Actualitate

Angela Merkel lansează un atac dur la adresa Ungariei

Într-o hotărâre emisă săptămâna trecută, CEJ a respins o plângere a Ungariei și Slovaciei referitoare la cota de refugiați în vederea redistribuirii de migranți în mod echitabil pe teritoriul blocului comunitar, dar premierul ungar Viktor Orban a afirmat că guvernul său nu-și va schimba poziția.

În interviu, dna Merkel a spus că ”este inacceptabil ca un guvern să spună că nu-l interesează o hotărâre a Curții Europene de Justiție”.

Întrebată dacă aceasta ar putea duce la expulzarea Ungariei din Uniunea Europeană, dna Merkel a răspuns: ”Aceasta înseamnă că este atinsă o problemă deosebit de importantă a Europei, deoarece, în opinia mea, Europa este o zonă a statului de drept. Vom discuta despre aceasta la Consiliul European în octombrie”.

DPA precizează că sondajele de opinie arată că Angela Merkel are șanse de a obține un al patrulea mandat de cancelar la alegerile parlamentare prevăzute să aibă loc pe 24 septembrie în Germania.

Sursa: Realitatea.net


Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *