Actualitate

ANALIZĂ. Campanii de dezinformare prin intermediul presei

Războiul informaţional de 500 de ani

De-a lungul istoriei s-au înregistrat „legenda neagră” creată lui Vlad Ţepeş în Europa Occidentală de către negustorii saşi din Transilvania care aveau litigii comerciale cu acesta, campaniile de presă din secolul XIX care aveau ca obiectiv acordarea de cetăţenie română în masă minoritarilor sau campaniile trustului britanic al lordului Rothermeere în vederea anexării Transilvaniei la Ungaria. În perioada de dinainte de 1989, România a fost, de asemenea, confruntată cu războaie informaţionale menite nu numai să discrediteze regimul Ceauşescu, dar şi să afecteze grav siguranţa naţională.

Între acestea putem menţiona:

RS România este o susţinătoare a terorismului arab;
RS România duce un adevărat genocid împotriva minorităţii maghiare din Transilvania;
RS România este în curs de a fabrica arme nucleare împreună cu Pakistan;
Armele nucleare româneşti sunt destinate atacării Ungariei;
RS România derulează un program de distrugere a satelor locuite de unguri în Transilvania cu scopul etnocidului;
Din cauza etnocidului practicat de România împotriva minorităţii maghiare se înregistrează zeci de mii de refugiaţi în Ungaria;

Un apogeu al războiului informaţional s-a înregistrat în perioada evenimentelor din decembrie, mai exact între 15 decembrie 1989 (debutul revoltelor împotriva regimului Ceauşescu) şi 15-20 martie 1990 (ciocnirile interetnice de la Târgu Mureş). Demonizarea lui Ceauşescu de către agenţii de influenţă străini a avut ca efect demonizarea României, ţara unde în câteva zile forţele de represiune ar fi făcut 60.000 victime dintre care 4.000 la Timişoara şi ar fi spintecat cu baionetele femei gravide pentru a le smulge pruncii din pântece. Aceeaşi naţiune sălbatică a organizat un pogrom împotriva minorităţii maghiare din Târgu-Mureş. În prezent se duc campanii de presă şi războaie informaţionale împotriva României pe următoarele teme, fără însă ca această enumerare să excludă şi altele:

România este un stat cu probleme în ce priveşte funcţionarea sistemului democratic şi justiţiei, într-o măsură cel puţin la fel de mare ca Ungaria premierului Viktor Orban, care nu s-ar afla singură în această situaţie.

România nu respectă drepturile minorităţilor, printre care dreptul la autonomie al ungurilor. De asemenea, România este un stat rasist, motiv pentru care romii sunt nevoiţi să emigreze. Distrugerea taberelor de romi din Franţa, expulzarea acestora, chiar dacă au copii înscrişi în şcolile franţuzeşti, campaniile politice şi de presă împotriva romilor, nu sunt astfel responsabilitatea Franţei, ci a României.

Aderarea României la Spaţiul Schengen, dar şi ridicarea ultimelor restricţii privind dreptul la muncă al cetăţenilor români în statele UE va însemna emigrarea a 19 milioane români în Marea Britanie care vor accesa cu toţii sistemul de ocrotire socială britanic.

Românii sunt un pericol pentru securitatea cetăţenilor italieni din cauza crimelor pe care le comit în Italia. România este o sursă de poluare pentru statele din jur, mai cu seamă pentru Ungaria. Dezvoltarea proiectelor industriale şi miniere în România sunt un pericol pentru mediul înconjurător din Europa.

România este un rău stat european, fiind mai degrabă un cal troian al SUA în Uniunea Europeană. A aderat la intervenţia din Irak, în schimb este reticentă la implicarea în operaţiuni militare din state cum ar fi Mali, Libia, Siria.

România a violat grav drepturile omului prin găzduirea pe teritoriul său a închisorilor secrete ale CIA şi prin punerea la dispoziţie a aeroporturilor sale pentru avioanele CIA care transportau deţinuţi suspectaţi de terorism.

România democratică din prezent este succesoarea regimurilor Antonescu şi Ceauşescu.

România are pretenţii teritoriale faţă de Republica Moldova şi/sau Ucraina.

Procesul de redobândire a cetăţeniei române pentru cei care au pierdut-o fără voia lor şi urmaşii acestora, conform Legii 21/1991, vizează anexarea Republicii Moldova şi a unor teritorii ucrainene prin românizarea forţată cu ajutorul distribuirii de paşapoarte UE.

Procesul de redobândire a cetăţeniei române de către basarabeni va duce la invazia în Europa a patru milioane de moldoveni.

România bagă Republica Moldova în UE pe uşa din spate.

Războaiele informaţionale au fost purtate aproape neîntrerupt împotriva României de către state şi organizaţii străine cu obiective specifice, de la împiedicarea aderării României la NATO şi UE la promovarea unor interese comerciale de genul impunerii achiziţiei de către statul român a unor nave de luptă sau avioane de la un anumit furnizor. A fost identificată o campanie ce viza compromiterea parteneriatului strategic dintre România şi SUA şi opoziţia faţă de susţinerea de către România a intervenţiei SUA din Irak, din 2003.

Alte campanii au fost duse din raţiuni de politică internă din statele respective, dar cu aceleaşi efecte grave pentru România. Se pot da ca exemple campania electorală din Italia în cursul căreia Partidul Democrat al lui Walter Veltroni şi Romano Prodi a instrumentat „Cazul Mailat”, campania partidului britanic United Kingdom Independence Party sau campania prezidenţială a fostului preşedinte francez Nicolas Sarkozy care a avut drept componentă inclusiv expulzarea romilor originari din România. În 1990 s-a dovedit că celebra filmare în care un grup de unguri îl loveau pe românul Mihăilă Cofariu care era inconştient, a fost premeditată. Televiziunea britanică Channel 4 a difuzat în întreaga lume imaginile respective pretinzând că victima este ungur, iar bestiile care îl loveau deşi era lungit la pământ ar fi fost români. Fostul corespondent al TVR Dorin Suciu a demonstrat punct cu punct că ziaristul britanic a fost adus la Târgu Mureş de către reprezentanţii serviciilor speciale din Ungaria care l-au şi manipulat.

În prezent, sunt în curs campaniile contra acordarea dreptului la muncă românilor în Marea Britanie, dusă de două tabloide britanice, precum şi campania – care a devenit permanentă – împotriva redobândirii cetăţeniei române de către basarabeni. Această campanie, deşi purtată de mass-media occidentală, este inspirată din Est.

România s-a văzut implicată într-o luptă inegală. Este greu de contracarat o campanie în presa occidentală care este alimentată şi de politicieni din ţara respectivă. Cu toate acestea, s-au înregistrat şi succese. Cel mai recent a fost în ce priveşte contracararea campaniei pe tema cărnii de cal originară în România, un subiect amplu mediatizat în toată Europa şi de natură să sensibilizeze puternic atât opinia publică cât şi politicenii de la Bruxelles ori din statele membre, întotdeauna preocupaţi de ”protecţia consumatorului”.

Analizele ADN din Marea Britanie demonstraseră că producătorul francez de lasagna folosise carne de cal, mai ieftină, în locul celei de vită, menţionată pe eticheta produsului. Pentru a scăpa de răspundere, firma franceză a acuzat abatorul din România care era furnizorul său. Instantaneu, organele de presă occidentale care obişnuiesc să găsească întotdeauna România în postura de „vinovat de serviciu” au diseminat ştirea. În realitate, abatorul românesc procesa carnea de cal conform normelor europene şi o vindea ca atare firmei franţuzeşti, denumirea „carne de cal” figurând pe toate facturile acestui abator. Frauda a aparţinut firmei franţuzeşti care, conştientă că achiziţionează carne de cal, o folosea la prepararea lasagna şi consemna fals ca ingredient al produsului „carne de vită” pentru a-şi mări profiturile.

Intervenţia promptă a Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare.din România, a Ministerului Agriculturii, a pus punct acestei campanii care avea un potenţial deosebit de distructiv pentru interesele româneşti. În ce priveşte campania tabloidelor britanice pe tema „pericolului emigranţilor români” se remarcă activismul ambasadorului român de la Londra cu intervenţii frecvente şi pertinente în presa britanică. De asemenea, se constată o activitate de relaţii publice a autorităţilor române, concretizată în invitarea în România a unor ziarişti britanici care ulterior scriu articole pozitive despre ţara noastră în presa engleză.

O problemă deosebită constă în vulnerabilitatea presei din România în contextul războaielor informaţionale, al căror ecou se face aproape de fiecare dată. Ziariştii români nu obişnuiesc să analizeze ştirile şi le preiau din presa străină mulţumiţi că pot cita „o sursă credibilă”, de exemplu o agenţie internaţională de ştiri. Această atitudine nu se datorează neapărat unei lipse de profesionalism a ziariştilor, ci presiunii la care aceştia sunt supuşi. În epoca transmisiunilor prin satelit, a televiziunilor de ştiri cu jurnale din oră în oră şi a presei electronice ştirile se transmit în timp real iar ziaristul nu are timp să verifice sau să contribuie la ştirea respectivă cu o valoare adăugată proprie.

O altă tendinţă este politizarea subiectului, în sensul că ziariştii români pot prelua atacurile din presa străină la adresa României, dacă apreciază că acestea pot afecta un demnitar sau o forţă politică românească pe care publicaţia respectivă îl consideră adversar. Acesta este un exmplu elocvent de lipsă de solidaritate naţională. Trebuie menţionată şi lipsa de stimă faţă de sine a multor români, printe care şi ziarişti, care au o bucurie masochistă atunci când se vorbeşte rău despre România. La categoriile de mai sus se adaugă şi unii ziarişti care care se comportă în presa românească ca nişte agenţi de influenţă ai unor puteri străine.

Politicienii români şi conducerea statului pot face mai mult pentru contracararea acţiunilor antiromâneşti din domeniul comunicării în masă, iar pentru aceasta pot recurge la proceduri standard, de exemplu întâlniri off the record cu directori de mass-media şi lideri de opinie importanţi, în cursul cărora să li se explice natura unui conflict şi punctul de vedere al României în problema respectivă, pentru ca respectivii ziarişti să fie conştienţi de această abordare, atunci când vor fi confruntaţi cu un val de ştiri ostile, aparent neutre, echidistante. În SUA de exemplu este deja o procedură de rutină. În România nu sunt cunoscute decât două asemenea întâlniri, ambele organizate de preşedintele României. La prima, unul dintre participanţi, încălcând regulile deontologiei profesionale a făcut public conţinutul discuţiilor, şi încă într-o privinţă delicată, relaţia României cu SUA, ceea ce este inadmisibil. O altă întâlnire cunoscută a fost organizată de preşedinte la Cotroceni, unde, în ajunul summit-ului NATO de la Bucureşti, au fost invitaţi directori de publicaţii şi şefi ai departamentelor de politică externă din presă pentru a li se explica obiectivele României vizate la summit-ul respectiv. Sperăm că au fost şi altele, dat prin însăşi natura lir, aceste ăntâlniri nu au cum să ajungă la cunoştinţa marelui public.

Politicienii români trebuie să înţeleagă foarte clar natura, motivaţiile şi beneficiarii campaniilor antiromâneşti. Faptul că presa este liberă nu poate fi o justificare pentru o posibilă pasivitate faţă de campanii antiromâneşti a factorilor de răspundere din România, mai ales când unele dintre aceste campanii se derulează în presa din ţară. În spatele unora dintre campanii s-au aflat guverne străine. În acest caz, problema respectivă ar trebui introdusă în punctajul relaţiei bilaterale dintre România şi statul respectiv. Deşi nimeni nu îndeamnă un guvern străin să ştirbească libertatea presei din ţara sa, guvernele au multă influenţă. Discutarea la nivel înalt se imune mai ales dacă există indicii că guvernul străin cu care se abordează problema s-ar afla în spatele campaniei respective.

De asemenea, deşi apariţiile din presă sunt efemere prin însăţi natura mass-media, în cazul campaniilor de dezinformare problema nu se rezolvă prin sistarea de la sine a apariţiilor duşmănoase, factorii de răspundere neavând altceva de făcut decât să aştepte ca respectiva campanie să se încheie cât mai curând. Campania „Mailat” din Italia a durat luni de zile, iar cea împotriva redobândirii cetăţeniei române de către basarabeni este constantă din anul 2009 şi până în prezent.

Situaţia cea mai îngrijorătoare ar fi aceea în care campania de dezinformare este menită să pregătească opinia publică din ţara de origine precum şi opinia publică internaţională pentru atacuri la adresa siguranţei naţionale a României, cum ar fi de exemplu provocarea unui conflict interetnic pe teritoriul ţării noastre. Coroborată şi cu alte elemente identificate de către instituţiile cu competenţe privind siguranţa naţională, dezinformarea s-ar putea constitui într-un indiciu relevant în această privinţă, fapt pentru care factorii de răspundere trebuie să trateze cât se poate de serios asemenea situaţie. De exemplu, dezmembrarea Cehoslovaciei conform acordului de la Munchen ca urmare a ameninţării cu războiul din partea Germaniei hitleriste a fost precedată de o virulentă campanie desfăşurată de ministrul german al propagandei, Joseph Goebbels, de denunţare a presupuselor atrocităţi comise de guvernul de la Praga împotriva minorităţii germane din Cehoslovacia, sau germanii sudeţi. Înrăutăţirea relaţiei cu România a guvernului comunist de la Chişinău şi intensificarea campaniei antiromâneşti din presa comunistă chiar în ajunul acceptări ţării noastre în NATO au fost interpretate la vremea respectivă ca „măsuri active” ale Federaţiei Ruse, menite să compromită aderarea României la alianţa occidentală pe motiv că ar avea conflicte cu vecinii.

Identificarea elementelor de război informaţional

Presa este o profesie cu reguli bine definite, care fac obiectul studiului în instituţii de învăţământ superior de jurnalism. De asemenea, are un cod deontologic profesional. Ştirile, indiferent dacă sunt redactate pentru presa scrisă (inclusiv electronică) sau cea audiovizuală au reguli stricte. În ştire nu se amestecă informaţiile cu opinia personală a autorului articolului. În caz contrar, ştirea este tendenţioasă. Se citează întotdeauna sursa informaţiei şi, în cazul unor controverse, ştirea se publică conţinând două sau mai multe puncte de vedere diferite. Pentru credibilitate, sursa citată este bine să fie sursa primară, de exemplu demnitarul care face o declaraţie, nicidecum sursa să fie un alt organ de presă care, de multe ori, citează la rândul său un alt organ de presă, bunăoară o agenţie de ştiri la care ziarul este abonat. Sistemul organelor de presă care se citează unele pe altele poate ascunde dezinformări, „măsuri active”. De exemplu, zvonul că SIDA ar fi un virus scăpat dintr-un laborator din SUA a fost lansat de KGB, iniţial într-un ziar din India, după care mai multe organe de presă sau citat unele pe altele, ştirea răspândindu-se în lumea întreagă. Sursa originară, care a plasat informaţia pe piaţă s-a estompat, însă mitul SIDA ca armă bacteriologică americană a rămas pentru mulţi oameni o afirmaţie de notorietate publică, ce nu mai trebuie demonstrată.

În general, ştirea trebuie să conţină răspunsuri la întrebările cine? Ce? Unde? Cum? De ce?. De regulă, ştirea se termină cu informaţii de context sau de „background”, cum se mai spune în jargon profesional. În afară de modul de redactare a ştirii, presa mai are reguli, scrise sau nu, de la caz la caz, privind interesul publicistic. Se referă la criteriul de interes pentru care o ştire merită publicată sau nu, dacă va fi publicată pe prima pagină a ziarului respectiv dacă va fi prima în cadrul buletinului de ştiri în audiovizual. De asemenea, repetitivitatea ei este strict legată de importanţa evenimentului la care se referă împreună cu durata acestuia în timp. De exemplu, dacă un ziar scrie în mod repetat despre un subiect care, aparent nu este de interes pentru cititorii săi, ar putea fi un indiciu că ne aflăm în faţa unei campanii de presă sau chiar a unei campanii de dezinformare, în funcţie şi de conţinutul articolelor respective. O ştire aparent banală pe prima pagină poate da iarăşi de bănuit.

Având în vedere modul de funcţionare al presei, descris sumar mai sus, se poate face o grilă cu ajutorul căreia se pot detecta elemente de dezinformare. De exemplu dacă ştirea a apărut aproximativ în acelaşi interval de timp şi cu un conţinut asemănător în mai multe ziare din state diferite avem de a face cu o campanie, mai ales dacă se tratează un subiect marginal, fără relevanţă internaţională. Un caz asemănător a fost o poveste despre redobândirea cetăţeniei române de către basarabeni care astfel ar avea posibilitatea să invadeze occidentul. Articole cu conţinut relativ identic despre acest subiect au apărut în acelaşi interval de timp în cele mai mari cotidiene occidentale, cum ar fi „Der Spiegel”, „Il Giornale” şi altele, din Franţa, Marea Britanie, SUA. O explicaţie plauzibilă ar fi că a fost vorba de o campanie de presă orchestrată din Est şi dusă la îndeplinire de vreo firmă de PR occidentală care a primit bani în acest scop.

Repetitivitatea ar fi un alt element care să trezească suspiciuni. De exemplu, este firesc ca tabloidele britanice să dea publice aproape zilnic articole conţinând bârfe despre membrii familiei regale, un subiect de interes pentru cititorii tabloidelor „red tops”. Este însă ciudat că tabloidele cu profilul lor specific şi publicul bine definit dau ştiri despre pericolul manifestat de posibila venire în Anglia a românilor şi bulgarilor aproape cu aceeaşi frecvenţă ca cea a apariţiei articolelor despre prinţii William şi Harry.

În cele ce urmează vom prezenta câteva studii de caz despre apariţii în presa din străinătate privind România sau articole din presa românească care au trezit suspiciuni că diseminează dezinformări conform criteriilor de mai sus.

Enormitatea minciunii

„O minciună repetată de o mie de ori rămâne o minciună. O minciună repetată de un milion de ori devine un adevăr”.

Acesta este motto-ul după care îşi conducea activitatea Joseph Goebbels, ministrul Propagandei celui de-al treilea Reich. După acelaşi model, un politician britanic – Nigel Farage – şi două-trei tabloide britanice, printre care „Daily Mail” şi „The Sun” repetă de un milion de ori că milioane de români (şi bulgari) vor invada Marea Britanie după ce se vor înlătura ultimele restricţii privind dreptul la muncă al acestora. Invadatorii ar fi simultan dornici să muncească cu orice preţ, chiar şi cu salarii derizorii, furând astfel slujbele britanicilor iar în acelaşi timp sunt nişte trântori care vor practica turismul de asistenţă socială, se vor stabili în Marea Britanie doar pentru a primi ajutoare. Supus tirului informaţional, cetăţeanul britanic, de altfel cu cel mai ridicat discernământ din UE în ce priveşte mass-media, nu mai face distincţie între cele două afirmaţii care se bat cap în cap.

Mesajul lui Nigel Farage, europarlamentar şi şef al partidului eurosceptic UKIP repetă la infinit: 29 milioane de români şi bulgari vor invada Marea Britanie odată cu ridicarea restricţiilor la muncă. Enormitatea afirmaţiilor lui Farage este vădită, pentru că datele ultimelor recensăminte arată că populaţia României este de 19 milioane locuitori, iar a Bulgariei de 7,46 milioane locuitori, în total 26,46 milioane. Chiar dacă populaţia celor două state, prin absurd, s-ar muta în totalitate în Marea Britanie, lăsând în urmă un pustiu, tot ar mai trebui de undeva încă 2,56 milioane români şi bulgari pentru a completa efectivul de emigranţi la 29 milioane, conform profeţiei lui Farage.

Afirmaţii mincinoase fără citarea sursei

Afirmaţiile făcute fără citarea sursei, mai ales când se dovedeşte că sunt mincinoase, reprezintă un indicator clar de propagandă neagră, conform tuturor studiilor în materie de comunicare.

În 26 septembrie 2007, la Nomentana – Roma, Batog Florin Alin, de 20 ani, Stoica Alin Daniel, de 25 de ani au decedat, iar Sava Mircea, de 18 ani a fost ranit, toţi trei fiind impuşcaţi. Presa italiană, a titrat „Sparratoria fra romeni” (împuşcături între români) debitând poveşti despre schimburi de focuri între bande de români înarmaţi la fel ca în Chicago în anii prohibiţiei. Primarul de atunci al Romei, Walter Veltroni, a plusat ieşind în faţa presei şi declarând, referitor la „schimburile de focuri” dintre români că cei mai mulţi criminali din Roma sunt români, o altă afirmaţie falsă fără nicio acoperire în datele oficiale. Dezinformarea privind schimbul de focuri între români a fost întreţinută şi de Squadra Mobile, brigada mobilă a poliţiei din Roma.

Din păcate, presa românească, şi mai ales televiziunile, în goană după senzaţional, s-a transformat în amplificatorul propagandei negre îndreptate împotriva românilor din Italia şi, în ultimă instanţă, împotriva României. Ziariştii români nu au făcut nici măcar o verificare minimă, de genul citirii articolelor din presa italiană în original.

În primul rând, nu putea fi vorba sub nicio formă de „schimburi de focuri” între români pentru că asupra celor doi morţi români şi a tânărului supravieţuitor de 18 ani nu s-au găsit arme, deci nu a fost vorba de o „sparatoria”, ci de un asasinat cu sânge rece comis împotriva unor tineri neînarmaţi. Şi nu se înţelege de ce presupusul schimb de focuri ar fi fost „între români – fra romeni”, din moment ce asasinul/asasinii nu au fost identificaţi şi nu se cunoaşte cetăţenia acestora. Autorul faptei putea, bunăoară, să fie italian.

La locul faptei s-au găsit, conform presei italiene, tuburi de cartuş Luger 9X19 Parrabellum. Ceea ce nu a menţionat, însă, presa italiană, este faptul că această muniţie şi armamentul aferent, conform Legii armelor şi muniţiilor din 1975, este destinată în exclusivitate armatei şi forţelor de ordine italiene, fiind interzisă vânzării către public. Mai mult, tânărul supravieţuitor, Marius Sava, s-a întors în România şi a povestit întâmplarea prin care a trecut pentru „Ştirile Pro TV”. Acesta a declarat că s-a apropiat de ei un italian tuns scurt şi cu aspect milităros. A scos un pistol şi i-a întrebat în limba italiană pe cei trei dacă ştiu cine este el. Sava i-a răspuns:”Sei un carabiniere in borghese/eşti un carabinier în civil”. Individul i-a mânat din spate cu arma pe scările staţiei de metrou. I-a pus să îngenuncheze şi apoi i-a împuşcat pe primii doi în ceafă. În acest moment Marius Sava s-a ridicat şi a fugit. Asasinul a tras mai multe focuri de armă după el, câteva rănindu-l, dar fără să atingă zone vitale. Referitor la această întâmplare, un poliţist român detaşat la Roma a declarat sub protecţia anonimatului pentru cotidianul „Jurnalul Naţional” că există suspiciuni serioase că asasinul românilor din Piaţa Nomentana ar putea fi un italian, reprezentant al forţelor de ordine. (sursă: George Scarlat, cotidianul ZIUA). Rămâne fără răspuns o întrebare: cum au putut Squadra Mobile şi primarul Romei să spună că doi tineri executaţi profesionist cu câte un glonţ în ceafă şi neînarmaţi, de către un asasin neidentificat, ar fi murit într-un schimb de focuri între bandele de români?

Amestecarea minciunilor cu informaţii adevărate, cu scopul credibilizării dezinformării

Pe 13 noiembrie 2007, pe fundalul unei campanii virulente antiromâneşti declanşate sub pretextul omorârii şi jefuirii italiencei Giovanna Reggiani de către romul Romulus Mailat, originar din România, cotidianul genovez „Il Secolo XIX” declanşează o campanie proprie acuzând România că ar fi o sursă a terorismului internaţional şi ar găzdui baze Al Qaeda unde se antrenează terorişti pregătiţi să comită atentate în Europa, publicând articolul „Din România, ruta Kamikaze”.

Ca de obicei, presa românească a preluat fără niciun discernământ şi fără o verificare minimă dezinformarea din ziarul italian, contribuind astfel din plin la operaţiunea antiromânească. Agenţia de ştiri Mediafax a publicat, pe 13.11.2007, articolul pe care îl prezentăm în continuare. La rândul lor, toate organele de presă din România abonate la fluxul de ştiri al acestei agenţii au diseminat dezinformarea respectivă. Ştirea că în România există baze de antrenament al Qaeda care antrenează terorişti în vederea comiterii unor atentate în Occident este cât se poate de şocantă. Faptul că presa românească a difuzat această ştire ca pe una de fapt divers, fără o verificare minimă, fără un punct de vedere al autorităţilor competente, însuşindu-şi docil punctul de vedere al dezinformatorilor italieni arată în primul rând lipsa de discernământ a ziariştilor români. Acest caz subliniază prejudecăţile cognitive ale ziariştilor şi disponibilitatea de a crede şi de a-şi însuşi cele mai defăimătoare afirmaţii despre propria ţară. În literatura de specialitate se dă ca exemplu anecdota cu elefantul (sursă: Larry Watts, „Cei dintâi vor fi cei din urmă”). Conform acesteia, nimeni nu observă existenţa unui elefant înghesuit în sufragerie. Dacă totuşi, cineva catacdiseşte să-i remarce prezenţa acolo, atunci are pregătită şi o explicaţie care să justifice prezenţa elefantului în sufragerie. În continuare, prezentăm un articol din presa românească ce prelua fără discernământ ştirea din Italia.

„Indicii în Italia privind activitatea în România a unei reţele teroriste”

„Poliţia italiană a obţinut, în urma interceptării convorbirilor unor suspecţi de terorism, indicii privind existenţa unor tabere de antrenament al-Qaida în România, de unde teroriştii pot ajunge uşor în Europa de Vest, relatează cotidianul Il Secolo XIX, în pagina electronică. În cursul unei ample anchete desfăşurate de comandamentul operativ special (ROS) al poliţiei din Genova (Liguria, nord-vest), investigatorii au interceptat o discuţie între doi suspecţi de terorism – tunisienii Jameleddine Ben Mohamed Ben Moussa şi Bechir Kaouana – care menţionează existenţa unor «abere de antrenament ale al-Qaida în România», unde aspiranţii la statutul de luptători pentru jihad învaţă să construiască şi să folosească dispozitive explozive, precizează cotidianul citat.Existenţa unei rute balcanice de imigraţie clandestină a teroriştilor era bănuită de mai mult timp de serviciile secrete europene, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, care a transformat această ţară estică într-o poartă de acces al islamiştilor către Occident, unde ei se pot alătura celulelor teroriste deja existente pe teritoriul mai multor ţări, adaugă sursa citată.

S-a dovedit însă că totul era o fabulaţie. Dezinformarea însă a fost amestecată cu elemente reale, mai precis cu o comunicare a SRI către serviciul partener din Italia, căruia îi notifica prezenţa în Italia a unor arabi expulzaţi din România. De la serviciul italian comunicarea a ajuns distorsionată la presă. Povestea este relatată sub semnătura George Scarlat în cotidianul ZIUA de marţi, 20 noiembrie 2007, în cursul unui grupaj mai amplu despre campania antiromânească din Italia, intitulat „Arma Crimei”. Prezentăm fragmente în continuare:

Istoria manipulării din Il Secolo XIX

Ştirea din cotidianul genovez „Îl secolo XIX” este un adevărat studiu de caz privind manipularea antiromânească la care s-au dedat atât ziariştii de la acest ziar, cât şi carabinierii şi serviciile secrete. Pe 6 noiembrie, colonelul Sandro Sandulli de la Raggruppamento Operativo Speciale (ROS), unitate specială a carabinierilor, anunţa la o conferinţă de presă anihiliarea unei reţele teroriste care aducea persoane din Irak, Afghanistan, Siria şi avea legături în Marea Britanie, Italia, Portugalia şi ţările din nordul Africii. Nimic despre Al Queda, nimic despre România. Nici o menţiune despre arabii căsătoriţi cu românce din Galaţi. „Îl Secolo XIX”, în numărul din 7 noiembrie, a preluat ştirea la fel ca restul presei internaţionale şi i-a dat o tentă locală: „Terorişti la San Remo”. Asta pentru că San Remo, unde locuiau unii dintre membrii reţelei se afla în regiunea Liguria, ca şi Genova, sediul redacţiei „Îl Secolo XIX”.

Pe 13 noiembrie, ziarul genovez revine furibund la acest subiect, alocând un spaţiu mult mai mare. Da un titlu şocant: „Din România, ruta kamikaze” (kamikaze – terorişti sinucigaşi). Articolul spune că terorişti Al Qaeda, instruiţi în România, în baze de antrenament de pe teritoriul ţării noastre, pătrund în Europa cu scopul de a comite atentate. Teroriştii ar profita de aderarea României la UE şi ar intra astfel mult mai uşor în Occident. Organizatorii reţelei ar locui în Galaţi şi ar fi căsătoriţi cu românce. În primul rând, colonelul de carabinieri, la conferinţa de presă, nu a menţionat nimic despre Al Qaeda, s-a referit doar la „Jihadisti” sau „Jihad Islamic”. Propagandiştii de la Îl Secolo XIX s-au gândit însă că dă bine să asocieze România cu Al Qaeda. În al doilea rând, colonelul Sandulli a arătat clar care sunt suspecţii arestaţi şi care sunt capii reţelei. Nu a pomenit numele arabilor căsătoriţi cu românce. Informaţiile din al doilea articol, privind arabii care au trecut prin România, au fost date ziarului „pe surse”…

SRI dezminte şi acuză

Serviciul Român de Informaţii a dat publicităţii un comunicat, ca replică la articolul din ziarul genovez. În esenţă, comunicatul arata că reţeaua transfrontalieră cu relevanţă teroristă a intrat în atenţia SRI încă de la sfârşitul lui 2002. A fost monitorizată în 2003 şi 2004. Ca urmare, autorităţile române au declarat ca indezirabile unele persoane la propunerea SRI. În acelaşi timp, SRI a informat serviciile partenere, printre care şi pe italieni, despre acest caz, „inclusiv cu o parte din elementele apărute în mass-media”, adică în Il Secolo XIX. SRI a mai dezminţit şi existenţa bazelor Al-Qaeda pe teritoriul României.

Cu alte cuvinte, serviciile secrete italiene au primit informaţii secrete de la SRI şi le-au dat la presă. Acuzaţie mai gravă la adresa unui serviciu secret partener nu există. Măgăria serviciilor italiene este cu atât mai mare cu cât, după ce că i-au trădat pe partenerii romani furnizând presei informaţii obţinute de la SRI, au mai şi manipulat aceste informaţii împotriva României. Tot răul spre bine, diversiunea din Îl Secolo XIX este dovada că serviciile secrete italiene sunt implicate în campania împotriva României” (sursă: ziua şi ziare.ro).

Crima lui Romulus Mailat – pretextul aşteptat

România şi cetăţenii săi au fost obiectul mai multor războaie informaţionale. Unul dintre cele mai violente a fost „Cazul Mailat” din Italia, din 2007. Pretextul a constat în asasinarea la Roma, în scop de jaf, a unei cetăţene italiene, Giovanna Reggiani, de către cetăţeanul român de origine romă, Romulus Mailat, care locuia într-o tabără de locuinţe provizorii de lângă Roma. Gravitatea evenimentelor a fost conferite nu numai de atacurile rasiste la adresa românilor, proferate de presa italiană, care practic instiga la linşaj, dar şi de implicarea directă a autorităţilor italiene în războiul informaţional antiromânesc. Implicarea acestora a fost dovedită de manevrele poliţiei din Roma care a dezinformat constant presa. Pentru a escalada starea de emotivitate şi indignare a opiniei publice italiene, poliţia a minţit că victima Giovanna Reggiani ar fi fost violată şi a fost găsită pe jumătate goală, plină de noroi şi de sânge. În realitate, victima nu a fost violată. Poliţiştii români detaşaţi în Italia şi ajunşi la locul crimei odată cu reprezentanţii autorităţilor italiene au constat că victima murise ca urmare a unei lovituri la tâmplă. Nu prezenta urme de sânge sau noroi, era îmbrăcată, iar hainele erau intacte. Justiţia italiană a refuzat timp de mai multe luni să anunţe rezultatul expertizei criminalistice de constatare a unui posibil viol. Mailat a fost condamnat inclusiv pentru viol, o infracţiune pe care nu a comis-o şi care nu a fost probată nici prin examinarea medico-legală a cadavrului, nici ca urmare a analizei probelor biologice şi nu a existat nici mărturisirea lui Mailat, ceea ce reprezintă un grav abuz judiciar. Justiţia italiană a ignorat existenţa complicilor lui Mailat. Deşi criminalul a fost arestat aproape imediat după comiterea faptei, telefonul celular al victimei a fost localizat şi recuperat după mai multe luni în România de către structurile româneşti competente.

Serviciul secret italian SISDE, a fost unica instituţie care putea să scurgă la presă o comunicare primită de la SRI în cadrul colaborării bilaterale antiteroriste. Iată un fragment din ziarul Ziua din 16.11.2007 care descrie desfăşurarea campaniei profesioniste de zvonuri:

„Serviciile secrete italiene au arătat că se află în spatele campaniei antiromâneşti. Este vorba pur si simplu despre propagandă neagra, dezinformare, dirijată dintr-un centru unic. Presa italiană a fost inundată cu ştiri despre atrocităţile românilor, dezminţite ulterior. Prima dezinformare a fost chiar informaţia falăa despre torturarea şi violarea Giovannei Reggiani, difuzata de polţtie. A urmat jefuirea unui bătrân la Torino, de către indivizi cu accent est-european, «probabil românesc», care nu au fost prinşi. Apoi, arestarea unui român care transporta cadavrul unei femei in portbagaj. Individul nu este român, ci ucrainean. Politia l-a oprit pe suspect in urma unui telefon anonim. Oare cine o fi lansat informaţia falsă? O altă provocare antiromânească a avut ca victimă actriţa româncă Laura Vasiliu, laureată la Festivalul de la Cannes pentru filmul «4,3,2» căreia carabinierii i-au spart uşa camerei de hotel in toiul nopţii si au perchezitionat-o pe motiv ca ar fi implicată în traficul de minori. În schimb, Il Giornale din Roma scrie despre «românii dezlănţuiţi»”. (sursă: Ziua, 9am.ro)

Adevărul iese la lumină

La un an după evenimentele menţionate, profesorul italian de sociologie Marzio Barbagli de la Universitatea din Bologna a lansat cartea sa „Immigrazione e criminalita in Italia”. Atât la lansarea cărţii, cât şi ulterior, pentru publicaţia „Inviato Speciale”, Barbagli a făcut dezvăluiri senzaţionale despre implicarea guvernului şi serviciilor secrete italiene în campania antiromânească. Sociologul italian a mai spus că premierul de atunci, Romano Prodi, i-a cerut, în plină isterie generată de cazul Mailat, să ascundă rezultatul cercetărilor sale, şi anume că nu românii comit cele mai multe delicte în Italia, ci albanezii şi slavii. Povestea lui Marzio Barbagli este relatată de ziuaonline citat de ziare.ro şi redăm fragmente în continuare. Reputat sociolog italian: „Fostul primar al Romei şi serviciile secrete au folosit cazul Mailat pentru a denigra România”

Pentru cei care aveau dubii în privinţa anchetării şi intensei mediatizări a cazului Mailat, un reputat sociolog italian iese la rampă cu o teorie şoc. Fostul primar al Romei şi serviciile secrete au folosit cazul Mailat pentru a denigra România, susţine Marzio Barbagli. Cartea „Imigraţie şi criminalitate”, scrisă de sociologul Marzio Barbagli, a dat naştere unei dezbateri publice de amploare. Autorul îşi prezintă teoria şocantă despre ceea ce a urmat în Italia după asasinarea Giovannei Reggiani şi arestarea lui Romulus Mailat, presupusul criminal. „A fost un acord între două părţi împotriva Bucureştiului: PD-ul italian (n.r. – nou înfiinţatul Partid Democrat) şi serviciile secrete cele mai înverşunate”, declară Barbagli, citat de publicaţia online „Inviato Speciale”, potrivit Hotnews. „De fapt, numărul românilor printre autorii celor mai grave delicte din Peninsula nu este atât de mare precum stânga politică ne face să credem”, mai scrie Barbagli în cartea sa, apărută recent la editura Îl Mulino.

Acţiuni de denigrare a românilor

În paginile cărţii sale, sociologul aminteşte şi de crimă din staţia Tor di Quinto când s-a dezlănţuit „un val de panică morală” împotriva românilor. Ministrul de Interne de atunci, Amato, a decis chiar anticiparea adoptării legii cu privire la aşa zisul „pachet al siguranţei publice” şi atât politicienii de stânga, cât şi cei de dreapta, au arătat cu degetul înspre România, intrată în Uniunea Europeană cu zece luni înainte. „A fost o greşeală colectivă”, susţine Barbagli. După asasinarea Giovannei Reggiani la Roma, explica sociologul italian pentru „Inviato Speciale”, o mare parte din nomenclatura Partidului Democrat, condusă de Walter Veltroni, nu a avut nici un scrupul să susţină că România, nou intrată în Uniunea Europeană, este principala, ba chiar unica responsabilă a intensificării sentimentului de nesiguranţă a italienilor. Acţiunea de denigrare a românilor şi României a continuat şi în timpul campaniei electorale pentru alegerea noului primar al Romei. Atunci, candidatul PD, Francesco Rutelli, a acuzat în repetate rânduri Guvernul Berlusconi de faptul că în, 2002, a dat posibilitatea românilor să intre în Italia fără viză.

Apariţia unor articole asemănătoare în mai multe organe de presă simultan

Accelerarea de după 2009 a procedurilor de redobândire a cetăţeniei române de către basarabeni este văzută de Federaţia Rusă ca o intenţie clară de „românizare” a basarabenilor, cu scopul transformării în „români” a majorităţii cetăţenilor Republicii Moldova şi apoi a unirii cu România. Presa rusă abundă de asemenea articole, iar demnitarii ruşi fac frecvente referiri la acest subiect. Din acest motiv, este rezonabil să presupunem că procesul respectiv deranjează Federaţia Rusă şi că aceasta, în consecinţă, nu s-ar complace în postura de observator pasiv, ci ar încerca să îl oprească.

Temele articolelor sunt identice: moldovenii vor invada Europa cu paşapoarte româneşti; România bagă R. Moldova în UE pe uşa din dos; România doreşte anexarea Republicii Moldova şi asimilarea „moldovenilor”. Intenţia campaniei ar fi de a crea panică în rândul opiniei publice occidentale faţă de „invazia” moldovenilor cu paşapoarte româneşti. Aceasta ar forţa propriile guverne să pună presiune pe România pentru a opri procesul de redobândire a cetăţeniei române de către basarabeni. Dacă ziarul respectiv este italian, consemnează că „800.000 moldoveni vor invada Italia”. Ziarele britanice ameninţă că „800.000 moldoveni vor invada Marea Britanie” şi aşa mai departe.

Pe 13.07.2007, publicaţia germană „Der Spiegel” publica articolul „Paşapoarte româneşti pentru moldoveni: Intrând în UE pe uşa din dos”. În „Der Spiegel” sunt publicate aceleaşi afirmaţii despre milionul de moldoveni care vor intra în UE şi despre Traian Băsescu care vrea să reconstituie România Mare prin intermediul atribuirii de paşapoarte româneşti moldovenilor. Nu este o coincidenţă că „Der Spiegel” foloseşte fraze întregi care vor fi publicate peste două săptămâni şi în ziarul italian „Il Giornale”. Sursa este aceeaşi, adică lobby-ul rusesc. De exemplu, la fel ca „Il Giornale” din numărul de peste 14 zile, Der Spiegel explică cititorilor săi că din 53 miniştri moldoveni nouă au paşapoarte româneşti şi alţi 11 aşteaptă să le primească. Este demn de menţionat că guvernul Republicii Moldova nici nu are 53 miniştri şi nici nu s-a anunţat nicăieri despre cetăţenia acestora. Deci, este exclus ca „Der Spiegel” şi „Il Giornale” să se fi informat independent unul de celălat din surse deschise şi să fi aflat informaţii identice pe care, printr-o coincidenţă, să le publice la două săptămâni unul de celălalt.

La doar cinci zile de la apariţia articolului din „Der Spiegel”, pe 18.07.2008, o altă mare publicaţie europeană se arată subit interesată de acest subiect obscur de la marginea Europei. Este vorba despre „The Sunday Times” care, inevitabil, titrează:

„Romania opens EU back door to 1m Moldovans/Romania, the EU’s newest member, has alarmed Brussels by granting citizenship to ethnic Romanians living in Moldova” (România deschide uşa din spate a UE pentru un milion de moldoveni/Cel mai nou membru al UE a alarmat Bruxelles-ul prin acordarea cetăţeniei etnicilor români care trăiesc în Moldova”

De remarcat în acest caz tema/expresia „deschiderii uşii din dos a UE pentru Moldova/moldoveni care este folosită şi de alte publicaţii occidentale. Cotidianul italian „Il Giornale” titra la 27.07.2010: „Passaporti regalati, Moldavi pronti a invaderci” („Paşapoarte dăruite, moldovenii gata să ne invadeze”)

În şapo-ul articolului se consemnează: „Fraudă împotriva Europei: Preşedintele Băsescu, urmăreşte visul României Mari şi astfel sutelor de mii de deposedaţi din Moldova Bucureştiul le alocă paşapoartele sale cu care vor intra liberi în UE”. Articolul continuă cu o virulenţă neobişnuită pentru Italia, o ţară cu interese minime în Basarabia, unde Republica Moldova este aproape necunoscută:

„Noi suntem 28 (de state UE, nota trad.) şi nici măcar nu ştiam. Dar Bucureştiul se gândeşte să facă cadou UE al n-lea stat membru, invizibil şi nedorit. Care, dacă nu ne înşelăm, va adăuga încă un corolar de emigranţi în dezordine. Pentru a înţelege, e suficient să facem un tur în cartierul ambasadelor din Chişinău, capitala Moldovei, cea mai săracă ţară din Europa, un reziduu al imperiului sovietic, unde economia nu depăşeşte standardele din Sudan. În acest «Mizeropoli» uitat, faimos într-o vreme pentru traficul de maşini furate şi fetele destinate pieţei prostituţiei, lumea îşi petrece zilele în faţa ambasadei Bucureştiului. Acolo, din ordinul preşedintelui Traian Băsescu s-au deschis graniţele unui nou Eldorado. Acolo lucrează în ritm susţinut maşinăria perversului laborator destinat să creeze România Mare. Aici este în plină incubaţie noul flagel care va străpunge Italia şi alte state UE: noile hoarde de cerşetori…”.

Articolul conţine toate temele recurente în presa rusă şi în discursul politicienilor ruşi referitoare la Republica Moldova şi relaţia acesteia cu România:
Deschiderea consulatelor generale ale României la Bălţi şi Cahul;
Eliberarea paşapoartele româneşti este destinată să creeze România Mare;
Victoria electorală a AIE a fost regizată de România şi serviciile sale secrete;
Integrarea europeană adică „un viitor comun” (împreună cu România în UE) urmăreşte de asemenea crearea României Mari;
Miniştrii de la Chişinău deţin cetăţenie română ceea ce îi face să nu fie loiali propriului stat ci României;
Convenţia de mic trafic între România şi Republica Moldova.

Articolul din „Il Giornale” este scris sau inspirat cu certitudine de către un rus.

Autoul real nu este un italian. Pe 11.08.2010, cotidianul francez „Le Figaro” a publicat articolul „De l’Atlantique au Bosphore, l’Union s’élargit en catimini” (De la Atlantic la Bosfor UE se lărgeşte pe ascuns” în care reia idiosincraziile propagandei ruseşti, printre care deschiderea consulatelor României la Cahul şi Bălţi sau faptul că accesul moldovenilor în UE cu paşapoarte româneşti „ar putea avea un efect pervers şi anume dezintegrarea statului confruntat cu o criză de identitate”.

Punerea în scenă

Una dintre cele mai grosolane manipulări este punerea în scenă. Se aduce recuzită pentru a se simula o situaţie, care apoi este mediatizată ca fiind reală. România, potrivit ziariştilor de la Gardianul, a fost obiectul punerii în scenă din partea Ungariei, cu intenţia de acuza ţara noastră că ar fi autoarea unui dezastru ecologic pe râul Tisa. Cităm fragmente din articolul respectiv:

„… Politica de blocare a unor investiţii în industria minieră din România este şi un obiectiv strategic al ţării vecine.

Pretextul îl reprezintă temerile de poluare transfrontalieră. „Dezastrul” de la Baia Mare, o mare farsă mediatică a serviciilor speciale maghiare

Cazul deversărilor de cianuri în timpul unor inundaţii la o exploatare auriferă din Baia Mare a alimentat o adevărată isterie la nivel european… Totuşi, mass-media din Ungaria a exagerat amploarea accidentului ecologic, apelând la tehnici clasice de manipulare: peşti capturaţi în iazuri au fost prezentaţi ca fiind otrăviţi de cianuri în râurile contaminate, s-a exagerat numărul peştilor morţi s.a. Manipularea ar fi fost greu de realizat dacă nu exista o coordonare între autorităţi şi presa, ca şi o implicare a serviciilor secrete. Reacţia palidă şi neprofesionistă a autorităţilor de la Bucureşti nu a reuşit, în ciuda dovezilor care au ieşit ulterior la iveală, să-i convingă nici măcar pe români. Când s-a pus problema unei investiţii masive în zona Roşia Montană, s-a făcut imediat conexiunea cu accidentul de la Baia Mare. Argumentele investitorilor nu au fost ascultate, darmite analizate, respingerea proiectului făcându-se în urma unei reacţii de tip emoţional. Partea ungară a speculat temerile publicului român, dar a dat şi o dimensiune internaţională disputei. Totuşi, nu s-a mers pe dezinformare, ca în cazul Baia Mare, ci pe ambiguităţile formulelor diplomatice”. (sursă: Gardianul, preluat de ziariştionline)

Punerea în scenă a Ungariei s-a bucurat de succes, imaginile cu peşti morţi fiind exact genul care fac înconjurul lumii. De exemplu, imaginile cu peştii morţi de pe malul Tisei au fost titrate de BBC World service „Cyanide spill reaches Danube” (Deversarea de cianuri a ajuns în Dunăre) şi „Almost all fish in the river Tisza have perished” (Aproape toţi peştii din râul Tisa au pierit). Înscenarea serviciilor secrete maghiare a fost demontată şi de revista economică „Capital” din Bucureşti care a dat şi amănunte interesante, de exemplu că ungurii au incinerat imediat „probele”, adică peştii morţi:

„Enigmele poluării de la Baia Mare seamănă cu cele ale Revoluţiei din 1989”

România a revenit în topul emisiunilor de ştiri din întreaga lume. Afirmaţiile parlamentarului maghiar Zoltan Illes au aruncat în aer mass-media occidentală, declarând nonşalant ca incidentul de la Baia Mare este cea mai mare catastrofă ecologică de după Cernobâl…

Evenimentele s-au încins. Sute de jurnalişti occidentali au împânzit şoselele de la graniţa romano-maghiara în căutarea disperată a victimelor cianurii. Ungurii au început să scoată peşte din Tisa cu furcă, declarând, din oră în oră, cantităţi etot mai mari de peste mort. Viktor Orban, primul ministru maghiar, da prima declaraţie: „Avem nevoie de compensaţii pentru a revitaliza Tisa” şi se urcă în primul avion spre Baia Mare, în timp ce trimişii săi la Bucureşti ameninţa cu darea în judecată a tot ce mişcă prin România. …CNN şi Euronews transmit imagini a sute de peşti morţi de pe malul unguresc al Tisei, nebăgând de seamă că acea specie de peşte, crapul fitofag, nu creşte în ape curgătoare. Mai mult, Tisa este recunoscută ca fiind raiul pescarilor de somn, iar în acele imagini opinia publică nu a zărit nici un somn. Misterul se adânceşte şi mai tare atunci când pe malurile Somesului şi Tisei romanii au scos câteva zeci de peşti morţi, în timp ce ungurii nu mai pridideau cu adunatul lor, ajungând să declare că au nu mai puţin de 500 tone de peste mort, dar pe care l-au incinerat din motive cunoscute numai de ei. Se ştie însă că cianură provoacă moartea instantanee, pe când peştii scoşi de unguri din Tisa, în marea lor majoritate, agonizau pe mal. Petre Marinescu, director al Regiei Apelor din România, declară că nu cianură este cauza morţii peştilor din râuri şi din Dunăre. „O mare cantitate de hipoclorit de sodiu a provocat ceea ce am văzut cu toţii: peşti agonizând cu burtă în sus, mişcând coada, cu gura deschisă şi mişcând branhiile”, a subliniat dl Marinescu. Cât despre crapul fitofag, specie care nu creşte în apele curgătoare, surse din Ministerul Afacerilor Externe care au dorit să-şi păstreze anonimatul au afirmat că ungurii, speriaţi de cianură, au aruncat suplimentar cantităţi nejustificat de mari de hipoclorit în apele crescătoriilor de peste legate de Tisă, dorind să atenueze efectele cianurii. Astfel, au otrăvit peştii, pe care ulterior i-au arătat lumii întregi că victime ale poluării cu cianură din România…” (sursă: Capital.ro).

Dezinformarea privind controlul exercitat de către CIA asupra României

Aserţiunea că autorităţile române ar fi controlate de CIA, reiterată odată cu discuţia privind presupusele închisori ale CIA nu este nouă, ci a mai fost făcută anterior cu scopul de a denigra parteneriatul României cu SUA. Purtătoarea acestui mesaj este o profesoară franţuzoaică, specializată în probleme româneşti. Începând cu anul 2003, aceasta a început o campanie de promovare a ideii că Revoluţia Română a fost organizată de CIA. Din această cauză, demnitarii români post-decembrişti ar fi fost recrutaţi de CIA, care conduce astfel din umbră România până în prezent. A dat interviuri pe această temă în „Le Monde Diplomatique”, la televiziunea franceză sau la canalul franco-german de televiziune „Arte” (sursă: Alex Mihai Stoenescu, „Revoluţia din decembrie, o tragedie românească”).

„La începutul lui 2003 Durandin şi-a prezentat revelaţiile pe canalul 3 al televiziunii franceze sub titlul „Dovada de necontestat”. Durandin a afirmat: „Evenimentele din decembrie [1989] din Bucureşti au fost urmarea unei înţelegeri tainice dintre Moscova şi Washington… CIA a pătruns în cele mai înalte eşaloane ale structurii de putere din România în aceeaşi perioadă în care gorbacioviştii frustraţi (din partidul comunist) au fost convertiţi de CIA” (sursă: „The Sunday Herald”, Gabriel Ronay, Glasgow, citat de Marius Mioc).

Conform declaraţiilor date pentru „Le Monde Diplomatique” şi menţionate de Mioc şi Ronay, „Catherine Durandin a avut acces la documente secrete ale CIA care au confirmat atât recrutarea demnitarilor români de CIA, documente pe care lăsa să se înţeleagă că le-a văzut cînd şi-a pregătit cartea „CIA în război”, o expunere a fărădelegilor şi înşelăciunilor CIA de-a lungul anilor (Catherine Durandin – „Le CIA en Guerre”, Paris: Grancher 2003)”.

În cea mai bună tradiţie a dezinformării, Durandin pretinde că a obţinut informaţiile din documente secrete pe care nu poate însă să le prezinte, la fel ca Dick Marty, raportorul APCE privind închisorile secrete ale CIA sau televiziunea ARD, care deţin informaţii despre închisorile CIA din România de la surse cărora nu le pot divulga identitatea.

Afirmaţiile Catherinei Durandin au fost dezmiţite de către demnitarii români dar şi de editorialişti ca Dan Pavel, în Ziua. Românilor li s-au asociat şi autori anglo-saxoni, de exemplu Gabriel Ronay de la ”The Sunday Herald” din Glasgow, citat de Marius Mioc: „Într-un articol al lui Gabriel Ronay din „The Sunday Herald” (Glasgow) din 30 martie 2003, în cea de a 2-a săptămînă a invaziei americane în Irak – „Franţa acuză SUA de a fi pus la cale prăbuşirea Blocului de Est” – Ronay a notat prezenţa în emisiune a „agentului secret” al serviciului de informaţii externe al Franţei Dominique Fonveille şi a lui Christian Harbulot, directorul Şcolii Franceze de Război Economic. Ronay a speculat că aceasta s-a făcut pentru a „da greutate” afirmaţiilor lui Durandin, în special în lumina faptului că una din principalele surse ale lui Durandin a fost generalul Francois Mermet, influentul director general al Serviciului de Informaţii Externe francez. Ronay a presupus că, în urma schimbului nepoliticos de mesaje dintre preşedintele francez Jacques Chirac şi preşedintele român Ion Iliescu şi primul ministru Adrian Năstase („România a ratat prilejul de a tăcea”, a spus Chirac) pe tema scrisorii de susţinere a României pentru politica americană faţă de Saddam Hussein – care la timpul respectiv se transformase într-un atac militar care să-l înlăture pe Hussein de la putere – „momentul ales (pentru documentarul lui Durandin) şi intenţia politică par să fie evidente”.

După cum se poate constata, ziaristul britanic afirmă deschis că Durandin ar fi o agentă de influenţă a generalului Francois Mermet, şeful Serviciului francez de informaţii externe. Campania de dezinformare pe tema demnitarilor români care ar fi fost recrutaţi de CIA ar avea ca obiectiv politic deteriorarea poziţiei României care, sfidând opoziţia Franţei, a susţinut, alături de celelalte ţări din „Noua Europă” invazia americană în Irak din 2003.

Chişinău, 7 aprilie 2009

În ziua de 7 aprile 2009 televiziunile au transmis scene de groază din Chişinău. Manifestanţii violenţi bombardau cu bolovani scutierii care se retrăgeau în dezordine. Mulţimea a intrat în clădirile Parlamentului şi Preşedinţiei, aflate faţă în faţă, pe bulevardul central din Chişinău. La mai multe etaje au început incendiile iar pe cele două clădiri au fost arborate drapelele României şi ale Uniunii Europene. A doua zi, televiziunile filmau scene de represiune, cu agenţi în civil care arestau pe stradă tineri şi îi tratau cu o brutalitate deosebită. Ambasadorul României în Republica Moldova fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe de la Chişinău unde i s-a pus în vedere să părăsească teritoriul republicii în 24 ore. Împreună cu ambasadorul a fost expulzat şi ministrul consilier al ambasadei, ambii pentru „activităţi incompatibile cu statutul de diplomat”, adică, cu alte cuvinte, pentru spionaj. Ministrul de Externe al R. Moldova a declarat că cei doi au fost „expulzaţi întemeiat”, explicând că

Şeful diplomaţiei din Moldova a mai subliniat că „materialele ce se afla astăzi la dispoziţia organelor competente par să demonstreze implicarea unor persoane din România în evenimentele din 7 aprilie”. (sursa: ziare.com)

Regimul comunist acuza România de organizare a violenţelor de la Chişinău din 07.04.2009. Preşedintele comunist Vladimir Voronin a repetat acuzaţiile şi a impus viza obligatorie pentru cetăţenii români care doreau să călătorească în Republica Moldova, o măsură ce încălca acordul dintre R. Moldova şi Uniunea Europeană. Ulterior, la summit-ul UE-Rusia de la Habarovsk, Preşedintele Dmitri Medvedev şi premierul Vladimir Putin au încercat să-i convingă pe reprezentanţii UE, Joao Barroso şi Javier Solana de responsabilitatea României pentru violenţele de la Chişinău şi de faptul că ţara noastră ar fi organizat o tentativă de lovitură de stat.

În realitate, violenţele din 07.04.2009 de la Chişinău au fost o diversiune menită să compromită România, opoziţia de la Chişinău şi să schimbe pentru totdeauna orientarea europeană a Republicii Moldova.

Prezentăm o scurtă relatare a evenimentelor.

Pe 5 aprilie 2009 au avut loc alegeri parlamentare în Republica Moldova, ocazie cu care se spera ca partidele democratice să pună capăt monopolului puterii exercitat de Partidul Comuniştilor (PCRM). Comisia Electorală Centrală însă a anunţat că PCRM a câştigat alegerile, obţinând 50% din voturi. Din partea opoziţiei au venit acuzaţii de fraude electorale. Pe 6 aprilie o mulţime de tineri convocaţi prin reţele de socializare au manifestat în piaţa centrală din Chişinău protestând împotriva fraudelor electorale. Au hotărât ca a doua zi să se întâlnească în acelaşi loc, la iniţiativă adăugându-se şi partidele de opoziţie.

Pe 07.04.2009, contestatarii regimului comunist s-au întâlnit în piaţă unde ascultau paşnic discursurile liderilor politici. La un moment dat, elemente provocatoare au convins mulţimea să părăsească piaţa pentru a se îndrepta spre Preşdinţie şi Parlament, în ciuda tentativei liderilor de opoziţie de a-i convinge să rămână pe loc. La Parlament şi preşedinţie, o minoritate de câteva zeci de indivizi din totalul de câteva mii a declanşat violenţele, incendierile şi au pus steagul României pe cele două clădiri oficiale.

După doi ani, sub guvernarea democratică, adevărul a început să iasă la iveală. Potrivit fotografiilor şi filmărilor, indivizii care se pretindeau „români” şi se dedau la violenţe nu aveau nimic în comun cu ţara noastră.

Unul dintre cei mai agresivi huligani, care arunca cu bolovani în forţele de ordine a fost identificat ca fiind fiul preşedintelui sindicatului „Demnitate” al lucrătorilor din Ministerul Afacerilor Interne. Tatăl individului care a pus steagul României pe clădirea preşedinţiei era luptător la brigada „Scut” a Ministerului de Interne, iar mama sa lucra la Centrul de Combatere a Corupţiei şi Criminalităţii Organizate. În plus, pe internet a apărut o filmare în care ministrul comunist de Interne îl instruia pe individul respectiv să pună steagul României pe clădirea preşedinţiei.

Un grup extrem de violent care ataca clădirile oficiale a fost identificat ca fiind alcătuit din etnici ruşi, membri ai galeriei echipei de fotbal Sherrif Tiraspol, din Transnistria.

Doi indivizi cu bentiţe tricolore în jurul capului, filmaţi cum aruncau cu bolovani în clădirea preşedinţiei, au fost identificaţi şi intervievaţi de televiziuni. Aceştia erau etnici ruşi, care nu vorbeau limba română. Au mai fost filmaţi ca protagonişti ai violenţelor, trecând drept „români unionişti” membri unei organizaţii din Federaţia Rusă, care activează sub acoperirea cenaclului literar Litprom şi sunt specializaţi în organizarea de violenţe şi lovituri de stat din foste republici sovietice Kîrgîzstan.

Au apărut fotografii cu participanţi la violenţe cunoscuţi ca ”„egionari români” în ipostaze cu totul cordiale, împreună cu vicepreşedintele PCRM Mark Tkaciuk, considerat ideologul din umbră al comuniştilor. Din acest motiv, Tkaciuk a fost invitat la procuratură pentru a da explicaţii privind eventuala sa implicare în organizarea violenţelor.

În sfârşit, procuratura generală l-a arestat pe principalul bănuit pentru organizarea violenţelor de la 07.04.2009. Este cetăţeanul rus Eduard Baghirov, membru în Comitetul de Încredere al lui Vladimir Putin în vederea alegerii sale în funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Baghirov, specializat în subversiuni în fostele republici sovietice, activa sub acoperirea cenaclului literar Litprom. Pentru organizarea diversiunii din Republica Moldova ar fi avut un contract cu Mark Tkaciuk, vicepreşedintele PCRM. Pentru a-şi justifica călătoriile în Republica Moldova, s-a căsătorit de formă cu o moldoveancă. În vederea organizării diversiunii de la 07.04.2009 a efectuat 28 de călătorii în Republica Moldova. Pentru toate aceste acuzaţii, procuratura generală a Republicii Moldova.l-a arestat pe Baghirov care a petrecut câteva luni în arest, în timp ce Federaţia Rusă exercita presiuni puternice asupra puterii de la Chişinău pentru eliberarea sa. În cele din urmă, instanţa s-a hotărât schimbarea măsurii de arestare preventivă cu cea de arest domiciliar, la un domiciliu fictiv declarat de Baghirov. Odată transferat din arestul preventiv în arest domiciliar, poliţia a renunţat să-l supravegheze, încălcându-şi atribuţiile. Eduard Baghirov a trecut ilegal în Ucraina prin Transnistria şi de acolo a zburat la Moscova…

George Scarlat este membru in Consiliul de Experti LARICS.
Corina Scarlat este absolventă a Masterului de Studii de Securitate şi Analiza Informaţiilor la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii din Bucureşti. În prezent lucrează în domeniul comunicării publice.
Sursa: Adevarul.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *