Economie

Creditele continuă să se scumpească, iar dobînda la depozitele la termen s-a dublat

Rata medie la finanţările în monedă naţională a atins nivelul de 13,83 la sută în luna mai, faţă de 11,2 la sută în perioada similară a anului precedent.

Potrivit BNM, rata dobînzii la depozitele noi la termen atrase în lei s-a dublat în aceeaşi perioadă şi a ajuns la o medie de 11.58 la sută, cu 6.57 puncte procentuale peste nivelul din mai 2014.

Ultimele statistici publicate de banca centrală arată faptul că dobînda anuală pentru creditele în monedă naţională s-a majorat atît pe segmentul împrumuturilor pentru agenţii economici, cît şi pe cel al finanţărilor pentru populaţie. Costul unui credit a fost în medie de 13,19 la sută pentru persoanele juridice şi respectiv 15,64 la sută pentru persoanele fizice.

Urmare a creşterii ratei dobînzii, cererea de credite în monedă naţională a scăzut în mai cu circa 330 de milioane de lei faţă de luna precedentă. Companiile au luat de la bănci cu peste 300 mln de lei mai puţin, iar populaţia a contractat în mai împrumuturi cu 30 mln de lei mai puţin decît în aprilie.

Creditele acordate cu termene de la 2 pînă la 5 ani au continuat să rămînă cele mai atractive, ponderea acestora a fost de 38.7 la sută în mai 2015 din volumul total al creditelor în monedă naţională. Cele mai multe finanţări, respectiv 73,1 la sută, au fost contractate de persoanele juridice.

Sursa: Moldpres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *