Politică

Carmen Dan l-a asigurat pe omologul moldovean că România va continua să sprijine reforma MAI din Republica Moldova

Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, întrevederea celor doi oficiali a avut loc în contextul în care aceștia au participat, la Piatra Neamț, la ședința comună a Guvernelor României și Republicii Moldova.

În cadrul întrevederii a fost evidențiată "excelenta cooperare dintre cele două ministere de resort", precizează MAI.

Conform comunicatului, au fost stabilite și o serie de priorități pentru perioada următoare în domeniul afacerilor interne, cu accent pe combaterea criminalității transfrontaliere și a migrației ilegale, cooperarea polițienească, managementul frontierelor, precum și formarea profesională a angajaților din MAI de la Chișinău în instituțiile de învățământ ale MAI din România.

Totodată, au fost abordate chestiuni legate de întărirea conlucrării regionale și realizarea unei întrevederi în format trilateral, împreună cu ministrul Afacerilor Interne din Ucraina, Arsen Avakov, inclusiv din perspectiva participării viitoare a autorităților de resort din Ucraina la activitățile de cooperare din cadrul Centrului Comun de Contact de la Galați, se mai arată în comunicat. 

sursa: agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *