Actualitate

Circa 80 de mii ha de terenuri din fondul forestier necesită urgent ameliorare

Se cere plantarea fâșiilor forestiere, construirea instalațiilor hidrotehnice, efectuarea măsurilor antierozionale, care, în ansamblu, vor asigura protecția terenurilor de procesele de degradare. Informațiile au fost prezentate, în cadrul unor audieri parlamentare, de către directorul adjunct al Agenției „Moldsilva”, Ion Platon, transmite IPN.

Potrivit lui Ion Platon, suprafața acoperită cu vegetație forestieră a Republicii Moldova constituie 462,6 mii ha sau 13,7 % din teritoriul țării. Pe parcursul anului curent, activitățile de regenerare a pădurilor sunt efectuate pe o suprafață de 4,3 mii ha. Au fost plantate culturi silvice, precum și efectuate lucrări de ajutorare a regenerării naturale. Totodată, întreprinderile subordonate Agenției au recoltat peste 190 de tone de semințe forestiere de la 62 de specii de arbori și arbuști.

Un alt subiect discutat a fost gestionarea fondului forestier, proces în care sunt încadrate 1492 de persoane, inclusiv pădurari, maiștri silvici, cinegeticieni și pădurari de vânătoare, ingineri silvici etc. După sesiunea de întrebări – răspunsuri, deputații au recomandat funcționarilor Agenției „Moldsilva” să vină cu propuneri concrete de modificări legislative necesare pentru a putea asigura gestionarea sustenabilă a fondurilor forestier și cinegetic, precum și a îmbunătăți condițiile mediului ambiant.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *