Ce vrea Narîşkin de la Chişinău?

Conform declaraţiilor publicate de „Voice of Russia”, Serghei Narîşkin este de părere că doar un guvern puternic poate rezolva problemele R. Moldova şi adaugă că Moscova doreşte aprofundarea parteneriatelor cu Chişinăul în toate domeniile. Tot în opinia lui Narîşkin, alegerile din 28 noiembrie au indicat că forţele ce se opun unor relaţii mai bune cu Rusia au suferit o înfrângere. Declaraţii semnificative pentru intenţiile mesagerului rus…

Trebuie să ne amintim cine e Narîşkin: născut în 1954, a absolvit Institutul de Mecanică din Leningrad şi în anii ’80 a lucrat la ambasada URSS din Belgia – Gazeta.ru susţinea, în 2007, că ar fi absolvit şi Institutul KGB, alături de Vladimir Putin… Cert este că s-a aflat în anii ’90 în preajma lui Putin, lucrând în mai multe structuri ale primăriei din Sankt Petersburg. În 2004 a intrat în administraţia prezidenţială rusă, a ocupat mai multe poziţii guvernamentale şi în 2008 a devenit şeful Administraţiei prezidenţiale de la Moscova. Din 2009 este preşedintele Comisiei pentru Adevărul Istoric, a cărei sarcină Narîşkin o vede nu atât în „rescrierea” istoriei, cât în analizarea „falsificărilor faptelor istorice” care sunt de natură să afecteze reputaţia internaţională a Rusiei şi în consilierea preşedintelui Rusiei asupra modului în care aceste falsificări pot fi contracarate… La Chişinău, precum e şi firesc, Narîşkin a venit să se asigure că vor fi respectate interesele Rusiei în R. Moldova – interese ce nu au fost enunţate ca atare, dar care pot fi întrezărite pe baza declaraţiilor şi acţiunilor Moscovei: evitarea unei orientări unice pro-occidentale a Chişinăului în favoarea unui condominiu, cel puţin, aparent Europa-Rusia; convingerea Chişinăului să accepte – dacă nu formal, atunci, cel puţin, tacit – prezenţa trupelor ruse din Transnistria; negocierea unei soluţionări a conflictului transnistrean care să respecte condiţiile ruse.

Dincolo de această scurtă istorie mai trebuie să ne uităm şi la programul întâlnirilor lui Narîşkin de la Chişinău. Acesta a fost întâmpinat la sosire de Vlad Plahotniuc – dar până duminică la prânz nu a transpirat nimic în presă despre ce au discutat ei. Apoi a fost programată o întâlnire cu preşedintele interimar Mihai Ghimpu – cea mai interesantă dintre întrevederi, bănuiesc, căci cu Ghimpu sigur a avut ce să discute despre istorie şi falsificarea ei. Întâlnirea cu Ghimpu este şi cel mai important aspect al vizitei – în august 2009, când a mai descălecat la Chişinău să verifice temperatura posibilelor coaliţii, Narîşkin nu s-a întâlnit cu Ghimpu. Dar – un alt detaliu semnificativ – de data aceasta el nu a avut programată o întâlnire cu premierul Vlad Filat.

În peisajul general al acestor zile trebuie introdus şi interviul acordat de şeful comuniştilor moldoveni pentru „Moskovski Komsomoleţ” şi care, din câte se vede, e coordonat la fix cu vizita oficialului rus. Aici, Vladimir Voronin se lansează din nou într-una din diatribele lui clasice: Filat este „regele contrabandiştilor”, Ghimpu a absolvit „clinica de psihiatrie”, cei din partidul lui Filat sunt „ticăloşi” etc. De fapt, mesajul lui Voronin este unul plin de disperare către autorităţile ruse: „Nu mă abandonaţi! Eu sunt omul vostru aici! Ceilalţi sunt nişte ticăloşi! Eu sunt bun!”. Iar, prin faptul că nu atacă Partidul Democrat, Voronin sugerează Moscovei şi care este alianţa ce trebuie susţinută. Alt aspect important este faptul că Narîşkin e însoţit de viceminstrul rus de Externe, Grigori Karasin – cel care, de câţiva ani, bate intens drumul Moscova-Tiraspol. Componenta „conflictul transnistrean” capătă astfel o greutate sporită în cadrul „desantului” de la Moscova.

Ce vor ruşii de la Chişinău? Cred că vor să se asigure că eventuala coaliţie va respecta condiţiile enunţate mai sus. Este bună orientarea pro-europeană a R. Moldova, dar să nu se exagereze prea mult, mai degrabă să se mimeze pe teme irelevante. Trupele ruse să rămână în Transnistria şi ar fi frumos ca Chişinăul să nu mai facă gălăgie pe tema asta la reuniunile internaţionale (cum a fost cazul cu summitul OSCE de la Astana). Dezvăluirile crimelor comunismului nu sunt deosebit de apreciate la Moscova şi ar fi de preferat ca morţii să fie lăsaţi în pace şi criminalii să fie uitaţi. În rest, se pot face orice fel de coaliţii, atâta vreme cât Moscova are un pion important într-o funcţie-cheie. Iar dacă nu se poate şi nu se poate, îi avem oricând la îndemână pe comunişti, care abia aşteaptă să revină la guvernare…