Recitind povestirile lui Cehov nu îți vine altceva în minte decât că pe fiecare om viața îl taxează. Pe unii contrar voinței lor, cum sunt băiețeii din Stepa sau din Vanika. Cel din urmă, un băiat de nouă ani, chinuit ca vai de el de stăpânii la care lucrează, îl roagă pe bunicul lui să vină să îl ia. Ironic, Cehov plasează momentul în seara de Crăciun, ca să dea un plus de dramatism momentului. Mesajele disperate ale băiatului trezesc empatia cititorului, care speră că miracolul Crăciunului va fi de partea lui. Însă finalul în care băiatul scrie pe plic „în sat la bunicul", face loc gustului amar al unei vieți distruse.
Cehov se joacă și lasă uneori impresia unui scriitor justițiar. Cum se întâmplă în Salonul nr. 6 sau în Gusev. În prima, internarea doctorului Andrei Efimâci lasă senzația de justiție. Deși personajul stârnește la rândul lui empatia. Însă oricum moartea lui în 24 de ore strică și acest echilibru. Ca și cum i se oferă doctorului un scurt răgaz în care să înțeleagă că Ivan Dmitrici a avut dreptate. În a doua povestire de care aminteam, poate cea mai sumbră din volumul Stepa și alte povestiri (Polirom, 2014), nu e nici o justiție în moartea lui Pavel Ivanâci, cu atât mai puțin în cea a lui Gusev. E o povestire în care sistemul social e taxat mai dur decât în cea precedentă.
Tot de o justiție strâmbă are parte și Olga Ivanovna din povestirea Zvăpăiata. O tipologie destul de întâlnită și în zilele noastre. Femeia frivolă, dar convinsă că reprezintă tabloul frumuseții și al virtuții, obsedată de personajele „deosebite", de artiști, de oameni care, după mintea ei, vor conta. Cu toate acestea, se căsătorește cu doctorul Dâmov, încercând să se convingă singură, prin discursurile către prietenii ei „artiști", că are totuși ceva deosebit. Îl înșală, îl chinuie, îl transformă în sluga casei și într-o sursă de venit, fără să îi pese de ceea ce simte, de ceea ce îl preocupă, de studiile lui sau de orice altceva. Ba mai mult, îți lasă mereu impresia că e convinsă că i-a făcut o favoare căsătorindu-se cu el. Ironia lui Cehov dă peste marginea paharului în finalul cărții. Dâmov își caută moartea prin spital și doar în ultima lui clipă de viață, superficiala femeie află de la Korosteliov că Dâmov era un excelent savant, un om neegalat, o minte strălucitoare, cum alta nu e. Practic, soțul era vedeta absolută la care Olga visase dintotdeauna.
După o astfel de relectură, obligatoriu mă voi ocupa o vreme doar de poezie. Pentru că stă în puterea scrierilor lui Cehov să descătușeze toată sensibilitatea din om. Amărându-l, dar amintindu-i de ceea ce contează în viață.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
