Cultură

Cei mai buni sunt în manualele şcolare?

Bine, va spune cineva, „prezenţa” în manuale e o bună publicitate, dar şi o dovadă că eşti un scriitor bun. False argumente. „Publicitatea” din manuale e un băţ cu două capete. Te vor reţine doar cei care îţi vor studia opera şi la facultate, dar aceştia te vor fi citind şi fără să fi auzit de tine la gimnaziu. Pentru lumea departe de literatură însă, vei fi nesuferitul băgat cu băţul pe gât. Cine dintre scriitorii, prezenţi odinioară în manuale, sunt azi iubiţi şi citiţi?

Până şi cei care studiază literatura la facultate au o mică repulsie (organică, explicabilă) faţă de textele studiate în şcoală, ca obligatorii. Marea literatură pe care o port în mine eu, cititorul, e cea pe care o descopăr pe cont propriu. Se întâmplă să „detectez” şi un text studiat în şcoală, dar numai după ce l-am „uitat” bine, l-am citit cu ochi proaspăt, relevând nişte faţete, lumini, culori şi sunete nebănuite iniţial în acest text. Dacă odată, demult, cineva mă obliga să-l citesc (şi să-l interpretez conform calapodului prescris)… tot el mi-a îndepărtat, în timp, re-descoperirea!
Din raţiuni didactice, nu toţi autorii din manuale sunt geniali, nu toate textele incluse în manuale sunt capodopere. Ele sunt ilustrative şi relevante doar pentru tema/ obiectivul/ competenţa (didactică) respectivă. Textele din manualele şcolare sunt prevăzute pentru a fi demontate, astfel încât elevii să vadă cum funcţionează acest neobişnuit ceasornic. Simplu spus, ele sunt sacrificate pe altarul demonstraţiei, ca nişte cadavre pentru lecţiile de anatomie. Foarte puţine texte re-învie după asta.

De vreme ce în şcoală nu se mai predă toată literatura (e imposibil!), ci doar se educă cititorul/ consumatorul de texte, este evidentă funcţia pur tehnologică a operelor disociate-disecate didactic. Textele suprasolicitate de şcoală, care într-o altă viaţă, adevărată, ne-uzată, erau splendide: unele poeme erotice ale lui Eminescu, Pastelurile lui Alecsandri, Amintirile lui Creangă, comediile lui Caragiale… sunt, de multă vreme, nişte piese de muzeu, nişte mumii, nişte fiare împăiate… Ce păcat!

Discutaţi cu foştii elevi despre textele „învăţate” în şcoală şi veţi auzi o sumă de banalităţi, care nu au fost depăşite odată cu scurgerea timpului. În toate celelalte domenii, aceşti oameni au evoluat: profesional, social, politic. Până şi în neînsemnatele secrete ale cotidianului ei au făcut micile lor descoperiri. Pe când în literatură (în stare normală – un domeniu creativ, deschis, în veşnică dinamică!), ei pot să vorbească doar în termenii statici, schematici, axiomatici, anatomici, azi – şi anacronici – auziţi în şcoală.
Despre texte care, tocmai din această cauză, pentru ei de mult sunt moarte… 

Mircea V. Ciobanu

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *