Şi tot pentru că nu sunt politician şi nu urmăresc să câştig capital electoral prin orice mijloace, n-o să mă apuc să propovăduiesc marea Reunire a Basarabiei cu ţara. Mai întâi, pentru că majoritatea moldovenilor fie nu consideră asta o prioritate, fie chiar sunt împotrivă.
Apoi, pentru că, dincolo de panglici politice patriotarde, ştirile despre Republica Moldova nu fac aproape deloc prima pagină în presa din România – publicul manifestă un interes scăzut pentru ele.
Şi există încă un motiv, poate cel mai puternic: situaţiile României şi Moldovei sunt, în clipa de faţă, net diferite. Statul român este membru UE şi NATO, are un nivel de viaţă şi de europenizare mai ridicat şi, mai ales, se află în afara sferei de influenţă directă a Moscovei. Republica Moldova este a nimănui, sărăcia e mai mare decât în România, iar prin Vladimir Putin, spectrul lui Stalin, călăul românilor moldoveni, rânjeşte din nou deasupra Chişinăului.
De aici, atitudinea de superioritate binevoitoare şi atotştiutoare, de frate mai mare de la oraş, a politicienilor Bucureştiului.
Unirea acum ar fi un soi de mezalianţă a unui boier cu o fată săracă. Nu spun că boierul nu o iubeşte, dar într-o zi i-ar putea trânti în faţă „Ai uitat cum erai când te-am luat?”.
Moldova şi România nu pot hotărî dacă vor sau nu să-şi legalizeze relaţia de veacuri şi să trăiască sub acelaşi acoperiş decât de pe picior de egalitate.
De aceea, România trebuie să facă tot ce-i stă în puteri pentru ca Moldova să devină membru cu drepturi depline al Uniunii Europene şi, când va fi posibil, al NATO (în momentul de faţă, atitudinea reţinută a guvernului Leancă în legătură cu aderarea la NATO este înţeleaptă în raport cu linia de înaltă tensiune Rusia-Occident care trece prin Ucraina şi Transnistria).
Dacă în România câştigau alegerile prezidenţiale Pontaghiţă şi compania era rău. S-a văzut ce au fost în stare să facă la vot românilor de peste graniţă, inclusiv moldovenilor. Dar nu ar fi reuşit această bandă politică să-şi ducă mendrele chiar până la capăt, căci în afară de Bucureşti, în România mai există Bruxelles şi Washington.
În Moldova, dacă duminică vor ajunge din nou la putere comuniştii sinistrului Voronin împreună cu cozile de topor ale Moscovei, o să fiţi singuri, fraţilor! Căci pe basarabenii care vor o ţară cu fruntea sus în Europa şi în lume, nu roabă a despotismului ruso-asiatic, îi simt fraţi.
Ce putem face noi, aici, pentru voi? Cei care şi-au ridicat glasurile pentru dreptul vital de a vota al românilor s-o facă din nou dacă guvernul Ponta repetă cu secţiile de vot pentru cetăţenii moldoveni aflaţi în România ticăloşia încercată cu diaspora. Să ţină continuu legătura, moldoveni şi români, pe reţelele de socializare, pentru a putea reacţiona la timp şi a fi împreună.
Dar pentru asta, înainte de toate, trebuie să ieşiţi la vot. Aţi văzut ce armă atomică poate fi votul! Dacă aveam cetăţenia moldoveană, mi-aş fi dat şi eu lucrul cel mai de preţ pe care-l posed, după pix, votul, pentru o Moldovă a zorilor de ziuă, nu îmbrâncită spre un trecut al întunericului şi frigului siberian.
N-o am, aşa că nu-mi rămâne decât să-mi închipui că ne ţinem toţi românii, şi cei care au votat cu Ponta, şi cei care au votat cu Iohannis, de umeri, ca la loviturile de la 11 metri, privind spre Basarabia acestei Duminici.
La vot, şi Internetul fie cu noi!
Cristian Tudor Popescu
Sursa: gandul.info
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
