Interviu

Alexandru Florian: Dacă transformi istoria în instrument politic, ajungi într-o fundătură

Aceasta s-a consumat într-un fel de „ilegalitate”, chiar dacă organizatorii au avut grijă să-i invite pe şefii mai multor misiuni diplomatice acreditate la Chişinău, iar în lista oficialilor au fost trecuţi premierul Vlad Filat, başkanul Mihail Formuzal, foştii colegi de fracţiune comunistă, deputaţii Ina Şupac şi Igor Dodon, viceministrul de Externe Andrei Popov şi ex-preşedintele Petru Lucinschi (nu înseamnă că au şi fost acolo). Conferinţa a rămas în „ilegalitate”, probabil, şi pentru că subiectul a fost, cumva, rupt de realităţile moldoveneşti„imediate„ – a 65-a aniversare a Procesului de la Nurnberg -, iar printre organizatori şi invitaţii de onoare au figurat personaje destul de contradictorii pentru mediul academic, civic şi politic din RM, precum istoricul moldovenist Sergiu Nazaria sau ambasadorul rus Valeri Kuzmin.

– Dle Florian, trebuie să recunosc că nici n-am ştiut de această conferinţă. Care a fost scopul ei?

– Din punctul meu de vedere, a fost o conferinţă strict academică. Programul a cuprins comunicări vizând judecarea capilor politici, militari şi ideologici ai Germaniei naziste, dar şi comunicări legate de rolul şi poziţia României în cel de-al Doilea Război Mondial. Prezentarea mea s-a axat pe două teme: 1) aspectul istoric şi 2) poziţia de astăzi a Statului român şi a societăţii civile din România în chestiunea holocaustului. Cu acest prilej, am reiterat faptul că, în 2004, România a recunoscut oficial, la nivel de instituţii prezidenţială şi guvernamentală, responsabilitatea Cabinetului Antonescu pentru deportarea şi exterminarea a peste 300 de mii de evrei români şi ucraineni.

– De ce era şi este important acest act al recunoaşterii oficiale?

– Pentru că, din 1944, niciun regim politic nu a recunoscut acest lucru, dimpotrivă, subiectul a fost minimalizat ori chiar trecut cu tăcerea. După 1990 au fost reacţii diverse, deopotrivă din partea societăţii civile, a unor actori politici importanţi sau a instituţiilor statului. Abia raportul Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului a favorizat această asumare şi recunoaştere, ceea ce este conform cu standardele unui stat democratic, dar e şi un gest care trebuia să se facă în memoria victimelor nevinovate. În 2009, în mod firesc, la Bucureşti a fost inaugurat, în prezenţa preşedintelui Traian Băsescu, Memorialul victimelor holocaustului, dedicat celor 300 de mii de evrei români şi ucraineni şi 11.000 de rromi, care au murit între 1941-1944.

– Odată cu recunoaşterea, de către Bucureştiul oficial, a holocaustului, îşi mai are rost existenţa Institutului pe care îl conduceţi?

– Memoria colectivă a unor victime nevinovate trebuie să devină un bun comun al conştiinţei civice. Institutul nostru contribuie la aceasta, pornind de la faptul că acest segment de istorie e cunoscut în foarte puţină măsură sau într-o optică deformată. O dovedesc şi sondajele de opinie realizate pe site-ul Institutului înfiinţat, apropo, în anul 2005, după publicarea Raportului Comisiei pentru Studierea Holocaustului. Misiunea noastră e să diseminăm în societatea românească, în diverse forme cu caracter cultural sau educativ, acest segment de istorie. Trebuie să facem astfel, încât să nu se mai repete acţiuni de discriminare sau de agresiune la adresa altor comunităţi umane.

– În ce măsură acest subiect e unul sensibil pentru societatea românească?

– Dacă societatea nu este sensibilă, noi încercăm să o sensibilizăm. Din fericire, însă, societatea românească nu este nici antisemită. Există anumite manifestări, prejudecăţi, mituri – aşa cum se întâmplă în orice ţară, de altfel -, dar acestea sunt sporadice şi nu putem vorbi de un fenomen, inclusiv la nivelul discursului politic. Perspectiva omenirii e de a trăi în bună înţelegere unul cu celălalt şi acesta, de asemenea, este unul dintre scopul Institutului.

– Dacă misiunea principală a Institutului este să sensibilizeze publicul, cum ar putea să facă acest lucru şi în partea stângă a Prutului?

– Deocamdată, avem perspectiva unui posibil parteneriat cu unele institute ale Academiei de Ştiinţe din RM. Sperăm să se materializeze. Cert este că trebuie să mergem pe calea informării şi culturalizării, a ştergerii petelor negre ale istoriei, nicidecum a transformării istoriei într-un instrument politic. Istoria este istorie, Statul român de astăzi este cu totul alt stat decât a fost în 1940 şi funcţionează pe cu totul alte principii. România şi-a asumat istoria, dar nu poate fi învinuită pentru această istorie. Tocmai de aceea, suntem împotriva folosirii istoriei pe post de instrument ideologic şi politic. Să încerci să foloseşti într-un mod partizan holocaustul este o cale care nu duce nicăieri în secolul 21. Dacă faci asta, la sigur ajungi într-o fundătură.

– Vă mulţumim pentru interviu.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *