Actualitate

„Credem în Dumnezeu. Pe toţi ceilalţi îi monitorizăm”. România lucrează la sistemul NATO de supraveghere cu „drone” Global Hawk

La construcţia întregului sistem NATO AGS (Alliance Ground Surveillance), care costă 1,2 miliarde de euro, participă şi România, alături de alte 14 state membre NATO. Guvernul României pune la bătaie 25 de milioane de euro pentru acest program şi participă activ la construcţia sistemului, cu două firme, lucru care va asigura României recuperarea banilor investiţi. În cadrul unui tur organizat de NATO, Gândul a avut acces la baza aeriană Grand Forks, centrul de comandă al operaţiunilor flotei de avioane fără pilot Global Hawk a Forţelor Aeriene SUA, pentru a vedea cum operează aşa-numitele „drone” pe care NATO le va ridica în aer peste câţiva ani şi care sunt aproape identice cu cel mai nou model folosit de SUA.

„In God We Trust. All Others We Monitor” (Credem în Dumnezeu. Pe toţi ceilalţi îi monitorizăm) este deviza, împrumutată de la serviciul secret al Marinei americane, care apare la finalul unei prezentări pentru presă de la baza aeriană din Grand Forks, North Dakota, locul de unde Forţele Aeriene ale SUA îşi coordonează toate operaţiunile flotei de avioane de supraveghere fără pilot, de tip Global Hawk, prin unitatea specializată 69th Reconnaissance Group. Foşti piloţi de bărzăuni F-16 sau de masive avioane de transport C130 Hercules sau Boeing C17 vorbesc acum cu lux de amănunte despre ce pot face cu un Global Hawk ridicat la 18 kilometri în aer, pe care îl pot controla doar cu un mouse şi o tastatură, chiar şi de la mii de kilometri distanţă.

„Se pierd chestii faţă de un avion normal, pe care îl pilotam, nu vezi ce se întâmplă în jurul tău, nu poţi să simţi avionul. Dar în schimb câştigi atâtea altele: instrumente care te ajută, comunicare cu atâţia specialişti. Dacă ceva se strica sau nu mergea într-un avion normal, nu aveam luxul de a-i da un telefon inginerului sau tipului de la software, să o rezolve. O provocare acum este autosuficienţa, rutina din timpul misiunii. Trebuie să ne concentrăm însă permanent pe instrumente, pe senzori”, povesteşte căpitanul Brad, când îl întrebi dacă are regrete că a renunţat la manşa avionului său de transport militar pentru un avion care practic e construit să nu aibă nevoie de pilot.

Căpitanul Alex şi aviator clasa întâi Nina, lângă avionul Global Hawk, la baza aeriană de la Grand Forks, North Dakota. Foto: Andrei Luca Popescu // Gândul.

„Nevastă-mea e mult mai mulţumită!”, râde din alt colţ al camerei căpitanul Alex, ştiind că familia îi doarme mai liniştită, de când nu mai zboară personal peste teatrele de operaţii, ci doar stă la un calculator şi îşi mişcă avionul cum vrea. „Sunt moduri de gândire diferite. Unii sunt ostili la idee, râd când aud că pilotezi avionul de la calculator. Dar spre asta se îndreaptă lucrurile”, mai spune pilotul.

Toţi piloţii care controlează aeronavele Global Hawk sunt foşti piloţi de aeronave militare obişnuite, acelaşi lucru urmând să fie valabil şi pentru sistemul NATO AGS.

Terminal de comandă în laboratorul de testare de la Northrop Grumman. Foto: Andrei Luca Popescu // Gândul.

Cele 5 avioane fără pilot de tip Global Hawk RQ-4B Block 40, pe care NATO le va folosi începând cu 2018 în cadrul sistemului propriu de supraveghere (Alliance Ground Surveillance), sunt aproape identice cu cele folosite de Forţele Aeriene ale SUA (model RQ-4). Le lipseşte doar un senzor, cel care poate realiza fotografii de tip infraroşu (în priză directă) la nivelul solului, NATO considerând că nu are nevoie de el, acesta fiind oricum inutil în condiţii meteo nefavorabile sau deasupra plafonului de nori (unde Global Hawk zboară mai mereu, aflându-se la o altitudine mult mai mare decât culoarele de zbor folosite de obicei de civili şi de militari).

În iulie, fuselajul primului Global Hawk al NATO a fost fabricat şi a fost trimis la fabrica Northrop Grumman din Palmsdale, California, unde vor fi produse toate cele 5 aparate.

Terminal de comandă în laboratorul de testare de la Northrop Grumman. Foto: Andrei Luca Popescu // Gândul.

Cele 5 avioane fără pilot de tip Global Hawk RQ-4B Block 40, pe care NATO le va folosi începând cu 2018 în cadrul sistemului propriu de supraveghere (Alliance Ground Surveillance), sunt aproape identice cu cele folosite de Forţele Aeriene ale SUA (model RQ-4). Le lipseşte doar un senzor, cel care poate realiza fotografii de tip infraroşu (în priză directă) la nivelul solului, NATO considerând că nu are nevoie de el, acesta fiind oricum inutil în condiţii meteo nefavorabile sau deasupra plafonului de nori (unde Global Hawk zboară mai mereu, aflându-se la o altitudine mult mai mare decât culoarele de zbor folosite de obicei de civili şi de militari).

În iulie, fuselajul primului Global Hawk al NATO a fost fabricat şi a fost trimis la fabrica Northrop Grumman din Palmsdale, California, unde vor fi produse toate cele 5 aparate.

Avion fără pilot Global Hawk RQ-4 al Forţelor Aeriene SUA, la Grand Forks. Foto: Andrei Luca Popescu // Gândul.

„Este primul sistem de supraveghere deţinut de NATO, care este deschis tuturor celor 28 de state membre. Informaţia va fi dată aproape în timp real, însă datele necesită analiză la sol, interpretare. Decizia unde sunt trimise dronele aparţine SACEUR (comandantul Forţelor Aliate în Europa, generalul Philip Breedlove). Sistemul produce informaţie de bază – indicii şi avertismente care mai departe servesc la a pune cap la cap toate informaţiile deţinute. Ajută la a înţelege care este norma, ce se schimbă şi când apar abateri de la normă, pentru a putea astfel investiga mai departe abaterile”, a explicat un oficial militar NATO, pentru gândul.

Mai pe româneşte, aceste aeronave vor fi ridicate în aer (în număr de una sau două pentru o misiune) pentru a oferi decidenţilor militari şi politici ai NATO informaţii cu privire la ce se întâmplă la sol sau pe mare, în timpul unei operaţiuni. De la identificarea trupelor inamice la alegerea celor mai bune locaţii pentru propriile trupe sau la planificarea logistică a misiunilor, imaginile şi informaţiile culese şi comunicate la centru de aceste avioane fără pilot oferă un tablou în mişcare, aproape la secundă, a ce se întâmplă în teren. Totodată, stabilind în timp pattern-uri de mişcare a ţintelor la sol, orice deviere de la normă este detectată şi se transformă într-un semnal de alarmă pentru comandanţii misiunii. Plastic vorbind, sistemul AGS şi „dronele” sale Global Hawk vor fi „ochii din cer”, care văd peste tot, indiferent de teren, distanţă, camuflaje sau condiţii meteo, ce se întâmplă acolo jos.

Reprezentare a modului de operare al sistemului NATO AGS. Sursa: Northrop Grumman.

Nevoia pentru un astfel de sistem la NATO a apărut stringent în timpul operaţiunii din Libia, din 2011, iar în contextul mişcărilor de trupe de la graniţa Rusiei cu Ucraina s-ar fi dovedit extrem de util. Sistemele de supraveghere cu avioane fără pilot sunt folosite intens în ultima perioadă de Armata SUA (Forţele Aeriene SUA au 45 de avioane Global Hawk, iar Marina SUA deţine 68, fără să punem celelalte modele concurente ale celui produs de Northrop Grumman – U-2 şi Predator fiind cele mai populare), dar şi de agenţiile secrete americane (care apelează pentru investigaţiile lor la Oficiul Aerian şi Maritim din cadrul Serviciului de Protecţie a Graniţelor, departament al Homeland Security, cel care deţine în jur de 270 de aeronave, printre care şi „drone”, folosite în special pe graniţa de sud, pentru a combate traficul de droguri şi imigraţia ilegală).

Americanii au folosit aceste drone în Afganistan, Irak şi Libia, în misiuni militare, însă un domeniu chiar mai extins de folosire a avioanelor Global Hawk este cel al cercetării şi al managementului dezastrelor – NASA foloseşte avioane Global Hawk pentru cercetarea furtunilor sau uraganelor spre exemplu, în timp ce Armata SUA a furnizat ajutor cu aceste „drone” în cazul unor dezastre naturale precum incendiile din sudul Californiei, din 2007, după cutremurul din Haiti, în 2010, după cutremurul şi tsunami-ul din Japonia, în 2011, sau după taifunul din Filipine, din acest an, prin fotografierea ariilor afectate de dezastru, evaluarea infrastructurii afectate, dar şi pentru salvarea de vieţi omeneşti.

Pentru ce plăteşte NATO 1,2 miliarde de euro şi cât costă zborul cu Global Hawk

În 2012, mai multe state membre NATO, printre care şi România, au decis, la summitul de la Chicago, să construiască un sistem de supraveghere terestră bazat pe avioane fără pilot, care să furnizeze la centrul de comandă informaţii în timp real despre ce se întâmplă la sol. Contractul de 1,2 miliarde de euro a fost semnat cu americanii de la Northrop Grumman, avionul lor fără pilot Global Hawk RQ-4B fiind considerat cel mai potrivit pentru misiunile NATO. Astfel, până în 2018, la baza aeriană de la Sigonella, în Italia, vor fi furnizate 5 avioane fără pilot Global Hawk Block 40, centrul bazei de operare cu anexele de mentenanţă aferente, două centre de comandă şi control a „dronelor” care pot fi mobile şi amplasate oriunde, două elemente mobile de control automatizate, 6 staţii generale terestre, 8 componente mobile de comunicaţii, două staţii generale terestre, 39 de terminale mobile, un laborator de antrenament şi instructori care să antreneze piloţii şi operatorii senzorilor din sistemul AGS.

În total însă, costurile totale de implementare ale programului AGS se vor ridica la aproximativ 6 miliarde de euro.

În prezent, 15 membre NATO construiesc împreună sistemul Alliance Ground Surveillance (AGS), cotizând bani şi capabilităţi. Din 2018, când sistemul va deveni operaţional complet, toate statele membre NATO vor cotiza pentru folosirea sistemului AGS, cu excepţia a două state membre care vor integra în sistem propriile sisteme naţionale de supraveghere (Marea Britanie şi Franţa). Avantajul celor 15 state, printre care şi România, care contribuie la construirea sistemului, este însă că au drepturi de proprietate pe componentele construite, iar ceilalţi vor plăti pentru folosirea acestora, astfel că banii investiţi se recuperează.

Primul zbor cu o aeronavă Global Hawk a NATO este programat pentru 2015 (există totuşi păreri sceptice în cadrul NATO că acest program va fi respectat), iar primele „drone” şi elemente ale sistemului de control de la sol vor ajunge la Sigonella în 2016, urmând ca în 2017 sistemul AGS să primească certificatul iniţial de operabilitate, iar în 2018 să devină complet operaţional.

Bugetul anual pentru operarea sistemului AGS va fi de 79 de milioane de euro pe an, fiind estimat pentru 3.000 de ore de zbor cu Global Hawk. Costul pe ora de zbor este de 23.800 de dolari, în scădere cu 30% în 2013 faţă de anul precedent, a explicat George Guerra, vicepreşedintele diviziei HALE (high altitude long endurance) pe sisteme fără pilot, de la Northrop Grumman.

Guerra mai spune că principalele avantaje ale unui astfel de avion sunt faptul că zboară la mare altitudine, deci scapă de traficul comercial, de limitările meteo şi are o acoperire mai bună pentru senzori, durata de zbor şi raza de acţiune sunt mai mari decât ale altor modele, avioanele sunt mai agile şi reacţionează mai rapid, având o amprentă redusă în teatrele de operaţiuni, iar riscurile sunt reduse, pentru că nu sunt în bătaia celor mai multe mijloace antiaeriene de la sol şi nu există riscul pierderii de vieţi omeneşti, fiind fără pilot.

Cu ce e mai bun însă modelul Global Hawk faţă de numeroşii săi concurenţi, atât cei cu pilot cât şi cei fără pilot, folosiţi la operaţiunile de supraveghere şi recunoaştere? Atât reprezentanţii companiei producătoare, cât şi piloţii americani de la Grand Forks susţin că altitudinea la care poate ajunge Global Hawk (peste 18 km), cât şi autonomia în aer (recordul cel mai recent a fost stabilit la 33,4 ore, cu un echipaj de control format exclusiv din femei, spun militarii de la Grand Forks) sunt imbatabile. Spre comparaţie, doar modelul U-2, produs de Lockheed Martin, poate zbura mai sus (la aproximativ 21 de kilometri), însă autonomia sa în aer este mult mai mică, de doar 3.000 de mile nautice. Global Hawk poate parcurge 12.000 de mile nautice într-o misiune, iar Boeing 737 folosit şi de NATO în sistemul AWACS (de supraveghere a spaţiului aerian) rezistă doar 2.700 de mile nautice. Această ecuaţie altitudine-anduranţă în aer bate şi restul avioanelor fără pilot, gen Predator, „dronă” înarmată de luptă, folosită des de forţele americane.

Un alt avantaj al Global Hawk este gama de senzori pe care îi poate căra în acelaşi timp la bord, mai spune George Guerra, de la Northrop Grumman, şi care la modelul Block 40, care va fi adaptat pentru NATO, se ridică la patru. Piloţii militari de la Grand Forks au explicat pentru gândul că avionul fără pilot Global Hawk folosit de Forţele Aeriene SUA au senzor de captare a imaginilor electro-optice (de tip radar) şi prin infraroşu (NATO nu va avea această capacitate), senzor de radar de tip SAR (synthetic aperture radar) care nu este afectat de condiţiile meteo, senzor GMTI (ground movement target indicator, poate detecta ţinte aflate în mişcare la sol, cu o viteză de cel puţin 3 km/h, deci inclusiv mersul uman), precum şi senzor SIGINT (signals intelligence, care captează comunicaţiile prin semnale electronice).

Partea României: 25 milioane euro şi două firme care lucrează la sistemul AGS

Contribuţia fizică a României la construirea sistemului AGS este în proporţie de aproape 2% şi este concentrată pe segmentul coordonat de Italia, alături de Bulgaria. Firma italiană Selex coordonează aproape 14% din construcţia AGS. Germania coordonează prin firma EADS 31% din construcţie, pe acest segment coordonând ţările baltice, Cehia, Slovacia şi Slovenia, iar SUA contribuie cu 39% din construcţia sistemului, prin Northrop Grumman, coordonând pe segmentul ei Norvegia, Canada (care s-a retras din proiect, însă contribuie la costurile de operare), Danemarca, Polonia şi Luxemburg.

În bani, România a alocat în total 25,28 de milioane de euro pentru construcţia sistemului AGS, costurile de operare ale sistemului, începând cu 2017, fiind estimate la aproximativ 1 milion de euro pe an.

România depăşeşte la această contribuţie de construcţie 8 alte ţări membre ale sistemului AGS. Două firme din România au fost selectate direct de Northrop Grumman, liderul proiectului. Este vorba despre UTI Systems, care dezvoltă software şi containerele de transport pentru staţiile transportabile de la sol ale sistemului AGS, şi de Elletra Communications, care se ocupă de terminalele de date de la sol, pentru Wide Band Data Link (reţeaua de transmisie de date criptată).

Elletra Communications este o companie cu capital parţial de stat, din Ploieşti, deţinută de Electromecanica Ploieşti (companie coordonată de compania naţională de armament ROMARM), participaţii mai având ROMARM, Selex Italia şi MarcTel (firmă specializată pe echipamente de comunicaţii speciale, furnizoare pentru instituţiile de siguranţă naţională din România).

UTI Systems, firmă care are numeroase contracte cu statul în domeniul siguranţei naţionale pe domeniul electronic şi de software, este controlată de omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, printr-un offshore din Cipru, şi are ca acţionar şi fondul de investiţii PineBridge Investments, care provine din Asia şi este controlat de un miliardar din Hong Kong.

România va avea astfel acces la sistemul AGS, plătind partea sa din costurile de operare ale sistemului de la Sigonella şi ale avioanelor Global Hawk. Avantajul, dat fiind că statul român se numără printre contributoarele la construirea AGS, este că îşi va recupera banii investiţi (pentru că va plăti mai puţin când sistemul devine operaţional, celelalte membre NATO urmând să aibă cote de plată mai ridicate), precum şi că va avea drepturi de proprietate pe părţile din sistemul AGS pe care le construieşte, lucru din care pot deriva alte avantaje financiare.

Ashley Brown, şefa laboratorului de testare a sistemului NATO AGS, de la Northrop Grumman, explică cum va funcţiona baza de control de la sol de la Sigonella. Până când aceasta va fi gata, aici, în California, vor fi antrenaţi instructorii care îi vor antrena pe piloţii de la NATO AGS. Foto: Andrei Luca Popescu // Gândul.

Avantajele şi dezavantajele Global Hawk. Cum funcţionează sistemul AGS

Decolarea şi aterizarea aeronavei Global Hawk sunt automatizate, iar în timpul zborului sistemul are nivele flexibile de autonomie, adică are rute preprogramate, planuri de reacţie în funcţie de factorii externi. Piloţii de la sol pot interveni oricând să preia controlul. În caz că se pierd linkurile sau apare o urgenţă, aeronava poate ateriza singură, având locaţiile preprogramate.

Block 40 este cel mai avansat model de Global Hawk, având încorporaţi toţi cei patru senzori. Aparatul are cea mai mică rată de erori sau accidente din toată flota aeriană a SUA. Aeronava produce ISR (supraveghere de intelligence şi recunoaştere) pentru ţinte în mişcare, staţionare şi fixe, permite urmărirea ţintelor în timp, permite obţinerea de dovezi ale activităţilor inamice sau ale intenţiilor lor terestre şi maritime, arată şi detectează comasarea de forţe sau locaţii posibile de ambuscadă.

Modulele de lansare şi recuperare a aeronavelor pot fi trimise oriunde, sunt mici şi necesită un personal minim de doar două persoane – pilotul şi şeful de adăpost. La centrul de comandă mai este nevoie în plus de un om la senzori şi de oameni la mentenanţă, în total 4-5 oameni. Aeronava este programată dinainte pentru trasee, rute de urgenţă, locuri unde poate ateriza. Pilotul poate interveni oricând şi prelua comanda.

„Fiind controlate prin calculator, sunt mult mai puţin predispuse la eroare. Dacă un avion normal are mereu variaţii la aterizare, avioanele fără pilot nu au niciodată. US Navy ne-a cerut să variem un pic din soft punctul de aterizare, pentru că îşi stricau punţile port-avioanelor, aterizând mereu fix în acelaşi punct”, povesteşte John VanBrabant, director de dezvoltare în cadrul diviziei HALE de la Northrop Grumman.

Global Hawk ajunge la altitudinea maximă de 18 kilometri în maximum o oră, trecând rapid de zona folosită de traficul aerian comercial şi de raza de acţiune a apărării antiaeriene. Avioanele fără pilot Global Hawk nu sunt aşa-numite „drone de luptă”, neavând capacitatea de a purta armament. Pentru a le opera, cel puţin la nivel oficial, NATO va trebui să obţină aprobări de survolare a spaţiilor aeriene naţionale, în funcţie de traseul avionului. Aceasta este o problemă în sine pentru că în prezent nu există o legislaţie care să reglementeze zborul avioanelor fără pilot, nici măcar în SUA, astfel că tratativele se duc direct de la guvern la guvern.

Până acum, Global Hawk are peste 115.000 de ore de zbor, dintre care 1.000 de ore în condiţii de conflict. Niciodată nu a fost pierdut controlul asupra unei astfel de aeronave. Ca arie pe care o poate acoperi, un Global Hawk poate zbura din Sigonella până în Norvegia sau până în sudul Africii, într-o singură misiune. Ca rază de acoperire, senzorii aeronavei acoperă 150-170 km, deci teoretic un Global Hawk poate vedea în Rusia din teritoriul NATO sau al Ucrainei, spre exemplu.

Criticii acestui tip de aeronave arată însă că aceasta nu are un sistem de autoapărare împotriva rachetelor sol-aer sau a altor ameninţări şi nici mecanism de autodistrugere, în cazul în care ar cădea în mâinile inamicilor. De asemenea, nu există un sistem de detectare a coliziunii în aer, aşa cum sunt dotate aeronavele cu pilot militare sau civile. Totodată, deşi zboară la altitudini înalte, aeronava este detectabilă de radare. Prevenţia acestor posibile minusuri se face prin planificarea riguroasă a misiunii şi prin faptul că „drona” nu va fi poziţionată în calea pericolului, evitând pe cât posibil zonele de conflict deschis, susţin oficialii cu care gândul a stat de vorbă.

sursa: gandul.info

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *