Economie

Barierele comerciale din Moldova, studiate de Comisia Economică pentru Europa a ONU

Potrivit unui comunicat de presă al Biroului pentru Reintegrare, Gheorghe Bălan a salutat implicarea Comisiei Economice pentru Europa a ONU în procesul de realizare a primei etape a studiului cu privire la barierele comerciale existente în ţară. Totodată, oficialul a mulţumit Guvernului elveţian pentru acordarea sprijinului financiar în lansarea, în premieră, a unui astfel de proiect pentru Moldova.

Vicepremierul a punctat angajamentul ferm al Guvernului de a continua implementarea pachetului de reforme privind eficientizarea activităţii agenţilor economici de pe ambele maluri ale Nistrului şi valorificarea pe deplin a angajamentelor în conformitate cu practicile sistemului mondial de comerţ şi Foaia de parcurs privind implementarea Acordului de Asociere cu UE.

Comisia Economică pentru Europa a Naţiunilor Unite este o organizaţie interguvernamentală compusă din 56 de state membre, cu sediul la Geneva, care asistă guvernele naţionale în procesul de integrare a economiilor autohtone în economia mondială prin implicarea partenerilor de dezvoltare. 

IPN

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *