Actualitate

Ambarcaţiune suspectă în Marea Neagră, cu multe persoane la bord. Ţinta, confirmată de un elicopter al MApN

Ambarcaţiunea se afla la aproximativ 32 mile marine Est Midia şi se îndrepta din apele internaţionale spre cele teritoriale româneşti.

Ţinta a fost confirmată de un elicopter al Ministerului Apărării Naționale, ca fiind o ambarcațiune cu multe persoane la bord.

Imediat Garda de Coastă a dispus de urgenţă efectuarea unei misiuni cu 2 nave de intervenţie care s-au deplasat spre ambarcaţiunea suspectă. Totodată, s-a cerut sprijinul Marinei Militare care a participat cu o nava de intervenţie aflată în zonă.

De asemenea, au fost informate, prin intermediul Forumului de Cooperare la Marea Neagră, autorităţile de frontieră bulgare şi turce.

Nava, care în prezent pluteşte în derivă, a transmis prin sistemul radio mesaje de ajutor, vremea fiind nefavorabilă (vânt puternic, mare de gradul 5). Din primele date comunicate, ambarcaţiunea are la bord mai multe persoane care se află în pericol.

În funcţie de situaţia de la faţa locului, navele PFR vor acţiona conform procedurilor internaţionale, inclusiv prin iniţierea unei acţiune de tip SAR, pentru a oferi sprijin şi asistenţă navei aflate în pericol.

Sursa: Digi24


Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *