Actualitate

China: Laureatul premiului Nobel pentru Pace, Liu Xiaobo, a fost eliberat din închisoare

Diagnosticul a fost stabilit pe 23 mai și Liu Xiaobo, încarcerat timp de opt ani, a fost după câteva zile eliberat condiționat, a afirmat avocatul său Mo Shaoping.

Veteran al disidenței chineze, Liu ‘primește îngrijiri medicale la spitalul din Shenyang (în provincia Liaoning, nord-est)’, a precizat el.

Liu Xiaobo, în prezent în vârstă de 61 de ani, a fost condamnat în 2009 la 11 ani de închisoare pentru ‘subminare’, după ce a coredactat un text, Charta 08, privind respectarea drepturilor omului și introducerea alegerilor în China.

El a primit în 2010 premiul Nobel pentru Pace în timp ce afla în închisoare, o decizie care a provocat furia Beijingului. În absența sa, premiul i-a fost oferit în mod simbolic pe 10 decembrie 2010 la Oslo, scriitorul fiind reprezentat de un scaun gol.

Singurul laureat al Premiului Nobel încarcerat la nivel mondial, Liu Xiaobo a devenit un simbol stânjenitor pentru regimul comunist de la Beijing. Washingtonul și Uniunea Europeană, alături de numeroase state occidentale, au cerut eliberarea sa, la unison cu o vastă mobilizare internațională.

După anunțul eliberării sale din închisoare, susținătorii lui Liu Xiaobo și-au exprimat îngrijorarea în legătură cu starea lui de sănătate și au cerut eliberarea sa necondiționată.

AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *