Cultură

Andrei Sochircă, actor, regizor

Își începe cariera la Teatrul „Luceafărul" unde activează în anii 1985-1990, după care, împreună cu colegii săi de generaţie, pune bazele Teatrului „Eugene Ionesco". În perioada 1999-2004 predă cursuri de artă teatrală organizate de Primăria municipală Massa-Carrara, Italia. Tot pe pământ italian, la Saliceto regizează în 2006 piesa „Voci în lumina orbitoare”, de Matei Vișniec. În 2005-2010, joacă pe scena Teatrului Național „Mihai Eminescu”, apoi revine la Teatrul „Eugene Ionesco”.

Andrei Sochircă se face remarcat cu roluri importante în piesele „Cântăreaţa cheală", „Revizorul", „Frumoasa călătorie a urșilor panda". Au rămas memorabile monospectacolele actorului inspirate din versurile lui Eugen Cioclea („Dați totul la o parte, ca să văd”, „Vreau să fiu cine am fost niciodată”), textele poeților din Transnistria interbelică („Di la’ntuneric la luninî”), poeziile lui George Topârceanu. („Meniu de post”) și Stefano Benni („Jack Făromână sau Istoria unui contrabasist”). Printre cele mai importante premii pe care le-a primit se numără Premiul „Cel mai bun rol masculin" pentru rolul lui Henric al IV-lea, UNITEM (2005), Premiul „Cel mai bun rol masculin" pentru rolul Poetului din spectacolul „Daţi totul la o parte, ca să văd", UNITEM (2007), Premiul „Cel mai bun rol masculin" la Festivalul „One man show", România (2005).

Andrei Sochircă a spus odată că teatrul este un virus sănătos, de care s-a contaminat pentru toată viaţa. Cu ocazia zilei de naștere, redacția TIMPUL îi urează la mulți ani și noi proiecte teatrale. 

TIMPUL.MD

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *