Astăzi 23 Noiembrie 2017, Joi - Ultima actualizare la ora 17:56
Abonamente

Istorie 13 Octombrie 2017, ora 08:08

exclusivCRIMELE COMUNISMULUI - Condamnat la moarte (I)

Marime Font

a

 

 
 
Chişinău
Hânceşti
Tiraspol
Chişinău 40 Hânceşti 39 Tiraspol 39
 

„Armata din pădure” a fot cea mai numeroasă și longevivă formațiune de rezistență antisovietică din Basarabia postbelică.

Deportările anului 1949 din Basarabia au deturnat destinele multor oameni. Cei mai mulți, sub escorta ostașilor cu steluță în frunte, s-au pomenit la mii de kilometri de baștină, pe întinsurile glaciare ale Siberiei. În același timp, unii au reușit să se ascundă, luând calea pribegiei. Dintre aceștia, cei mai temerari au pus mâna pe arme și au început o luptă pe viață și pe moarte cu regimul sovietic de ocupație. Lor li s-au alăturat alți neînfricați ai timpului, formând mișcarea de rezistență armată din Basarabia postbelică.

Trăsnetul deportării

În noaptea de 6 iulie 1949, Spiridon Magari din s. Recea, r-nul Strășeni, un om cu minte luminată și un gospodar de frunte al satului, se afla deja în ilegalitate. Aflase de mai demult că este pus sub ochiul securității și venea acasă doar pe ascuns. Ținea pușca pregătită pentru a-și apăra familia, petrecându-și nopțile sub nucul de la spatele casei. Spera totuși că securitatea se interesează numai de el și nu are intenții de a se atinge și de apropiații săi. Avea să se convingă degrabă însă că „statul muncitorilor și țăranilor” țintise în toți deodată.

Trei ostași sovietici înarmați, însoțiți de o mulțime de activiști din sat, au tăbărât în acea noapte peste familia sa. Spiridon, cu numai două cartușe în dotare, n-a putut să-i atace și i-a urmărit doar, sperând la prima ocazie de a-și elibera micuții. Dar în scurt timp a aflat că la primărie, numită la sovietici „selsoviet”, unde îi adunau pe toți sătenii hărăziți Siberiei, s-a înmulțit numărul militarilor înarmați…



Soția sa, Ana, cu patru copii mici și cu al cincilea gata să-l nască din oră în oră, au fost ridicați și transportați la gara Strășeni, de unde trenul urma să-i ducă pe ultimul drum. Întreaga avere a acestei familii, agonisită cu mult greu o viață întreagă, a fost confiscată.

Trenul, ca o maternitate

Feciorul mai mare, Tudoraș, cu toate că avea numai nouă ani, a reușit să se ascundă de santinelele sovietice chiar în noaptea nefastă, în timp ce mamă-sa pregătea lucrurile pentru drumul lung. Destinul de mai departe al băiatului (și cetățeanului) este demn de a intra într-un manual al curajului uman și al iubirii de neam.

În același timp, maică-sa, Ana, a rămas în custodia soldaților cu ceilalți trei copii: Olga, de cinci ani, Ion, de trei ani, și Efim, de un an și ceva. Urcată cu forța în vagonul murdar de balegă și mirosind a grajd, în care până erau transportate animalele, femeia a simțit că naște. Atunci medicul trenului, o rusoaică venită împreună cu militarii, având pesemne și ea copii acasă, a rugat comandamentul să permită internarea Anei Magari în spitalul din Strășeni. Copiii au rămas în vagon, plângând cu glas tare, alături de alți necăjiți ridicați de acasă și ținuți sub straja santinelelor sovietice. La rândul lor, medicii de la spital, căutând s-o salveze pe Ana, i-au reținut nașterea pentru o zi, apoi pentru două.

Dar trenul trebuia deja să plece și, neavând încotro, soldații i-au mutat pe copiii lui Spiridon Magari din vagonul morții pe coridoarele Securității din Strășeni, unde sărmanii de ei au rămas închiși până când mama lor a născut... Au revenit apoi cu toții la casa care nu mai era a lor și au fost nevoiți să trăiască pe la fel de fel de oameni milostivi din sat, rămânând indezirabili încă mulți ani înainte în fața puterii sovietice.

Armata din pădure

Pomenindu-se în această situație, Spiridon Magari n-a stat mult pe gânduri. I-a adunat într-un grup de luptă pe toți cei ce au reușit să fugă de deportare și au ieșit la luptă deschisă cu statul criminal. S-a întâlnit cu Fănase Magari, Chiril și Nicolae Cheptene, toți din Recea, Gheorghe Focșa și Anton Calancea din Tătărești, Mina Cogan, soții Gavril și Efimia Botnari din Greblești. Mai târziu au aderat la grup Gavril Andronache din Zubrești, fost lucrător în administrația românească, și Mihai Ninică din Teleșeu, ambii aflați în ilegalitate de mai mult timp, precum și alții.

Pe parcurs, grupul a crescut, în lupta de eliberare antrenându-se tot mai mulți oameni care au scăpat de pacostea deportărilor. S-au aciuat în bordeie pe care le-au săpat în pădurile Larga și Lopatna din zona Recea-Zubrești-Cobâlca (astăzi Codreanca) și le-au camuflat. Totodată, au făcut legătură cu grupul lui Ciutac din Drăsliceni-Micăuți și au început să acționeze împreună.

Aveau cu toții mai multe baze de dislocare echipate şi înzestrate cu necesarul logistic: armament, căruțe, bucătărie, staţii de radio, oameni de legătură, case conspirative, locuri de refugiu etc. În virtutea specificului lor de acțiune, acești neînfricați ai vremii au fost numiți ostași ai „armatei din pădure”. Aceasta a fost cea mai numeroasă şi mai longevivă formaţiune de rezistenţă armată din Basarabia postbelică. Unii luptători au activat aici din anii 1944-1945, când trupele sovietice au intrat în zonă, până în 1953-1954. Iar cei rămași la libertate, după desființarea „Armatei din pădure”, au ținut Securitatea în șah până pe la începutul anilor şaizeci.

Cu mult efort, pe parcursul anilor, KGB-ul a reuşit să identifice vreo sută de persoane care făceau parte din această organizaţie. Mulți dintre aceștia au căzut pe câmpul de luptă, în încăierări fierbinți cu trupele regulate ale Securității. Alte zeci de membri ai organizației au fost capturați și condamnați la moarte sau trimiși pentru mulți ani în pușcăriile Uniunii Sovietice. Pe marginea activității eroice a acestor oameni, în arhivele Securității există mai bine de cincisprezece volume secretizate cu migală timp de decenii la rând.

Ciocoii tremurau în cuibul lor…

În scurt timp, ostașii pădurii au prins a reveni, deja înarmați, pe la gospodăriile lor confiscate de sovietici și transmise colhozurilor. De oricine dădeau pe acolo, îi luau la rost, spunându-le că averea le aparține și avertizându-i să nu mai calce pe aici. Alteori făceau înțelegere cu lucrătorii, dar mai ales cu șefii acestora - brigadierii din colhozuri, ca toamna să strângă roada și să le-o predea lor. Mulți dintre oamenii nimeriți „între două focuri” deveneau persoane de legătură ale „Armatei din pădure”. Însă organizatorii dezmățului sovietic, activiștii selsovietelor, au fost puși în gardă de faptul că-i așteaptă ceasul răsplății meritate.

La Recea și în satele din jur, Securitatea și-a intensificat activitatea. Activiștii satelor au fost înarmați pentru a se apăra de ostașii pădurii. Lupta, încă departe de a fi piept la piept, se purta la început de la distanță. Spiridon Magari și tovarășii săi partizani difuzau prin localitățile apropiate zvonuri și foi volante, în care demascau comuniști care urmau a fi pedepsiți. De cealaltă parte, în virtutea puterii lor, activiștii sovietici vizați îi amenințau cu răfuiala pe rudele și apropiaților luptătorilor. Astfel, în august 1949, KGB-ul l-a arestat pe Andrei Magari, tatăl lui Spiridon și un om de legătură foarte important pentru ostașii din pădure. L-au arestat undeva la Florești și, peste câteva luni, nu s-a mai auzit nimic despre el.

Nici până în ziua de astăzi nimeni nu știe nici măcar unde este mormântul lui Andrei Magari.

(Continuare în numărul următor)

George Mârzencu

blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi


Opinii & Editoriale 23 Noiembrie 2017, de Dan Nicu

Chişinău, cetate de necucerit pentru socialişti

Oamenii lui Igor Dodon nu au reuşit nici de această dată să-şi instaureze controlul asupra Chişinăului. 

() Citeşte tot articolul

Editorial 23 Noiembrie 2017, de Răzvan Munteanu

Rusia pierde un important atu în disputa cu UE. Și nu numai!

Cu mai puțin de o lună în urmă, în Turcia era anunțată lansarea rutei feroviare ce leagă capitala Azerbaidjanului, Baku, de cea a Georgiei, Tbilisi, cu orașul turc Kars, denumită generic BTK.

() Citeşte tot articolul

Constantin Tănase 23 Noiembrie 2017, de Constantin Tănase

O, țară tristă, plină de... mister

Moto:  „Rămâne mut Serafim și se uită lung în urma celor ce se duc (cu boul, la pravlenie - n.n.). Se mai gândește: „Hm... Toate le pricep eu, Doamne, da „oare cum mi l-au prins ei de coarne?” (V. Vasilache „Povestea cu cocoșul roșu”)

() Citeşte tot articolul

Editorial 22 Noiembrie 2017, de Marin Basarab

Ce modele oferă societatea noastră pentru tineri?

În ultima vreme suntem asaltați de știri înfiorătoare care par a fi desprinse dintr-un film de groază.

() Citeşte tot articolul

Editorial 22 Noiembrie 2017, de Moni Stănilă

Voinicul și cerbul

Că tot se apropie iarna cu pași repezi de noi, nu avem cum să nu ne gândim la sărbători. Mai ales că deja și programele de știri ne anunță de săptămâni întregi cum și unde vom petrece Crăciunul.

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Noiembrie 2017, de Octavian Țâcu

Experiențe belgiene pentru R. Moldova

Săptămâna trecută (9-11 noiembrie) la invitația eurodeputatei Monica Macovei am efectuat o vizită de trei zile în Parlamentul European și la sediul NATO din Bruxelles.

() Citeşte tot articolul

Editorial 16 Noiembrie 2017, de Pavel Păduraru

Minciuna noastră cea de toate zilele

Când eram adolescent, citeam câteodată în revistele despre VIP-uri interviuri cu oameni cunoscuți. Nu mai țin minte ce ziceau ei, dar un singur lucru îmi atrăgea atenția.  

() Citeşte tot articolul


 

 



Cele mai citite articole Timpul.md