Actualitate

Armata Suediei în alertă. Un submarin străin, surprins lângă Stockholm

Potrivit experţilor militari, ar putea fi unul rusesc, mai ales că Moscova şi-a intensificat operaţiunile în Marea Baltică, după ce NATO şi-a întărit prezenţa militară în Estonia, Lituania, Letonia şi Polonia.

Suedia a mobilizat nave militare, elicoptere, avioane şi aproape 200 de militari pentru a localiza submarinul. Luna trecută, ambasadorul rus în Suedia a fost convocat la ministerul de externe pentru a da explicaţii în legatură cu violarea spaţiului aerian suedez de către două avioane ruseşti.

Un avion de spionaj al SUA a evitat o întâlnire cu aviația rusă, intrând în spaţiul aerian suedez la 18 iulie, la o zi după ce zborul MH17 al Malaysia Airlines a fost doborât de o rachetă sol-aer despre care Kievul şi Occidentul afirmă că a fost lansată de rebelii proruşi în estul Ucrainei.

Avionul RC-135 Rivet Joint a intrat fără permisiune în spaţiul aerian suedez, a declarat un oficial militar american.

Aeronava a trecut, de asemenea, prin spaţiul aerian al altor ţări, deşi nu este clar dacă a avut permisiunea să facă acest lucru, relatează CNN, potrivit Mediafax. Avionul american zbura în spaţiul aerian internaţional şi efectua o misiune de supraveghere electronică în momentul în care ruşii au făcut o mişcare neobişnuită, urmărindu-l cu un radar terestru.

Ruşii au trimis cel puţin un avion de vânătoare pentru interceptarea aeronavei americane, au declarat sâmbătă oficialii americani.

Echipajului avionului de spionaj a fost atât de îngrijorat de urmărirea radarului încât a vrut să părăsească zona cât mai repede posibil, a explicat oficialul. Cea mai rapidă rută pentru a se îndepărta de ruşi i-a dus în spaţiul aerian suedez. Oficialii americani au recunoscut că acest lucru s-a întâmplat fără aprobarea militară a Suediei.

Ca urmare a acestui incident, Statele Unite discută problema cu Suedia, în eventualitatea unor alte incursiuni de acest tip.

Sursa: digi24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *