Actualitate

Cine este Eugen Sturza, candidatul propus la Ministerul Apărării

Președintele Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc a anunțat astăzi, 12 septembrie, în cadrul unui briefing de presă, că persoana care va fi înaintată pentru funcția de ministru al Apărării este vicepreședintele Partidului Popular European din Moldova, Eugen Sturza. Candidatura va fi prezentată tot astăzi de către premierul Pavel Filip președintelui Igor Dodon. „În cazul în care candidatura nu va fi acceptată de președintele țării, o spun de pe acum foarte clar, noi vom înainta a doua oară președintelui aceeași candidatură”, a declarat Plahotniuc, subliniind că nu va accepta compromisuri.

Potrivit datelor biografice publicate pe site-ul formațiunii, Sturza și-a făcut studiile la Facultatea de Finanțe din cadrul Academiei de Studii Economice. Și-a finalizat studiile în anul 2008, iar în perioada 2009-2013 a fost consilier al fostului premier, Vlad Filat. Ulterior, candidatul la funcția de ministru al Apărării a fost consilier și al ex-prim-ministrului, Iurie Leancă, șeful partidului din care face parte. Ultima declarație de avere, prezentată de Eugen Sturza pentru anul 2015, arată că veniturile încasate de la Guvern au însumat 82.942 de lei. Totuși, vicepreședintele PPEM a obținut cu mult mai mulți bani din activitatea din cadrul Institutului de Politici și Reforme Europene, valoarea acestor venituri fiind de 270.449 de lei. Eugen Struza susține că a activat în cadrul Institutului în calitate de moderator privind reforma administrației publice. Sturza a mai încasat în același an și peste 300.000 de lei din realizarea cercetării științifice la comanda Institut fur Europaische Politik din Germania. Alte peste 337.440 de lei au ajuns în buzunarele familiei Sturza din vânzarea unui automobil Mitsubishi din 2013. Eugen Sturza locuiește într-un apartament cu o suprafață de 101 metri pătrați, procurat în 2012 și care are o valoare cadastrală de peste 590.000 de lei. El a procurat în 2015 un garaj pentru care spune că a plătit circa 72.360 de lei, suprafața acestuia fiind de 35,8 metri pătrați. Potrivit declarației de avere, Eugeniu Sturza mai are în proprietate și un loc de parcare în valoare de 81.390 de lei. Vicepreședintele PPEM mai indică și faptul că a procurat în 2014 un automobil de marca BMW X5 din 2014, valoarea achiziției fiind de 985.000 de lei, dar mai are și un automobil Dacia Logan cumpărat în 2008 cu 57.172 de lei.

Sturza mai deține 50% din capitalul unei firme, „Bot-Construct”, valoarea fiind de 2.700 de lei, specializată în comerțul cu ridicată.

Eugen Sturza mai arată că are luat și un credit în sumă de circa 13.500 de dolari, cu o dobândă de 12,55%.

Vlad Plahotniuc a menționat că Eugen Sturza a fost ales dintr-o listă cu șapte persoane dintre care trei femei care au candidat pentru a fi înaintate pentru funcția de ministru al Apărării. Imediat după încheierea briefingului organizat de PD, președintele Igor Dodon a reacționat la anunțul lui Vlad Plahotniuc, precizând că nu va accepta candidatura lui Sturza. „Am cerut un militar profesionist, iar Guvernul îmi propune un băiat de granturi”, a comentat Igor Dodon.

Sursa: Moldnova.eu

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *