Basarabeni, votaţi la alegerile parlamentare din România!

Voi scrie despre asta chiar dacă ştiu că, în general, cititorii acestor rânduri, publicate în ziarul, cu tradiţie la Chişinău, TIMPUL, sunt oameni bine informaţi şi cu preferinţe clare în direcţia „vest”, spre România şi spre Europa. Nu strică niciodată să reamintim lucrurile esenţiale.
De la Revoluţia din decembrie 1989, România nu a avut niciodată alegeri parlamentare anticipate. A avut, în două rânduri, scurte perioade de interimat la funcţia de preşedinte, pe parcursul mandatelor fostului preşedinte Traian Băsescu, atunci când anumite forţe politice din Parlament îl doreau demis din postul de şef al statului. În ambele rânduri, tentativele au eşuat, astfel încât România nu a avut nici alegeri prezidenţiale anticipate, niciodată după 1989. Ea nu şi-a schimbat niciodată procedura de alegere a şefului statului, aceasta rămânând întotdeauna să se desfăşoare prin vot direct. Unicele schimbări majore în Constituţie s-au petrecut în 2003, înainte de aderarea României la NATO şi la UE, când se ştia deja că negocierile cu aceste două entităţi se vor finaliza cu succes, ceea ce s-a şi întâmplat. Acele modificări constituţionale au pregătit aderarea ţării la NATO şi la Uniunea Europeană. Unica modificare majoră în funcţionarea instituţiilor principale ale statului a constituit-o extinderea mandatului prezidenţial de la patru la cinci ani. În 2003, prim-ministrul Adrian Năstase îşi făcuse deja planul de a candida la prezidenţialele din 2004, şi îşi pregătea o domnie de zece ani. Însă pentru că „nu-i pentru cine se pregăteşte, ci pentru cine se nimereşte”, de cele două mandate prelungite care trebuiau să-i revină lui Năstase a profitat Traian Băsescu. În plus, în 2008 s-a modificat sistemul de vot, introducându-se votul uninominal, acesta fiind aplicat în 2008 şi în 2012. Pentru alegerile parlamentare din 2016, s-a revenit la votul prin reprezentare proporţională, pe liste de partid.

Chiar dacă din exterior politica românească a părut, în toţi aceşti ani, destul de instabilă, din cauza retoricii dure a politicienilor şi a conflictelor dintre partide şi alianţe, la nivel instituţional şi legal România a fost şi este una dintre cele mai stabile ţări din centrul şi estul Europei. Şi din punctul de vedere al securităţii naţionale se întâmplă acelaşi lucru. Într-o regiune înconjurată de conflicte militare, extremism, contrabandă, reţele transnaţionale de crimă organizată, România a reuşit să-şi păstreze integritatea teritorială, să asigure siguranţa publică internă şi armonia civică, şi să ţină la un minim rezonabil, în comparaţie cu vecinii ei, nivelul criminalităţii.

Din punct de vedere economic şi al infrastructurii, România anului 2016 este o ţară aflată în plină dezvoltare, care a făcut paşi enormi faţă de România anului 1996, în toate privinţele. Acum, România are de peste şase ori mai mulţi kilometri de autostradă decât în urmă cu 20 de ani, şi va avea de zece ori mai mulţi în 2018, faţă de 1996. Chiar dacă procesul de construcţie a autostrăzilor se desfăşoară încet, cu scandaluri, chichiţe şi multe şicane din toate părţile, în stil inconfundabil românesc, lucrurile se mişcă înainte, ireversibil. În ultimii zece ani, România a beneficiat de peste 25 de miliarde de euro contribuţie netă (scăzând cotizaţiile anuale ale ţării la bugetul UE) din fonduri structurale comunitare pentru dezvoltare, iar rezultatele se văd cu ochiul liber. Ţara este împânzită cu panouri albe pe care, cu litere albastre, mari, stă scris mesajul: „…construit cu suportul financiar al Uniunii Europene, prin programul…”. În anii 2014-2020, România beneficiază de peste 40 de miliarde de euro din fondurile structurale ale UE, în cadrul politicilor de coeziune. Eforturile UE de a finanţa cât mai multe proiecte de dezvoltare în România ţintesc să aducă, în următorii 15-20 de ani, nivelul de trai şi de dezvoltare al ţării la nivelul mediu european, adică aproximativ acolo unde se situează Italia. Şi există toate şansele ca acest lucru să se întâmple, adică în două decenii românii să ajungă să trăiască precum italienii. Deja salariile şi pensiile în România sunt mult mai mari decât în R. Moldova, dar şi decât în toate ţările balcanice, cu excepţia Greciei. Salariul minim constituie, în lei moldoveneşti, peste șase mii de lei acum şi va creşte la nouă mii de lei în 2019-2020. Salariul mediu constituie aproximativ 12 mii de lei şi va creşte la peste 15 mii în 2020. În schimb, preţurile din Chişinău aproape că le ajung, iar uneori le şi depăşesc pe cele din Bucureşti. România se află în al cincilea an de creştere economică neîntreruptă, pentru anul trecut şi, după toate probabilităţile, şi pentru acest an, înregistrându-se cele mai înalte ritmuri de creştere a economiei, a produsului intern brut şi producţiei industriale din Europa. Toate marile companii internaţionale sunt reprezentate la Bucureşti. România produce automobile, produse petrochimice cu calitate recunoscută la nivel mondial şi cu tradiţie seculară în acest domeniu. Este, practic, independentă din punct de vedere energetic având cele mai mari rezerve de gaz natural din Europa Centrală şi de Est (cu excepţia Rusiei). Țara are o centrală nucleară, mari obiective ale industriei grele (siderurgice, metalurgice). Este unul dintre cele mai importante porturi maritime comerciale din Europa Centrală şi de Est, Constanţa. Totodată, România are un enorm potenţial agricol şi agroalimentar, neexplorat până la capăt, dar în care are loc o dezvoltare chiar mai rapidă decât cea din industrie, România întorcându-şi, treptat, primele poziţii europene la exportul de grâne şi alte produse agricole, locuri de frunte pe care le ocupa şi în perioada interbelică. Ultimii ani au cunoscut o explozie a turismului în România, numărul turiştilor internaţionali crescând de câteva ori, proces care este aşteptat să continue odată cu darea în exploatare a autostrăzii care leagă Transilvania de Bucureşti, în următorii ani. Şi aspectul exterior al oraşelor şi localităţilor ţării s-a schimbat mult în bine. În 2007-2008, când îmi începeam şederea la Bucureşti, Centrul Vechi era o imensă mocirlă în care trebuia să păşeşti cu grijă pe scânduri de lemn când ploua, ca să nu te murdăreşti. În prezent, Centrul Vechi este principala atracţie turistică a Bucureştiului şi un loc cu adevărat minunat. Capitala Moldovei istorice, Iaşi, are o zonă centrală renovată din temelie, în care Palatul Culturii străluceşte precum o nestemată. Facilităţile turistice din Munţii Carpaţi şi de pe litoralul Mării Negre s-au îmbunătăţit şi ele, simţitor, faţă de acum 10-15 ani.

Privite comparativ, România oferă impresia unei ţări deloc lipsite de probleme, dar suficient de statornice pentru a le putea depăşi, într-un final, în timp ce R. Moldova apare ca o entitate care se află într-o continuă experimentare, căutare, zbuciumare, şi care nu demonstrează că are resurse interne pentru a progresa.

Sunt mândru că voi putea vota, în capitala României, la Bucureşti, în cadrul acestor alegeri parlamentare. Şi vă îndemn, dragi cititori cu cetăţenie română, să faceţi acelaşi lucru la Chişinău şi în celelalte localităţi din R. Moldova în care vor fi deschise secţii de votare. Poate că în acest fel vom apropia momentul când ne vom conecta şi noi la statornicia, forţa şi dezvoltarea României. Contează ca un număr cât mai mare de cetăţeni români din R. Moldova să voteze la alegerile parlamentare din România, ca să fortificăm cordonul ombilical care ne leagă de Patria-Mamă.