Politică

Aurescu: Nu cred că Republica Moldova îşi permite acum alegeri anticipate

În opinia lui Bogdan Aurescu, "este important că există un Guvern la Chişinău, după o perioadă de instabilitate politică (…) şi din acest punct de vedere, formarea acestui Guvern reprezintă până la urmă un pas important în soluţionarea crizei politice de la Chişinău".

Fostul şef al diplomaţiei române nu crede că alegerile parlamentare anticipate ar fi o soluţie: "Nu cred că în acest moment Republica Moldova îşi poate permite alegeri anticipate, adică încă o perioadă de dezbateri electorale aprinse, aşa cum o arată şi aceste manifestaţii care sunt în stradă şi care de fapt susţin alegerile anticipate. Prin urmare, (ar fi) o soluţie care ar prelungi criza politică şi instabilitatea din Republica Moldova. Până la urmă, stabilitatea Republicii Moldova este foarte importantă nu doar pentru Republica Moldova în sine, dar şi pentru securitatea regiunii şi fără îndoială şi pentru securitatea României".

"Este important ca acest Guvern să reuşească să convingă pe de o parte cetăţenii Republicii Moldova că poate să dea soluţii concrete la problemele sociale şi economice cu care se confruntă cetăţenii şi care au creat neîndoielnic o anumită stare de nemulţumire la nivelul populaţiei din Republica Moldova şi pe de altă parte, să reînceapă procesul de reforme decisive proeuropene, care a fost întrerupt undeva spre finalul anului 2014", afirmă Bogdan Aurescu. 

sursa: rfi.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *