Internațional

Armata americană a atacat poziţiile grupării Stat Islamic din Siria

"Pot să confirm că armata americană şi forţe ale naţiunilor partenere efectuează o acţiune militară contra teroriştilor din cadrul SIIL în Siria cu avioane de vânătoare, bombardiere şi rachete de tip Tomahawk", a anunţat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, contraamiralul John Kirby, citat într-un comunicat.

Acesta nu precizează locurile în care au avut loc atacurile dar, potrivit New York Times, raidurile aeriene au vizat zona oraşului Rakka, care este de facto centrul puterii SI, şi frontiera dintre Siria şi Irak.

Comunicatul nu oferă informaţii despre partenerii implicaţi în aceste operaţiuni dar, de asemenea potrivit New York Times, atacurile au avut loc cu participarea "mai multor ţări arabe aliate".

Preşedintele american Barack Obama a avertizat la 10 septembrie, într-un discurs solemn, că îşi rezervă dreptul de a autoriza atacuri împotriva grupării Stat Islamic, inclusiv în Siria.

sursa: romanialibera.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *