CSI / Rusia

Bombardiere nucleare ruse s-au apropiat periculos de coastele Statelor Unite – surse

Două avioane ruse de tip Tupolev Tu-95 s-au apropiat luni seară (marţi dimineaţă, ora României) până la 160 de kilometri de Insula Kodiak, situată în statul american Alaska. Incidentul, produs la doar 400 de kilometri sud-vest de Baza aeriană americană Elmendorf, este primul de acest fel înregistrat de la începerea mandatului preşedintelui Donald Trump.

Forţele Aeriene americane au trimis două avioane de vânătoare F-22, invizibile pe radare, şi o aeronavă de tip E-3 pentru avertizarea piloţilor bombardierelor ruse.

Avioanele de vânătoare americane au escortat bombardierele 12 minute, înainte ca aeronavele ruse să schimbe direcţia şi să se îndepărteze de teritoriul Statelor Unite pentru a reveni la o bază din Extremul Orient rus. 

sursa: mediafax.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *