Politică

Cancelarul german Angela Merkel salută lansarea PPEM

„Cu ocazia congresului de constituire a Partidului Popular European din Moldova, vă transmit atât din partea mea personal, cât şi din numele Partidului Creştin-Democrat din Germania, cele mai calde salutări şi urări de bună desfăşurare a lucrărilor congresului. Totodată, sunt mandatat să vă transmit, în mod cu totul aparte, salutări sincere din partea preşedintelui partidului, Angela Merkel”, se menţionează în cuvântul de salut din partea secretarului general CDU, Peter Trauber, deputat în Parlamentul Germaniei.

Aceasta l-a încurajat pe Iurie Leancă şi formaţiunea politică pe care o conduce, să-şi atingă scopurile pe care şi le-a propus, în special cele referitoare la consolidarea statului de drept, combaterea corupţiei şi dezvoltarea economică a ţării, care sunt în egală măsură decisive prin continuitatea lor ca şi atingerea perspectivei de a deveni membru al Uniunii Europene.
„Comuniunea noastră politică este puternică doar atunci, când este unită. Vă urez ca această apropiere umăr la umăr cu Partidul Popular European şi cu partidele partenere din statele europene să vă reuşească”, se mai spune în mesajul lui Peter Trauber.

PPEM a fost constituit duminică, 26 iulie, în cadrul primului congres al formaţiunii. Iurie Leancă a fost ales preşedinte cu votul majorităţii delegaţilor.

Sursa: IPN

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *