Eveniment

Astăzi este Ziua mondială de luptă împotriva pneumoniei

Scopul principal al marcării acestei zile este de a conștientiza gravitatea acestei boli, precum și impactul ei asupra societății. Tema pentru anul 2014, stabilită de Coaliția mondială împotriva pneumoniei, este: "Asigurarea accesului întregii populații la măsurile de prevenire și de tratare a pneumoniei". Acțiunile sunt îndreptate în special spre categoria de vârstă 0-5 ani, unde această boală reprezintă principala cauză a mortalității. Pneumonia poate fi prevenită prin imunizare, o alimentație sănătoasă și o corectă informare a părinților.

La nivelul anului 2013, peste 900.000 de copii au murit din cauza pneumoniei, reprezentând 15% din mortalitatea la copii sub cinci ani la nivel mondial iar cea mai mare parte dintre copiii afectați nu au împlinit 2 ani. Copiii din comunitățile sărace și din zonele rurale sunt cei mai afectați. Primele 15 țări care se confruntă cu cel mai mare număr al deceselor în rândul copiilor, provocate de pneumonie, sunt India, Nigeria, Pakistan, Republica Democratică Congo, Etiopia, China, Angola, Indonezia, Afganistan, Kenya, Bangladesh, Sudan, Uganda, Niger și Tanzania, potrivit site-ului dedicat zilei. Pneumonia creează o povară economică pentru familii, comunități și autorități. Prevenirea boli conduce la anularea costurilor pentru tratamente și permite copiilor să devină adulți sănătoși.

Potrivit OMS, vaccinurile pneumococice conjugate sunt aprobate pentru imunizare în vederea prevenirii bolilor invazive, a pneumoniei la sugari și copii, de la 6 săptămâni de viață până la 5 ani. Peste 99% din decesele provocate de pneumonie sunt înregistrate în țările în curs de dezvoltare, unde accesul la serviciile medicale și tratamente nu este posibil pentru mulți copii.

Coaliția mondială împotriva pneumoniei infantile este organizatorul Zilei mondiale de luptă împotriva pneumoniei, care se marchează din 2009. Ea reprezintă o rețea formată din peste 140 de organizații internaționale, organizații guvernamentale, ONG-uri, institute de cercetare și universității sau fundații.

sursa: agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *