Actualitate

Când victima devine asasin

 L-a lovit cu ciocanul în cap 

Ana se află la Penitenciarul pentru femei din Rusca de mai mult de un an. Gardul cu sârmă ghimpată, cerul văzut de după gratii, dorul mistuitor de copii şi gândul că totul putea fi altfel – acesta e tabloul cotidianului ei. A ajuns aici pentru că şi-a omorât bărbatul cu care a fost căsătorită timp de 15 ani. L-a lovit cu ciocanul în cap în timpul unei certe violente. Cele două colege de celulă, care îi cunosc întreaga poveste, spun într-un glas că nu e drept ca Ana să stea aici. 

Bătaia şi injuriile făceau parte din meniul zilnic al vieţii ei familiale, mai ales când bărbatul se îmbăta. Atunci nu mai conta în cine loveşte – în femeie sau în cei doi copii, unul dintre care a ajuns să aibă serioase probleme de sănătate. De necazul ei ştia tot satul, inclusiv poliţistul de sector şi primarul, dar nimeni nu a intervenit. „La noi, toţi trăiesc aşa. Femeile tac şi rabdă. Nu avem de ales. Am aşteptat să crească băieţii ca să putem pleca undeva la lucru şi să-l lăsăm în plata Domnului”, povesteşte Ana. Dar acest plan, ţesut în gând ani la rând, s-a destrămat într-o dimineaţă de decembrie. Femeia tocmai strica nişte nuci ca să le ducă la vânzare, când a izbucnit cearta. Nu-şi mai aminteşte cum a ajuns să-l lovească. Şi-a revenit abia atunci când l-a văzut zăcând la podea. A strigat la vecini, a chemat medicii şi poliţia, dar era târziu. Când s-au întors de la şcoală, cei doi copii au aflat că au rămas fără tată, dar şi fără mamă. 
La procesul de judecată, toţi martorii, opt la număr, au confirmat că Ana a fost bătută crunt în anii de căsnicie. Judecătorul însă i-a aplicat o sentinţă dură – 20 de ani de detenţie. După recurs, termenul a fost redus până la opt ani. Atunci când va ieşi la libertate va avea sub 50 de ani, iar cei doi copii vor fi maturi. Dacă şi-ar fi ascultat copiii, care îi ziceau să divorţeze, acum ar fi fost împreună cu ei. 

Ispăşesc „păcatul” de a fi soţie 

Ana, ca şi multe alte femei ajunse în astfel de situaţii, este victimă a unui sistem imperfect de protecţie socială şi judiciară a victimelor violenţei în familie, susţine Tatiana Catană, expert antiviolenţă. Deşi mai multe femei spun că au fost în stare de afect când au comis infracţiunea, termenele de detenţie pentru astfel de infracţiuni sunt destul de mari. Una din circumstanţele care pot înlătura caracterul penal al faptei este legitima apărare – în această stare este „o persoană care săvârşeşte fapta pentru a respinge un atac direct, imediat, material şi real îndreptat împotriva sa din partea unei altei persoane sau împotriva unui interes public”. „De obicei, instanţele de judecată nu iau în considerare scenariul vieţii conjugale de până la infracţiune. Nici organele de anchetă nu cercetează declaraţiile victimelor, ca să vadă că femeia respectivă a ajuns la disperare după ce ani de zile a fost bătută. Procuratura şi poliţia ar trebui să investigheze serios motivele infracţiunii şi să ţină cont şi de aceste aspecte”, spune Tatiana Catană. De cele mai dese ori judecătorii consideră că în acest gen de infracţiuni nu este vorba despre legitimă apărare. „De regulă, victimele sunt femei din familii sărace şi nu au posibilitatea să angajeze nişte avocaţi foarte buni ca să le reprezinte în instanţe. În plus, dosarelor din aceasta categorie nu li se atrage mare atenţie”, susţine Catană. Astfel, ca să iasă la libertate din închisoarea vieţii conjugale, unele femei trec mai întâi prin penitenciarul de drept comun. 

Regretele durează tot restul vieţii

La închisoarea de la Rusca, cea mai mare parte a deţinutelor îşi ispăşesc pedeapsa pentru că şi-au ucis soţii violenţi, ne-a spus Tatiana Plămădeală-Grigoraş, psihologul penitenciarului. „Unele au fost bătute şi umilite din copilărie şi au avut parte de acelaşi tratament şi după căsătorie. Femeile care vin din familii violente sunt traumatizate psihologic, acuză în permanenţă dureri de cap. Netratate la timp, aceste afecţiuni au consecinţe foarte serioase. Ca să le scoatem din depresie, lucrăm individual cu fiecare dintre ele”, spune psihologul.

Gândul că din vina lor copiii au rămas orfani de tată este chinuitor şi, ca să scape de această obsesie, unele au nevoie de ani buni pentru recuperare. Dacă ar întoarce timpul înapoi, fiecare ar alege să stea cât mai departe de soţul violent. 

Maria, o femeie din nordul Moldovei, în cei 16 ani de căsnicie a fost bătută de nenumărate ori. În timpul scandalurilor, soţul îi spunea de fiecare dată că o omoară. Până la urmă s-a întâmplat exact invers – el şi-a găsit moartea în mâinile ei. Începutul a fost frumos – s-au căsătorit din dragoste şi trăiau împreună cu socrii. Certurile au început de la lipsuri şi nevoi. Ca să-şi înece amarul, bărbatul a început să-i dea cu păhărelul. La puţin timp a venit şi prima bătaie. L-a iertat, mai ales că şi socrii au implorat-o să nu-l părăsească. Treptat, pumnii şi înjurăturile au devenit ceva obişnuit în familia lor. Femeia lucra cu ziua ca să-şi poată hrăni copiii. În ziua fatală, soţul venise beat criţă, cu o sticlă de vin în mână. Când l-a văzut s-a gândit: „Dacă mai bea – mă omoară”. Disperată, nu a găsit nimic mai bun de făcut decât să-i verse băutura. Era la bucătărie, cu cuţitul în mână, când el a apucat-o de gât, cerându-i socoteală. Vrând să pareze lovitura bărbatului, i-a tăiat gâtul. Rudele soţului au cerut să-i fie aplicată cea mai dură pedeapsă, susţinând că l-ar fi omorât intenţionat, deşi tot satul cunoştea povestea ei tristă. Nu s-a pus de pricină, fiind de acord cu pedeapsa, deşi gândul îi era doar la cei doi copii rămaşi pe drumuri. 

Poliţia – un ajutor efemer? 

În ultimi ani, au avut loc peste 60 de omoruri în familie. În majoritatea cazurilor, acestea ar fi putut fi prevenite, susţin specialiştii, dacă poliţia şi asistenţa socială ar fi intervenit la timp. 
Potrivit datelor Ministerului Afacerilor Interne, fiecare a cincea femeie bătută de soţ îşi retrage cererea depusă la poliţie. Motivul este lipsa de încredere în organele de drept şi frica pentru siguranţa proprie şi cea a copiilor. Multe din ele nici n-au unde să meargă. Unora le este ruşine de gura lumii. Nu puţine sunt cazurile în care agresorii le determină, prin ameninţări, să-şi retragă cererea de la poliţie, sau le ademenesc cu promisiunea că n-o să mai vie violenţi. Mai vin cu sfaturi rudele, vecinii că „altul mai bun nu mai găseşte”… Neavând siguranţa că va fi protejată de mânia soţului „iubitor”, femeia îşi retrage plângerea, iar bătăile revin. Practica încetăţenită deja de a amenda abuzatorul a ruinat definitiv încrederea femeilor în poliţie. Ele ştiu că partenerul îşi va păstra comportamentul violent, iar amenda va trebui plătită, în cele din urmă, din bugetul şi aşa sărăcăcios al familiei. În general, violenţa domestică este considerată „o problemă de familie”, motiv pentru care poliţia are mari ezitări înainte de a interveni, spune Ion Oboroceanu, directorul Centrului de Drept din Căuşeni. „Mulţi poliţişti îşi încalcă atribuţiile de serviciu şi conving victimele să renunţe la cererea depusă, pentru a nu da curs urmăririi penale. Am văzut femei cu coastele rupte, cu mâinile frânte care îşi retrag cererea. Azi vă bateţi, iar mâine vă împăcaţi, iar eu trebuie să umblu pe drumuri – cam aşa reacţionează un poliţist atunci când vine o femeie să depună o plângere împotriva soţului său”, susţine Oboroceanu. 

Legislaţia mai multor ţări europene prevede că victima nu poate reveni atât de simplu în familie, după ce a fost agresată de partener. Instanţele admit împăcarea părţilor abia după ce se constată că victima a beneficiat de toate măsurile posibile de asistenţă socială şi economică. În Moldova sunt doar şase centre pentru victimele violenţei, iar pentru abuzatori nu există, deocamdată, niciun serviciu de recuperare psihologică.

Când e prea târziu 

În cele mai multe cazuri de violenţă semnalate, agresorul nu este reţinut de poliţie şi nu i se stabileşte interdicţia de a se apropia de domiciliu. Cea care pleacă, împreună cu copiii, este femeia, adică victima. Majoritatea victimelor se decid să facă acest pas doar atunci când nu mai pot îndura sau când viaţa copiilor este pusă în pericol. Uneori însă decizia e luată prea târziu. 

Elena, o profesoară din raionul Criuleni, a ajuns la Centrul Oncologic la scurt timp după ce s-a despărţit de soţul său violent. Deşi divorţaseră de mai mulţi ani, locuiau în aceeaşi casă, fiecare având intrarea sa. Chiar dacă legal nu mai erau soţ şi soţie, bărbatul îi controla viaţa şi o bătea, ori de câte ori avea ocazia. De frică să n-o ştie satul, îşi lua concediu medical atunci când avea vânătăi pe faţă, în rest, se ducea la lucru, afişând un zâmbet pe faţă. Abia un an în urmă a găsit puteri să-şi lase casa şi să se mute în altă parte. Viaţa a căpătat un nou sens pentru ea şi se bucura împreună cu copiii de fiecare zi de linişte. Asta până când într-o bună zi a depistat că are cancer la ambii sâni. Stresurile şi bătăile permanente suportate ani la rând au adus-o, în cele din urmă, pe masa de operaţie…

Faţă-n faţă cu duşmanul 

Potrivit Raportului OSCE de monitorizare a proceselor de judecată în Republica Moldova, „de cele mai multe ori, în judecătorii, victimele sunt puse în situaţia să stea pe acelaşi coridor împreună cu prietenii şi rudele inculpaţilor. Având în vedere frecvenţa întârzierilor şi amânărilor de şedinţe, aceste perioade neplăcute de aşteptare pot dura foarte mult. Într-o serie de cazuri, inculpatul a ameninţat victima în mod direct. Nici judecătorul şi nici procurorul nu au dispus aplicarea măsurilor de protecţie şi nici nu l-au mustrat pe inculpat”, se mai arată în raport.

„Victima este purtată prin instanţe, fiind audiată de mai multe ori, ceea ce este inadmisibil”, astfel explică multiplele cazuri de implicare directorul Centrului de Drept din Căuşeni. „O femeie agresată de soţ nu poate nici măcar să obţină un certificat medical despre leziunile corporale, asta deoarece în multe localităţi nu sunt medici. De exemplu, la noi în sat medicul vine doar de două ori pe săptămână, pentru câteva ore. Deoarece majoritatea familiilor au venituri modeste, ele nu se pot deplasa la oraş ca să se adreseze unui medic. Astfel, agresorul rămâne nepedepsit”, spune Ludmila Ceacâru, primarul comunei Calfa, Anenii Noi. 

În vizorul poliţiei se află circa 4800 de scandalagii familiali. De altfel, numărul acestora s-a redus cu aproape 600 comparativ cu anul 2007 şi asta pe fundalul creşterii cazurilor de violenţă în familie. Studiile arată că în R. Moldova fiecare a patra femeie este victimă a violenţei în familie, violenţă fizică, sexuală, psihologică sau economică. 

Natalia Porubin

Centrul de Investigaţii Jurnalistice 
www.investigatii.md 
Investigaţia a fost realizată în cadrul Proiectului „Protecţia şi abilitarea victimelor traficului de fiinţe umane şi ale violenţei în familie”
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *