UE / Nato

Comisia pentru Brexit a parlamentului britanic cere guvernului să asigure drepturile lucrătorilor din UE

În raportul său, comisia camerei alese a parlamentului Regatului Unit a recomandat unanim executivului condus de premierul Theresa May să acționeze imediat. Membrii comisiei, care reprezintă toate partidele parlamentare, sunt de părere că atât cetățenii europeni din Regatul Unit, cât și cetățenii britanici din alte state europene trebuie să beneficieze în continuare de asigurări de sănătate și de pensii, după Brexit.

Laburistul Hilary Benn, președintele comisiei, a declarat: "Cetățenii UE care au venit să locuiască și să muncească aici au contribuit enorm la viața economică și culturală a Regatului Unit. Ei au muncit din greu, și-au plătit impozitele, s-au integrat, au crescut familii și au prins rădăcini. Ei nu a avut drept de vot la referendum (n. red. — referendumul din 2016 pentru retragerea Regatului Unit din UE), dar rezultatul i-a lăsat să își ducă viața sub un nor de incertitudine. Este de înțeles că sunt preocupați de dreptul lor de a rămâne și de drepturile lor viitoare de acces la educație și îngrijiri medicale. La fel, britanicii care muncesc și trăiesc pe continent sunt îngrijorați de dreptul lor la muncă și acces la îngrijiri medicale după Brexit. Cetățenii europeni din Regatul Unit și cetățenii britanici din UE știu despre negocierile care vor urma, dar nu doresc să fie utilizați ca monedă de negociere. Deși guvernul a afirmat că dorește rămânerea cetățenilor UE, nu a oferit suficiente asigurări că drepturile și statutul de care au beneficiat vor fi garantate. Ar trebui să facă asta acum".

Raportul comitetului, care nu are caracter obligatoriu pentru guvern, cere și revizuirea procedurii de solicitare a dreptului de rezidență permanentă în Regatul Unit. În prezent, cetățenii europeni trebuie să completeze în acest scop un formular de 85 de pagini. "Ni s-a spus că la ritmul de procesare dinainte de referendum, acordarea documentelor de reședință tuturor celor care o solicită și sunt potențial eligibili ar dura, potrivit sistemului curent, echivalentul a 140 de ani", a arătat Benn.

Comitetul a făcut apel la guvern să explice cum va stabili un nou sistem de imigrare, care să fie implementat în termen de doi ani de la declanșarea procedurii din Articolul 50 al Tratatului Uniunii Europene, conform căruia va avea loc retragerea Regatului Unit.

Săptămâna trecută, Camera Lorzilor — camera parlamentară ai cărei membri sunt desemnați, nu aleși — a aprobat cu o largă majoritate un amendament la proiectul de lege propus de premierul Theresa May pentru începerea procesului de ieșire din Uniunea Europeană. Amendamentul vizează garantarea statului europenilor care trăiesc în Regatul Unit. Potrivit Xinhua, se așteaptă ca modificarea să nu treacă de votul final în Camera Comunelor.

sursa: agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *