Politică

Candu a avut o întrevedere cu omologul său suedez. Despre ce au discutat cei doi

În cadrul conferinței de presă Candu a reiterat că Suedia este o bună prietenă pentru Republica Moldova. „Suedia și conducerea ei este și țara care contribuie foarte mult și inclusiv cu suport financiar pentru multe domenii în Republica Moldova, câteva dintre ele fiind legate de energie, domeniul economic ce ține de agricultură, drepturile omului și inclusiv un suport mare este oferit Parlamentului Republicii Moldova pentru ași îmbunătăți calitatea și a avea eficiență și ransparență, inclusiv în promovarea drepturilor femeilor, tot ce înseamnă politica de gender”, a declarat Candu, citat de infotag.md.

De cealaltă parte, Urban Ahlin a menționat că Suedia va continua susținerea Republicii Moldova. „Suedia este un donator mare pentru Republica Moldova, și nu pentru că suntem o țară foart bogată din nord, ci pentru că noi credem cu tărie că Moldova poate să devină o națiune prosperă și vom avea plăcerea să colaborăm, să avem relații economice cu această țară și suntem încrezuți că Moldova poate să devină o țară înfloritoare. Deci este bine și pentru voi și pentru noi să vă acordăm această asistență”, a subliniat oficialul suedez.

Reamintim că Președintele Parlamentului Suediei, Urban Ahlin efectuează o vizită în Republica Moldova, în perioada 8-10 octombrie 2016. Potrivit Parlamentului, agenda vizitei include întrevederi cu președintele Parlamentului Andrian Candu, președintele țării Nicolae Timofti și prim-ministrul Pavel Filip. Președintele Parlamentului Suediei va mai discuta cu președinta Comisiei politică externă și integrare europeană, Valentina Buliga și cu Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, viceprim-ministrul Andrei Galbur. Principalele subiecte abordate în cadrul întrevederilor sunt și vor viza agenda de reforme și nivelul de implementare a Acordului de Asociere cu UE. Speakerul Urban Ahlin este însoțit, în vizita la Chișinău, de o delegație parlamentară, formată din deputați care reprezintă diferite grupuri politice în Parlamentul Suediei, Lena Emilsson, Maria Stockhaus, Adam Marttinen și Josef Fransson. 

sursa: diez.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *