şi această parte se numeşte Credinţă în ea.
Astfel, tocmai credinţă totală în veridicitatea Legendei o face să fie plină de o forţă şi o lumina aparte, aproape mistică.
Anume originea mitică şi misticismul organic al Legendei atrage şi îmbie spre alt Timp, ideal, într-un indefinit Viitor, în care Legendă până la urmă se va fi împlinit.
Eminescu este cel ce şi-a tăiat din cuvânt Catedrala că să oficieze veşnic în ea liturghia Limbii Române.


Despre viaţă


Ieftină-i viaţă pentru că ţi se da pe degeaba, însă dacă nu-i afli la timp preţul acestei ofrande, mult prea scump vei plăti-o.
Marea criză din viaţă unui om nu survine atunci când îl trădează prietenii, dar atunci când el pe sine se trădează.
Prieteni Cei care-ţi zâmbesc în faţă şi te vorbesc în piaţă
Toţi ştiu totul despre alţii şi nimeni nu ştie nimic despre sine.
Copilăria îşi măsoară în basme timpul trăirii; tinereţea - în focul iubirii; maturitatea - în fapte şi doar a bătrâneţii haina se cârpeşte în cot cu anii…
Anii nu se dau nici cu cifra, nici cu tifla. Doar cu lupta şi cu fapta se dau anii cei adevăraţi.
Primii oameni, Adam şi Eva, se arată a fi acea unică/dublă greşeală a unui paradis, ce astfel şi-a ratat perfecţiunea.
Există un procedeu infailibil de a trăi repetat fericirea: neratand nicio ocazie de a-i face fericiţi pe cei din jurul tău.
A iubi şi a fi iubit este egal cu a fi fericit.
Dacă şansă moare prima, la cel bun speranţa tocmai ultima să moară
Toate turmele belşugului merg din urmă plugului.
Habent sua faţă… Neglijând soarta cărţilor, soarta omului oarbă rămâne. Sau: amărâtă-i soarta celui fără carte.
Optimistul este un pesimist fără informaţie. Şi invers, pesimistul este un optimist ceva mai iniţiat.
Uneori, până şi lucrul ascuns foarte bine se divulgă pe sine.
Femeia încărunţeşte numai atunci când nimeni n-o vede.
Omul niciodată nu este egal cu sine. De cele mai dese ori el e sub propria limita şi numai arareori se înalta peste propriul Eu.
Nu doar somnul raţiunii naşte monştri, dar şi des-frânarea ei fără hotar.
Aşa cum m-ai trădat, prietene, nici nu ştiu cum să-ţi mulţumesc.
Preţul unei curse de succese şi erori nu-i mai mult, dar nici mai puţin decât însăşi viaţă.
Esenţă facerii de bine-i netrecerea pe lângă rău.
Nici memoria nu-i capabilă să reţină atât cât poate nimici raţiunea.
Peste coasă grâul că peste moarte viul.
Strămoşii nu se inventează, ci se moştenesc.
Încotro, omule-ratacitule între cimpanzeu şi Dumnezeu
Gogoaşele se vând, indulgentele se cumpără, erorile se plătesc.
Nu-i băi, dacă măgării au ajuns de râsul lumii. Mult mai grav este dacă lumea a ajuns de râsul măgarilor.
Experienţă vieţii este fuiorul din care se toarce firul înţelepciunii.
Experienţă de viaţă valorificată cu talc adeseori combate o inteligenţă originală, însă ruptă de realitate.
Ghiftuiala, că o sărăcie a Duhului.
Abstinenţă, că o bucurie a regăsirii Lui.
Milă, că o izbăvire.
Omul este diferenţa dintre propriile lui înfrângeri şi victorii…

Despre justiţie

Fiat justiţia, pereat mundus. Să se facă dreptate, chiar de-ar fi să piară lumea, afirmau latinii. Şi totuşi, planetă, cu lumea-i injustă, se învârte nepieritor înainte!
Nedreptatea hrăneşte Justiţia.
Justiţia-i legată numai la ochi, dar nu şi la mâini, din păcate.
Justiţia încearcă punerea în acord a păcatelor zilei cu poruncile Domnului.
Justiţia este oglindă Dreptăţii. Ce-i drept, o oglindă spartă de mai multe ori cu ciocanul sentinţei.
Cică, privindu-se odată în oglindă justiţiei, Dreptatea şi-a făcut cruce şi… a sărit în apă sărată a marii.
Când presiunea este critică, atunci soluţia devine clinică!
Chiar şi un pic de corupţie poate îneca un munte de justiţie.
Mărturisirea dreptăţii mai nimic nu costă. Cum însă naiba că se cere tot mai multă bogăţie pentru a se apară nevinovăţia
Justiţia poate fi mai grea decât talgerul înclinat pe care nici Atlas nu-l poate (e)rădică şi mai uşoară că bileţelul de protecţie al unui şef de cabinet către împăratul Traian.
Obştea - cu inşii, judecată - cu unşii.
Unge unsul dinadinsul.
Judecătorii inamovibili lasă să se înţeleagă că emit şi judecaţi inamovibile. Ce neghiobie că atare contra inamovibilei Raţiuni!
Trebuie să te ciocneşti cu justiţia, că să observi că ea, de fapt, nu există!
Legi să fie, că judecători oricând s-or găsi!
Legii i se află preţul nu când banii fac judeţul.
Unii se scarpină de buchea legii că măgării de scândură gardului.
Probele, pe cât mai multe, spală-adesea orice culpe.
Avocatul răului ţinut sub control este răul ieşit de sub orice control.
Caută-L la mănăstire, nu la Curtea de juraţi, pe Dumnezeu.
Deocamdată, suntem cu toţii egali în faţă unei singure Legi. Şi această invariabilă lege este inexorabilă Moarte.
Vrem noi sau nu, însă anume din perspectiva ordonatoarei fatalităţi a Sfintei Vineri principiul echităţii justiţiare se ramifică în cele trei forme ale declinării ontologice: 1) „Suntem cu toţii”; 2) „Suntem că toţii” şi 3) „Toţi sunt egali în faţăLegii”!
În spaţiul invariabil al acestei declinări se cuprinde infinită drama a inechităţii umane.
Cu palmă deschisă, pumnul strâns, degetul tăiat şi unghia înfiptă în carnea vie - numai aşa s-a făcut şi se face Dreptatea.

Despre politică

Politichia la români seamănă a fi chiar multiplul vânat al Tichiei!
Prietenia politică se numeşte cârdăşie.
Trădarea în politică se numeşte Tratat.
Dacă există politici culturale, oare nu există şi politici inculte Şi oare ultimele nu-s cumva mai numeroase decât primele
Uneori e destul să vezi cine face politică, pentru a renunţă să mai afli şi din ce-i făcută ea.
Alteori, limbajul politic cere să ascunzi, să învălui totul, nu să demonstrezi totul de-a valma.
Zâmbetul politicianului ascunde înflorirea fecioarei botanice, violate de hienă biologică. Mai exact, acesta-i portretul hienei cu floarea în dinţi.
Unii politicieni tocmai de aceea se bagă în toate, pentru că n-au nicio idee şi nu cred în nimic.
Negoţ de vorbe, specula de fapte şi bâlci de oameni. Cu alte cuvinte, politică.
Politică totuşi nu este artă de a minţi, ci artă minţii de apărare a obrazului.
Până şi relaţiile externe îşi au logică lor internă.
Dacă centrul este şi de stânga, şi de dreapta în acelaşi timp, oare nu cumva această înseamnă că el este roşu de mama focului
Mai dificil, dar cu atât mai valoros, este exemplul de moralitate în pofida politicii, decât exemplul de imoralitate în numele politicii.
Până la urmă, Platon avea dreptate: frumuseţea şi politică sunt incompatibile şi omenirea va trebui oricum să aleagă între Cetate şi Poet. Astfel, însă, anulând împăcarea şi perspectiva omenirii în echilibru, Platon - poetul ideilor, pe sine însuşis-a anulat.

Despre adevăr şi minciună

Întrebarea este ambasadoarea Gândirii şi aliatul Adevărului.
Să formulezi o întrebare înseamnă să aşterni un covor sub paşii Adevărului.
Să formulezi un răspuns înseamnă să te pui în acord cu propria ta conştiinţa.
Spaţiile compromise de lene, satiu şi confort, sunt coloniile Minciunii. Cel mai mult pe ea o sperie Încă-ne-aflatul, care o poate dezrădăcina şi întoarce Neantului.
Vameşul ce ridică barieră de la limitele cunoaşterii nu are nume, chiar dacă noi îl numim Adevăr.
Maximele sunt aşchii, zdrenţe şi firimituri de la ospăţul zeilor. Semn că zeii sunt mai hapsâni decât oamenii.
Neadevărul înseamnă inexactitate şi minciună - imoralitate.
Minciună rade într-un dinte, adevărul vede şi fără ochi.
Mai mult adevăr e în tăcere decât în vorbire. Însă, decât un adevăr tăcut, mai de preţ unul rostit.
Nu absolutul, ci neîntreruptă mişcare spre absolut este sensul salvator al existenţei noastre limitate.
În tinereţe, adevărurile sunt prea departe de noi, la bătrâneţe sunt prea târzii.
Din fragedă vârstă adevărurile sunt uşoare, simple şi străvezii, şi numai cu anii ele devin tulburătoare.
Şi o minciună mică poate fi simpatică, dar pe cât creşte pe atât se sluteşte.
Drama adevărului curat este condiţia lui absolută de a spune lucruri încă mai neplăcute chiar decât tot ce poate fi mai neplăcut.
Nimănui nu-i place adevărul că tuturor le place minciună.
Un neadevăr inconştient devine minciună, atunci când i se gâdilă tălpile de alergat prin lume.
Femeile mint mai des, pentru că mai bine intuiesc adevărul.
Forţă dominantă a Adevărului este subliniată de Eminescu prin următorul aforism: „Cel care merge în linie dreapta (în linia adevărului) sileşte toate puterile colaterale să se coadapteze lui”(!). Nu cred că prin „linie dreapta” Eminescu are învedere o mişcare rectilinie, absurdă şi încăpăţânată.
Mai curând, linia dreapta este chiar statura Adevărului, verticalitatea lui, care domină spaţiul şi îşi subordonează toate unghiurile colaterale…

Despre libertate

Libertatea înseamnă cultură. O libertate incultă generează anarhie. O cultură neliberă degenerează în dogmatism.
A fi liber înseamnă a-ţi asumă responsabilitatea unui act cultural.
Câtă cultură, atâta libertate. Şi câte libertate, atâta umanitate în pofida oricărui curs inuman.
Suveranitatea este sinonimul libertăţii. Numai în condiţiile deplinei libertăţi, neîngrădite de niciun dictat din afară, se poate manifestă caracterul suveran, personalitatea şi geniul oricărei naţiuni.
Spiritul omului poate fi liber numai în libertatea creaţiei, scrisului, gândirii şi lecturilor asidui, în stihia muncii făcute cu tragere de inima.
Ura nemţilor pentru ziduri se vede că este simetrică iubirii românilor pentru sârmă.
Ceea ce neamţul are în sânge, noi nici în vis nu avem.
Pe cât mai mare ţară, pe atât mai anonimă prostia din ea.
Pe cât mai mică ţară, pe atât mai imens este în ţarcul ei ecoul prostiei.
Libertatea este degetul cel salvator de la mâna lui Dumnezeu.

blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 22 August 2017, ora: 19:47

DUREROS! 20 de ani de la moartea Prințesei Diana. Dezvăluiri intime ale copiilor ei

DUREROS! 20 de ani de la moartea Prințesei Diana. Dezvăluiri intime ale copiilor ei

De la documentarele TV și amintirile particulare ale fiilor ei la o serie de noi „revelații" și teorii reînnoite despre moartea ei, printesa britanică Diana este din nou prima pagină a știrilor, la 20 de ani de la moartea ei.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 August 2017, ora: 19:22

Ochii şi părul bebeluşului: ce culoare vor avea?

Ochii şi părul bebeluşului: ce culoare vor avea?

Este una dintre primele întrebări ale părinţilor, rudelor şi prietenilor: cu cine seamănă bebe? Are ochii albaştri, ca mama, sau căprui, ca tata? Şi părul? Cum e? Blond, castaniu, drept, cârlionțat?

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 August 2017, ora: 19:17

Coreea de Nord a dezvăluit cum va ataca insula Guam: „Americanii vor fi CHINUIȚI zi şi noapte. Vor fi ȘOCAȚI”

Coreea de Nord a dezvăluit cum va ataca insula Guam: „Americanii vor fi CHINUIȚI zi şi noapte. Vor fi ȘOCAȚI”

Coreea de Nord a făcut public un videoclip de propagandă cu lansarea unui atac cu rachete asupra insulei americane Guam, ameninţând SUA cu o "răzbunare nemiloasă" pentru ignorarea avertismentelor Phenianului cu privire la exerciţiile comune americano-sud-coreene anuale...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 August 2017, ora: 19:17

Alexandru Tănase: Dodon este președintele găgăuzilor, președintele celor care sărbătoresc 9 mai, și mai puțin preşedintele moldovenilor

Alexandru Tănase: Dodon este președintele găgăuzilor, președintele celor care sărbătoresc 9 mai, și mai puțin preşedintele moldovenilor

Fostul președinte al Înaltei Curții Constituționale, Alexandru Tănase, spune că comportamentul președintelui Igor Dodon este unul ca atare. Dodon nu este președintele tuturor moldovenilor, este președintele minorităților, cei care s-au prezentat la urne și au votat pentru el....

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 August 2017, ora: 19:07

„Tăticule, o iubești pe mămica?” Răspunsul dat de bărbat îți va face pielea de găină

„Tăticule, o iubești pe mămica?” Răspunsul dat de bărbat îți va face pielea de găină

O scenă petrecută într-un autobuz și relatată apoi pe Internet a emoționat până la lacrimi. Un copil și-a întrebat tatăl dacă o iubește pe mămica lui. Răspunsul lui, mai jos.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 August 2017, ora: 19:00

Procurorul „SĂRAC” de la Strășeni, cu casă LUXOASĂ la Trușeni și mașină nedeclarată / VIDEO cu DRONA

Procurorul „SĂRAC” de la Strășeni, cu casă LUXOASĂ la Trușeni și mașină nedeclarată / VIDEO cu DRONA

Fosta polițistă și actual procuror din Strășeni, Elena Pruneanu, locuiește într-o casă nou-construită, cu două etaje, în Trușeni, conduce un automobil de model Hyundai, își întreține fiica aflată la studii în Londra, iar toate acestea, doar din salariul...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 August 2017, ora: 18:46

Constantin Codreanu este unul dintre cei mai ACTIVI deputați

Constantin Codreanu este unul dintre cei mai ACTIVI deputați

Peste jumătate din aleşii ALDE, PMP, USR - formaţiuni care au intrat pentru prima dată în Parlament - nu au iniţiat niciun proiect de lege în prima sesiune legislativă. Mulţi dintre ei au semnat însă legile altor colegi - pentru că şi susţinerea unei alte iniţiative...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 August 2017, ora: 18:35

IMPRESIONANT. Cum a ajuns un tânăr din funcția angajat în bancă, la șefia McDonald's. Profitul depășește 10 milioane de euro

IMPRESIONANT. Cum a ajuns un tânăr din funcția angajat în bancă, la șefia McDonald's. Profitul depășește 10 milioane de euro

Adrian Crintea a acumulat o experienţă de peste 12 ani în contabilitate, financiar şi business. Este în echipa McDonald’s de şapte ani, iar din 2013 coordonează operaţiunile financiare ale companiei din funcţia de financial controller. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 August 2017, ora: 18:27

Un regizor RUS, premiat la Cannes, a fost ARESTAT pentru deturnare de fonduri guvernamentale şi riscă până la 10 ani de închisoare

Un regizor RUS, premiat la Cannes, a fost ARESTAT pentru deturnare de fonduri guvernamentale şi riscă până la 10 ani de închisoare

Regizorul rus Kirill Serebrennikov a fost arestat sub suspiciunea de deturnare de fonduri publice, au anunțat marți organele de anchetă ruse, potrivit AFP. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 August 2017, ora: 18:22

EXCLUSIV: București va aloca 2 milioane de euro pentru Centenarul Marii Uniri

EXCLUSIV: București va aloca 2 milioane de euro pentru Centenarul Marii Uniri

Primăria Sectorului 5 din București va aloca peste 9 milioane de lei pentru proiectele organizate cu ocazia Centenarului Marii Uniri, potrivit unui proiect de hotărâre aprobat, marţi în şedinţa Consiliului Local Sector 5. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 August 2017, ora: 18:10

Cum avem o ţinută corectă. Lista capcanelor în societate: de ce e interzis să-ţi încrucişezi picioarele, cum ne aşezăm pe scaun

Cum avem o ţinută corectă. Lista capcanelor în societate: de ce e interzis să-ţi încrucişezi picioarele, cum ne aşezăm pe scaun

O ţinută corectă va transmite celor din jur numeroase mesaje despre noi. De aceea este foarte important să ne supraveghem în permanenţă mişcările: nu ne aplecăm umerii înainte, nu mişcăm exagerat braţele, facem paşi nici prea mari, nici prea mici, ne sugem burta şi ne...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 August 2017, ora: 17:55

S-au ales câștigătorii Premiului Național! În 2013, premiul era de VÂNZARE ONLINE

S-au ales câștigătorii Premiului Național! În 2013, premiul era de VÂNZARE ONLINE

Membrii Comisiei pentru decernarea Premiului Naţional s-au întrunit astăzi într-o şedinţă, prezidată de Prim-ministrul Pavel Filip, pentru a selecta câştigătorii Premiului Naţional 2017.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 August 2017, ora: 17:44

ÎNCOTRO? Dodon aruncă bani pe clipuri STALINISTE, dar țara moare de foame. Ziua Independenței, în limba „moldovenească”

ÎNCOTRO? Dodon aruncă bani pe clipuri STALINISTE, dar țara moare de foame. Ziua Independenței, în limba „moldovenească”

Cu ocazia Zilei Independenței, președintele Igor Dodon a decis să felicite poporul Republicii Moldova printr-un filmuleț, care, cel puțin se vrea, emoționant. Sonorizarea video-ului a fost făcută chiar de șeful statului în limba „moldovenească”.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 August 2017, ora: 17:30

ÎNCOTRO? Noul ambasador rus în Statele Unite a fost implicat în AGRESIUNEA Rusiei împotriva Ucrainei

ÎNCOTRO? Noul ambasador rus în Statele Unite a fost implicat în AGRESIUNEA Rusiei împotriva Ucrainei

Luni, Kremlinul a anunțat numirea lui Anatoli Antonov în postul de ambasador al Rusiei in SUA.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 August 2017, ora: 17:28

Ministru ucrainean: SUA și Rusia au luat o decizie - TRUPELE RUSE VOR FI RETRASE din DONBAS

Ministru ucrainean: SUA și Rusia au luat o decizie - TRUPELE RUSE VOR FI RETRASE din DONBAS

Decizia de retragere a trupelor ruse din Donbas a fost luată, susține Iuri Grîmceak, ministrul delegat al Kievului pentru Teritoriile Ocupate Temporar de separatiști în estul Ucrainei.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 August 2017, ora: 17:18

Nemulțumită de inelul primit, o femeie l-a umilit pe logodnicul ei pe Internet

Nemulțumită de inelul primit, o femeie l-a umilit pe logodnicul ei pe Internet

În loc să se bucure că își va petrece restul vieții alături de bărbatul iubit, o femeie s-a plâns pe Internet că inelul primit odată cu cererea în căsătorie este prea mic și ieftin.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 August 2017, ora: 17:15

Fostul viceministru al Economiei Valeriu Triboi, condamnat condiționat: a plătit statului prejudiciul de 2,5 milioane de lei

Fostul viceministru al Economiei Valeriu Triboi a fost condamnat cu suspendare, după ce și-a recunoscut vina. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 August 2017, ora: 17:05

7 strategii pe care le pot urma pacienţii bolnavi de tiroidă pentru a slăbi

7 strategii pe care le pot urma pacienţii bolnavi de tiroidă pentru a slăbi

Mai întâi de toate, indiferent de diagnostic, hipertiroidism sau hipotiroidism, ambele afecţiuni pot duce la acumulare de kilograme. Stresul, oboseala sau depresia care vin în urma debutului bolii ne fac să mâncăm mai mult şi să facem exerciţii mai rar.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 August 2017, ora: 16:41

Rusia pregătește un „mare război” cu Occidentul

Rusia pregătește un „mare război” cu Occidentul

Președintele Consiliului Național de Securitate de la Kiev, Oleksandr Turcinov, spune că mega-exercițiul militar ruso-belarus Zapad-2017, programat în septembrie, nu este altceva decât o stratagemă prin care Kremlinul vrea să testeze pregătirea generală a forțelor armate ruse...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 August 2017, ora: 16:11

CUTREMURUL din Italia. Circa 2.600 de persoane sunt sinistrate după seism. Peste 1.000 de turişti au plecat din insulă

CUTREMURUL din Italia. Circa 2.600 de persoane sunt sinistrate după seism. Peste 1.000 de turişti au plecat din insulă

Aproximativ 2.600 de persoane sunt sinistrate, iar peste 1.000 de turişti au părăsit Insula italiană Ischia în urma cutremurului produs luni seară, relatează cotidianul La Repubblica. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 August 2017, ora: 15:59

CENTENARUL ROȘU / O campanie eveniment. De la Revoluţia Bolşevică, la umbrele întunecate ale trecutului (MEDIAFAX)

CENTENARUL ROȘU / O campanie eveniment. De la Revoluţia Bolşevică, la umbrele întunecate ale trecutului (MEDIAFAX)

Agenţia MEDIAFAX lansează Campania #CentenarulRoşu, la 100 de ani de la momentul în care comunismul a început să prindă rădăcini.O campanie eveniment despre istoria cunoscută şi mai puţin cunoscută, efectele revoluţiei ce avea să producă unele dintre cele mai mari...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 August 2017, ora: 15:56

Poate o mamă să fie dependentă de copilul ei?

Poate o mamă să fie dependentă de copilul ei?

O mămică din România se întreabă pe blogul ei dacă poate fi o mamă dependentă de copilul ei. Vedeți mai jos experiența femeii:

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 August 2017, ora: 15:49

Bilanțul INCENDIULUI din Rostov-pe-Don: au ARS peste 80 de case

Bilanțul INCENDIULUI din Rostov-pe-Don: au ARS peste 80 de case

În centrul unuia dintre cele mai mari orase din sudul Rusiei, Rostov-pe-Don, mai mult de 100 de clădiri au fost distruse în urma unui incendiu, inclusiv peste 80 de case, transmite TASS, care citeaza date furnizate de Ministerul rus pentru Situații de Urgență.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 August 2017, ora: 15:45

Mercenarii RUȘI din Siria rămân FĂRĂ bani, armament și muniție

Mercenarii RUȘI din Siria rămân FĂRĂ bani, armament și muniție

Combatanții companiei militare private ruse (PMC) Wagner, care sunt implicați în operațiuni militare în Siria, au început să aibă probleme cu banii. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 August 2017, ora: 15:27

Răsturnare de situație // Marea Britanie ar putea rămâne în UE

Răsturnare de situație // Marea Britanie ar putea rămâne în UE

Mai mult de un sfert dintre britanicii care au votat pentru ieșirea din UE, la referendumul din 2016, spun că au fost induși în eroare în timpul campaniei electrorale, și că, dacă s-ar organiza o a doua consultare populară, ar vota împotriva Brexitului, scrie The...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 August 2017, ora: 15:27

Sindicatele vor Legea cu privire la TICHETELE de masă și cer Parlamentului să o reexamineze în regim de URGENȚĂ

Sindicatele vor Legea cu privire la TICHETELE de masă și cer Parlamentului să o reexamineze în regim de URGENȚĂ

Sindicatele cer Parlamentului reexaminarea în regim de urgență a proiectului Legii cu privire la tichetele de masă, întors deputaților de președintele Igor Dodon.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 August 2017, ora: 15:20

Filip către Diasporă: „Nu lăudați autoritățile de acasă”

Filip către Diasporă:  „Nu lăudați autoritățile de acasă”

Prim-ministrul Pavel Filip a participat astăzi la deschiderea oficială a celei de-a cincea ediții a Programului DOR – „Diasporă. Origini.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 August 2017, ora: 15:09

Au dat FOC panglicii Sf. Gheroghe. Mai mulți tineri pro-ruși din Transnistria UMILIȚI în Ucraina / VIDEO,FOTO

Au dat FOC panglicii Sf. Gheroghe. Mai mulți tineri pro-ruși din Transnistria UMILIȚI în Ucraina / VIDEO,FOTO

Trei cetățeni moldoveni au fost prinși cu simboluri interzise în Ucraina.Tinerii au fost observați având în mașină panglica Sf. Gheorghe dar și steagul Rusiei. scrie usionline.com.

( ) Citeşte tot articolul

Sănătate 22 August 2017, ora: 14:57

Adevărul despre untura de porc! Vei mai consuma?

Adevărul despre untura de porc! Vei mai consuma?

Untura este unul din cele mai întâlnite produse din frigiderul românilor, în special în casele acelora care au crescut un porc la curte. Untura animalului este bine conservată în borcane şi poate fi folosită în prepararea diferitelor feluri de...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 August 2017, ora: 14:10

PROTEST la Chișinău

 Uniunea Pensionarilor din Republica Moldova organizează pe 27 august, de Ziua Independenței, o acțiunea de protest în fața Parlamentului față de starea de lucruri din țară. Într-o conferință de presă la IPN, conducerea Uniunii Pensionarilor a anunțat că această zi...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 August 2017, ora: 13:39

Semne prin care organismul tău îți cere ajutorul! Numărul 4 este cunoscut doar de 5% dintre oameni!

Semne prin care organismul tău îți cere ajutorul! Numărul 4 este cunoscut doar de 5% dintre oameni!

Corpul uman este conceput absolut excelent. În organism se petrec, în același timp, un număr incredibil de procese, iar în cazul în care apare o problemă, vei simți niște simptome neobișnuite, pe care, dacă le vei cunoaște vei putea evita o mulțime de afecțiuni.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 August 2017, ora: 13:23

VIDEO INCREDIBIL - Schimb de jigniri între o jucătoare de tenis și antrenorul ei: „Ești prost?” / „Tu ești nebună”

VIDEO INCREDIBIL - Schimb de jigniri între o jucătoare de tenis și antrenorul ei: „Ești prost?” / „Tu ești nebună”

Cunoscută pentru ieșirile sale nervoase pe terenul de tenis, jucătoarea Yulia Putintseva, numărul 52 WTA, originară din Kazahstan, a fost protagonista unui nou episod furios, în care a fost implicat și antrenorul său. Putinseva participă la turneul WTA Premier “Connecticut...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 August 2017, ora: 12:56

VIDEO / Europa nu PUTREZEȘTE? O bătrână a fost „VINDECATĂ" de nostalgia pentru URSS

VIDEO / Europa nu PUTREZEȘTE? O bătrână a fost „VINDECATĂ" de nostalgia pentru URSS

Redactorul-șef al Bird in Flight, Evgheni Safonov, a încercat să o convingă pe bunica sa de 83 de ani că bine a fost nu doar în „Uniune". Pentru a dovedi acest lucru, a luato cu el în Paris.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 August 2017, ora: 12:55

VIDEO / Speakerul Adrian Candu a făcut dezvăluiri din viața personală. Ce întrebări i-au mai dat jurnaliștii

VIDEO / Speakerul Adrian Candu a făcut dezvăluiri din viața personală. Ce întrebări i-au mai dat jurnaliștii

Speakerul Andrian Candu a apărut într-o ipostază nouă pentru publicul din Moldova. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 August 2017, ora: 12:45

FOTO /// GATA de RĂZBOI? În casa unui fost angajat al MAI au fost găsite PISTOALE, OBUZE și GRENADE

FOTO /// GATA de RĂZBOI? În casa unui fost angajat al MAI au fost găsite PISTOALE, OBUZE și GRENADE

Măsurile de profilaxie în privința păstrării, procurării, fabricării sau comercializării armelor de foc desfăşurate de către Serviciul de Informații și Securitate pe teritoriul ţării au scos la iveală un alt lot de arme de foc şi muniții.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 August 2017, ora: 12:27

10 morţi stupide ale unor personaje celebre. Sfârşitul total neaşteptat al poetului Sofocle sau al pictorului Rafael

10 morţi stupide ale unor personaje celebre. Sfârşitul total neaşteptat al poetului Sofocle sau al pictorului Rafael

 Figuri cunoscute din istorie, literatură şi artă au sfârşit tragic şi, în unele situaţii, în urma unor întâmplări neprevăzute.La începutul anilor 2000, autorarea franceză Isabelle Bricard scotea pe piaţă volumul „Dicţionarul oamenilor...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 August 2017, ora: 12:22

Trafic îngreunat la frontieră! Care puncte vamale sunt aproape BLOCATE

Trafic îngreunat la frontieră! Care puncte vamale sunt aproape BLOCATE

Poliția de Frontieră vă informează că la ora actuală sunt puncte de trecere cu circulația îngreunată din cauza traficului intensificat, unde media timpului de așteptare depășește 30 de minute.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 August 2017, ora: 12:06

Dosarul Chiril Lucinschi ar putea ajunge la CEDO - Instanța a fost PĂRTINITOARE și a încălcat Constituția

Dosarul Chiril Lucinschi ar putea ajunge la CEDO - Instanța a fost PĂRTINITOARE și a încălcat Constituția

Cazul fostului deputat Chiril Lucinschi ar putea ajunge la CEDO. Avocații acestuia au constata că i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil și la libertatea individuală a omului garantată, atât prin art. 5 al Convenției CEDO, cât și art. 25 Constituția R. Moldova.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 August 2017, ora: 11:50

Fotografia Zilei: Maia Sandu alături de Traian Băsescu

Fotografia Zilei: Maia Sandu alături de Traian Băsescu

Lidera Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu a participat recenta la Conferința „Restoring Regional Leadership” de la Vilnius.  La invitația fostului Președinte al Lituaniei, Valdas Adamkus. 

( ) Citeşte tot articolul

Economie 22 August 2017, ora: 11:44

Benzina și motorina în sfârșit s-au ieftinit după ce prețul a crescut pe parcursul a șase săptămâni

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit astăzi, pentru perioada 23 august – 5 septembrie, prețul plafon de comercializare la cea mai solicitată benzină Premium-95 la nivel de 16.95 lei pentru un litru, față de 17.06 lei anterior, iar la...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 August 2017, ora: 11:42

Televiziunile care prezintă faptele TENDENȚIOS: NTV, Accent TV, Jurnal TV sau Publika TV

Televiziunile care prezintă faptele TENDENȚIOS: NTV, Accent TV, Jurnal TV sau Publika TV

Mai multe posturi TV prezintă informațiile unilateral și părtinitor, promovând interesele proprietarilor acestora. În știrile mai multor posturi TV, faptele sunt prezentate selectiv, adesea cu un amestec dintre fapte și opinii și cu omisiunea unor informații.

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 22 August 2017, ora: 11:37

3 zodii de bărbaţi pe care îi manipulezi ușor

3 zodii de bărbaţi pe care îi manipulezi ușor

Sunt usor de dus de nas pentru ca le place sa fie in centrul atentiei. Nu trebuie sa faci mare lucru ca sa ii impresionezi. Sunt si foarte sensibili, ceea ce inseamna ca daca stii cum sa ii manipulezi treaba e ca si facuta.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 August 2017, ora: 11:17

DECLARAȚIA ZILEI: Dodon este cel mai STUPID politician

DECLARAȚIA ZILEI: Dodon este cel mai STUPID politician

Igor Dodon este din nou criticat după ce a declarat că „unica soluţie pentru supravieţuirea ca stat suveran şi independent” este neimplicarea Republicii Moldova într-o confruntare geopolitică „cu evoluţii imprevizibile”. De asemenea, acesta a mai propus...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 August 2017, ora: 11:09

Studiu american: SUA trebuie să ajute Moldova de a se scăpa de influența Rusiei

Studiu american: SUA trebuie să ajute Moldova de a se scăpa de influența Rusiei

Federația Rusă, dar și reprezentanții acesteia din țara noastră, vor intensifica măsurile pentru a destabiliza situația politică din țară, în preajma alegerilor parlamentare din 2018. 

( ) Citeşte tot articolul


Editorial 22 August 2017, de Pavel Păduraru

Geniile zilelor noastre: între talent, paranoie și sânge menstrual

Prin 2002, când fondasem prima revistă culturală online din RM, „Lolocur”, apreciată de nume notorii ale literaturii române, precum ar fi Matei Vișniec sau Paul Goma, aveam pe site și o rubrică „Anchetă LOLO”, prin care îi încercam de minte pe acei membri ai...

() Citeşte tot articolul

Editorial 22 August 2017, de Moni Stănilă

Omul ce nu știe contestă

În unele zile mă așez în fața laptopului cu gândul să scriu și „altceva”.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 21 August 2017, de Dan Nicu

Propaganda de război a Rusiei vrea să treacă Prutul prin Chişinău

Un post tv din Republica Moldova care retransmite principalele emisiuni de propagandă ale oficinelor ruseşti care fac parte din trustul oficial de la Moscova, „Rossia Segodnya/Rusia astăzi”, vrea să se extindă pe piaţa media din România, deschizându-şi o clonă peste Prut. 

() Citeşte tot articolul

Bună Dimineața 18 August 2017, de Ana Gabor

Să nu ne lepădăm!

„România nu are nevoie de noi”, „Românii nu ne iubesc”, „Moldovenii nu sunt români”. Mituri! 

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 18 August 2017, de Răzvan Munteanu

Neutralitatea nu mai este o soluție. Înțelege oare Chișinăul acest lucru?

Luna septembrie reprezintă un test pentru securitatea europeană, iar asta pentru că după ce Rusia și Belarusul vor pune în practică exercițiul militar Zapad-17, suspectat de NATO că ar reprezenta o posibilă acțiune mascată de agresiune a statelor baltice sau a Ucrainei, un alt exercițiu militar va...

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 August 2017, de Moni Stănilă

Ne obișnuim cu răul

Săptămâna trecută am fost un weekend în Ucraina. Multe din cele observate de acolo m-au pus pe gânduri. 

() Citeşte tot articolul

Bună Dimineața 17 August 2017, de Ana Marchitan

Despre rușinea de a fi născut în Republica Moldova

La sfârștitul anilor '90 migrația cetățenilor din Republica Moldova a luat amploare. 

() Citeşte tot articolul

Editorial 16 August 2017, de Pavel Păduraru

Metamorfoza jurnalistului moldovean din 2009 încoace

Îmi amintesc în ultimul timp cu plăcere și dor de perioada guvernării Voronin și am impresia că e posibil să nu mai trăim niciodată momente atât de memorabile ca atunci.  

() Citeşte tot articolul

Editorial 16 August 2017, de Octavian Țâcu

Politici etnolingvistice: experiențe europene (I)

Luna august ne-a adus întotdeauna în istorie un fel aparte de mobilizare, determinând schimbări profunde ale identității noastre politice, sociale și culturale. 

() Citeşte tot articolul

Editorial 16 August 2017, de Silviu Tănase

Cum va sărbători Dodon independența

Președintele Dodon s-a întors din al 5-lea concediu în acest an. 

() Citeşte tot articolul

Bună Dimineața 16 August 2017, de Georgeta Carasiucenco

Partidul Flămânzilor

Se spune despre noi, sau aşa ne place nouă să ne spună, ori statisticile demonstrează că suntem săraci. Săraci de avuție, de cultură, de suflet - săraci în totalitate.

() Citeşte tot articolul

Editorial 8 August 2017, de Marin Basarab

Dodon – trădător de patrie

Republica Moldova, acest stat fictiv, inventat de sovietici, cică este patria lui Dodon și a susținătorilor săi. 

() Citeşte tot articolul