Politică

Cultura politică din Republica Moldova este catastrofală

De această părere sunt deputaţi şi experţii care s-au expus în cadrul dezbaterilor publice cu tema: „Ping-pong politic ineficient cu alternare de roluri. Cultura relaţiilor politice guvernare – opoziţie parlamentară” organizate de Info-Prim Neo miercuri, 30 mai.

Deputatul fracţiunii parlamentare al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM), Sergiu Sîrbu, a declarat că în Republica Moldova cultura politică nu există şi se agravează pe zi ce trece. „Eu nu cred că avem putere şi opoziţie în Republica Moldova, noi avem două puteri beligerante care se află într-un război crâncen, acerb politic, unde scopul scuze mijloacele”, a spus deputatul PCRM.

Sergiu Sârbu a remarcat că de fapt adevărata opoziţie în Republica Moldova este Alianţa pentru Integrare Europeană deoarece a plecat în opoziţie faţă de poporul Republicii Moldova, faţă de soluţionarea problemei sărăciei în Republica Moldova. „În aceşti trei ani, guvernarea a asasinat democraţia şi statul de drept ceea ce face în fiecare zi, merge ca buldozerul peste toate principiile, inclusiv principiile morale şi creştineşti”, a spus Sergiu Sîrbu.

Cultura politică din Republica Moldova are carenţe, dar este în proces de evoluţie, a declarat în cadrul aceloraşi dezbateri, deputatul fracţiunii parlamentare al Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Iurie Chiorescu. „Astăzi vom pune umărul pentru consolidarea culturii politice participative şi nu doar a celei declarative. Cultura politică este un element indispensabil pentru modelarea noii democraţii. Fără îndoială, Republica Moldova are un handicap la capitolul cultura generală, iar la capitolul cultura politică face parte din cultură ca fenomen”, a menţionat deputatul. Potrivit lui, cultura politică are şi impact geopolitic, economic, cultural.

Cu părere de rău, politicienii vorbesc foarte mult de cultură politică, însă nu întotdeauna dau dovadă de o cultură politică, este de părere deputatul fracţiunii parlamentare a Partidului Democrat din Moldova (PDM), Stela Jantuan. „Ceea ce ţine de relaţiile de ping-pong dintre opoziţie şi guvernare cred că sunt nişte situaţii normale atunci când opoziţia şi puterea se află în relaţii antagoniste. Niciodată opoziţia nu va fi de acord cu acţiunile guvernării şi guvernarea va critica opoziţia. Altceva este că dacă opoziţia caută căi de luptă politică ar fi normal că să vină în Parlament şi să exprime interesele alegătorilor ei”, a declarat deputatul PDM.

Deputatul fracţiunii parlamentare a Partidului Liberal (PL), Valeriu Munteanu, spune că sunt lucruri în Republica Moldova care nu s-au făcut de 20 de ani. Republicii Moldova îi lipsesc cam 200 de ani de democraţie, pentru că a fost ocupaţie, comunism şi sunt puţine acele perioade în istoria ţării în care se poate vorbi de comunicare şi cultură politică. Deputatul a spus că prin cultură politică trebuie să se înţeleagă nu doar modul de comunicare dintre politicieni, dar important este modul în care înţeleg puterea şi opoziţia propriile funcţii.

Consilierul pentru comunicare publică, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Republicii Moldova, Vlad Ţurcanu, a menţionat că preşedintele Nicolae Timofti va interveni, atunci când va fi vorba de nişte conflicte între opoziţie şi guvernare, pentru a intermedia nişte discuţii mai dificile. Consilierul preşedintelui a spus că Nicolae Timofti va interveni şi atunci când vor exista conflicte în interiorul alianţei. „Deoarece de la populaţie au venit semnale care au acuzat o anumită formă de comunicare dusă până la limită în interiorul AIE”, a subliniat Vlad Ţurcanu. Consilierul a mai comunicat că pe masa preşedintelui se ală un proiect de lege privind opoziţia, care îi va oferi acesteia mai mult spaţiu de manevră.

Situaţia culturii politice în Republica Moldova nu este tristă, dar este catastrofală, spune deputatul neafiliat, liderul Partidului Acţiunea Democratică (PAD), Mihai Godea. „Noi nu avem cultură politică pentru că nu avem elită politică, dar avem clasă politică. De 20 de ani nu reuşeşte să se comporte ca o elită veritabilă a unui popor. Acest lucru vine din lipsa educaţiei. Lucrurile nu trebuie privite liniştit, dar în creaţia populară sunt lucruri care justifică situaţia de pe scena politică şi gradul de cultură politică la moldoveni”, a declarat deputatul neafiliat.

Cultura politică este o reflecţie a nivelului general de cultură din societate, consideră membrul Consiliului Republican al Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), Vasile Bolea. El a declarat că Moldova, fiind un stat rural, unde 75% din populaţie trăieşte la sate, iar politicienii fiind exponenţii acestei societăţi, ei au şi nivelul de cultură respectiv. „Asistăm de 20 de ani deja la un război politic. Cu doi ani în urmă, în timpul campaniei electorale, cineva a spus că va opri războiul politic, dar practic constatăm că nu a făcut nimic pentru oprirea acestui război, care s-a agravat. Primul pas trebuie să vină din partea guvernării, nu a opoziţiei”, a spus Vasile Bolea.

Dezbaterile publice fac parte din proiectul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susţinut de Fundaţia germană Hanns Seidel. Participanţii la dezbateri au apreciat evenimentul şi au menţionat că societatea are nevoie de astfel de consultări, pentru a înţelege mai bine actul guvernării şi importanţa implicării directe în el.  

Agenția INFO-PRIM NEO

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *