Externe

BBC: Referendumul din Italia, din 4 decembrie, prezintă riscuri pentru economia ţării/ Problemele majore din industria bancară

Băncile italiene reprezintă o problemă pentru zona euro; acestea se confruntă cu datorii şi împrumuturi, existând o posibilitate mare să nu le plătească în întregime. Băncile sunt un punct de cotitură pentru economia italiană care prezintă un risc pentru zona cursului valutar al Uniunii Europene.

Italia este a treia mare economie din zona euro, iar datoriile guvernamentale înregistrate sunt printre cele mai mari din zona euro, potrivit unor statistici invocate de BBC. Unul dintre motivele care explică problema este reprezentat de cele două decenii de performanţă economică slabă. După PIB, economia a înregistrat valori cu 8% mai mici faţă de datele publicate înainte de criza financiară.

Performanţele economice slabe au îngreunat generarea veniturilor din taxe, necesare pentru a menţine scăzut nivelul datoriilor guvernamentale. De asemenea, acestea au influenţat posibilitatea companiilor de a-şi plăti împrumuturile. 

Rezultatul este reflectat de problemele datoriilor sau ale creditelor neperformante care valorează în prezent 360 de miliarde de euro – aproape o cincime din PIB-ul ţării.

Problema a fost accentuată de legislaţia privind falimentul, care îngreunează procesul de recuperare a banilor de la cel care a împrumutat şi a avut un eşec pe plan financiar. Legea a fost schimbată de guvernul lui Matteo Renzi.

Mai mult, riscurile generate de economia Italiei şi datoriile guvernamentale sunt agravate şi de situaţia politică. Referendumul joacă un rol important în contextul în care rezolvarea problemei băncilor este mai dificilă având în vedere incertitudinea remarcată la nivel politic.

Dacă referendumul nu va reuşi, Matteo Renzi a declarat că îşi va da demisia din funcţia de premier, iar acest lucru ar putea fi urmat de alegeri anticipate de pe urma cărora ar putea beneficia Mişcarea Cinci Stele, un grup care se poziţionează împotriva zonei euro.

Pe fondul crizelor politice frecvente din Italia, premierul de centru-stânga, Matteo Renzi, a cerut o reformă a sistemului politic pentru a spori puterile guvernului central, în detrimentul celor 20 de regiuni ale Italiei, în domenii precum mediul, transportul şi energia.

Reforma vizează şi renunţarea la bicameralismul perfect prin retragerea funcţiei legislative în cazul Senatului, urmând să fie redus numărul de parlamentari.

mediafax.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *