Astăzi 24 Aprilie 2017, Luni - Ultima actualizare la ora 13:52
Abonamente

Social 14 Aprilie 2017, ora 07:15    Din editia print

Cum s-au pregătit moldovenii să întâlnească Paștele

Marime Font

Moldovenii au intrat în forfota pregătirilor pentru sărbătorile pascale, iar pe lângă curățenia generală din curte, din casă și din suflet, o altă preocupare la fel de importantă a conaționalilor rămâne a fi masa de Paști. Cât sunt dispuși să scoată din buzunar pentru masa festivă, în ce culoare preferă să vopsească ouăle, dar și care sunt preferințele culinare atunci când este vorba de pâinea pascală, aflați din materialul ce urmează.

În Săptămâna Patimilor am vizitat Piața Centrală, care s-a transformat într-un adevărat furnicar. Ne-am strecurat printre tarabele cu produse alimentare și am încercat să aflăm de la unii cumpărători, cât sunt dispuși să cheltuiască pentru masa de sărbătoare și ce bucate vor savura în Ziua Învierii Domnului.

„Am cumpărat carnea cu o lună înainte, acum e foarte scumpă”

Pe Nina, am surprins-o în timp ce privea indignată spre taraba cu pască și cozonaci. Femeia ne-a spus că a început cumpărăturile pentru Paști, cu o lună înainte, deoarece acum prețurile sunt mult mai pipărate. Deși este pensionară, gospodina planifică să cheltuiască pentru masa de sărbătoare de două ori mai mult decât pensia lunară. „Fiecare cumpără după buzunar, eu am o pensie de o mie de lei, dar planific să cheltuiesc pentru masa de Paști vreo două-trei mii. Am adunat tot anul pentru ca la Paști să-mi întâmpin copiii cum se cuvine. Am cumpărat carnea cu o lună înainte, deoarece acum e foarte scumpă. În plus, locuiesc la țară, cresc păsări și nu cumpăr oușoare. De asemenea, legumele precum: ceapa, cartofii, sfecla roșie, morcovul sunt din grădina mea. Dac-ar fi trebuit să cumpăr totul, atunci cred că nu aș fi putut face față cheltuielilor”, spune femeia de 60 de ani.

„O păscuță mică, că nici n-ai ce vedea e 7 lei”

De asemenea, pentru a optimiza cheltuielile, femeia coace pasca, cozonacii și ruladele acasă, dar nu le cumpără și spune că o costă mult mai ieftin. „O păscuță mică, că nici n-ai ce vedea e 7 lei, unde s-a mai văzut așa ceva? De aceea, coc acasă pasca umplută cu brânză pe care o sfințim, cozonacii mari și mici, care sunt pentru masa festivă și mai fac și diferite rulade pentru nepoței, într-un cuvânt, de toate câte puțin. Mă costă mult mai ieftin, cumpăr trei litri de lapte cu 15 lei de la o vecină și cu 30 de ouă, pot face foarte multe copturi”, explică gospodina.
În ziua de Paști, în casa Ninei se vor aduna în jurul mesei cele trei surori, doi copii și cinci nepoți, dar și alte rude și prieteni. De aceea, de pe masa de sărbătoare nu vor lipsi bucatele tradiționale. „Voi găti piftie, cârlan sau iepuraș umplut, pârjoale, bătute, câteva salate, dar și multe altele. Însă, cele mai importante sunt pasca și ouăle roșii. Nu înțeleg moda asta nouă de a vopsi ouăle în toate culorile posibile, nu-i pot găsi nicio explicație. De când mă țin minte și mama, și bunica înroșeau ouăle, nu le colorau în verde, albastru sau negru”, concretizează Nina indignată.

„De Paști nu e vorba de tricolorul nostru, ci de sângele Domnului”

Pe Ion l-am cunoscut în timp ce cumpăra carne pentru masa de Paști. Bărbatul ne-a spus că deși cheltuise deja aproape o mie de lei, mâine va veni să mai facă și alte cumpărături. „Astăzi am cheltuit 700 de lei, dar nu am cumpărat tot de ce aveam nevoie. Voi mai face și mâine cumpărături de vreo 800 de lei. Iată, am cumpărat un mieluț frumușel de vreo 350 de lei, niște carne de curcan și piciorușe de găină pentru răcituri, niște roșii, castraveți, ceapă verde și mărar.
Bărbatul a muncit 40 de ani în calitate de șofer pe ambulanță, iar acum are o pensie de 1100 de lei și spune că dacă nu ar fi avut copii care să-l ajute, atunci nu ar fi avut de unde sărbători. Ion nu știe ce bucate va avea pe masa de sărbătoare pentru că de aceasta se va ocupa soția, în schimb, este convins că nu vor lipsi de pe masă ouăle roșii și pasca. „În familia noastră, eu fac cumpărături, iar soția gătește. De aceea nu vă pot spune ce bucate vom avea pe masă. Însă, ca în fiecare an vom cumpăra o pască cu umplutură de brânză și vom vopsi ouăle cu coji de ceapă roșie. Noi nu preferăm vopseaua din comerț pentru că nu e sănătoasă, n-am înțeles de ce oamenii vopsesc ouă albastre și galbene. De Paști, doar nu e vorba de tricolorul nostru, ci de sângele Domnului”, se miră bărbatul.

„Măcar de Paști ne permitem să mâncăm ceva mai bunișor”

La taraba cu fructe și legume am întâlnit-o pe Mariana, o tânără de 26 de ani, care va petrece anul acesta primul Paște la casa ei. Fata ne-a spus că din salariul de tânăr specialist nu prea reușești să faci chefuri mari, de aceea va găti puțin. „Noi abia de-am reușit să închiriem un apartament și să ne mutăm de la părinți. Cu un salariu de aproape trei mii de lei nu ne putem permite mese doldora de mâncare. Așa că am cumpărat un curcan pe care-l voi da în rolă, voi face o salată de legume și una de fructe și cam astea vor fi bucatele. Am mai luat un cozonac pe care-l voi sfinți, niște ouă și mai multe culori de vopsea. Îmi place când în coșul de Paști stau mai multe ouă colorate. Iată, parcă nu am cumpărat nimic, dar am cheltuit 600 de lei. E scump totul, dar măcar de Paști ne permitem să mâncăm ceva mai bunișor”, spune fata.

„Vopsirea ouălor în diferite culori din punct de vedere ortodox este o abatere”

La fel ca și Mariana, mulți dintre moldovenii cu care am discutat ne-au spus că din cauza prețurilor pipărate vor renunța la mesele copioase și se vor limita doar la un curcan, miel sau iepure copt. Însă, oricum ar fi masa moldovenilor de Paști, de pe aceasta nu va lipsi Pasca și ouăle vopsite. Aici însă părerea moldovenilor este împărțită dacă unii preferă pasca cu umplutură de brânză și ouăle roșii, alții optează pentru cozonac și ouă colorate.

Părintele Ioan Diacon a explicat care este semnificația pâinii pascale și de ce ouăle colorate sunt o abatere din perspectiva religiei creștin-ortodoxe. „Pâinea bisericească este pasca. Biserica acceptă orice pască fie că e pregătită cu umplutură de brânză sau cu dulcețuri. Important este că pâinea pascală îl simbolizează pe Hristos ca Pâinea și Izvorul Vieții. Iar Învierea Lui este învierea noastră și, respectiv, o nouă viață, anume în legătură cu acest fapt la Paști, se sfințește pasca și oul roșul. Tradiția de a vopsi ouă roșii vine încă din Imperiul Roman, atunci când Maria Magdalena a dus un coș de ouă roșii, la împăratul Tiberiu și i-a vestit „Hristos a Înviat”. Oul simbolizând Mormântul Domnului, dar și nucleul din care iese mai apoi viața, iar roșul este considerat culoarea vieții și a sângelui. Anume din aceste considerente vopsirea ouălor în diferite culori din punct de vedere ortodox este o abatere”, a concretizat parohul.



Conform recensământului din anul 2014, din numărul total al populaţiei care și-au declarat religia, adică 2 milioane 611 mii persoane, 96,8 la sută, se consideră ortodocși, iar în 2017 aceștia vor sărbători Învierea Domnului pe 16 aprilie


 

Un articol de: Ana Marchitan
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Internațional 24 Aprilie 2017, ora: 13:52

Atentat dejucat în Franța: Doi suspecți inculpați și plasați în arest preventiv

Atentat dejucat în Franța: Doi suspecți inculpați și plasați în arest preventiv

Doi bărbați suspectați de plănuirea unui atac "iminent" în timpul campaniei electorale în Franța au fost puși sub acuzare duminică și plasați în arest preventiv, chiar înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale, a relatat France Presse. 

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 24 Aprilie 2017, ora: 13:40

1917, ANUL PREMERGĂTOR MARII UNIRI: România și Războiul de Întregire Națională

1917, ANUL PREMERGĂTOR MARII UNIRI: România și Războiul de Întregire Națională

Actul Marii Uniri a fost înfăptuit în urma acțiunilor politice, militare și diplomatice ale liderilor politici și militari români, pe fondul participării statului român la Primul Război Mondial. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Aprilie 2017, ora: 13:06

ONU a donat salvatorilor din R. Moldova echipament în valoare de un milion de lei

ONU a donat salvatorilor din R. Moldova echipament în valoare de un milion de lei

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), prin intermediul organizaţiilor sale UNICEF, UNDP, UNFPA, UN Women, OIM şi UNAIDS, a donat echipament în valoare de un milion de lei Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale (SPCSE), în contextul calamităţilor, care au...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Aprilie 2017, ora: 12:58

Nivelul apei în lacurile de acumulare din republică este critic

Nivelul apei în lacurile de acumulare din republică este critic

În capitală nu există pericol de inundaţii. Nivelul apei din râul Bâc, în zona capitalei, a scăzut cu peste un metru, în ultimele 24 de ore. O situaţie alarmantă se înregistrează însă în lacurile de acumulare din satul Sadaclia şi Comrat,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Aprilie 2017, ora: 12:31

Arborii şi arbuştii de la Grădina Botanică, distruşi în proporție de 80%

Arborii şi arbuştii de la Grădina Botanică, distruşi în proporție de 80%

Circa 80 la sută dintre arborii şi arbuştii decorativi de la Grădina Botanică din Chișinău au fost distruşi, în urma ninsorilor ce au avut loc pe 20 şi 21 aprilie. 

( ) Citeşte tot articolul

Internațional 24 Aprilie 2017, ora: 11:09

Administrația Trump vrea să finanțeze cu orice preț zidul de la frontiera cu Mexicul

Administrația președintelui american Donald Trump a reafirmat duminică că finanțarea zidului său la frontiera cu Mexicul este una dintre condițiile pentru aprobarea bugetului SUA, chiar dacă acest lucru ar putea duce la o paralizare a guvernului în cazul în care negocierile...

( ) Citeşte tot articolul

Internațional 24 Aprilie 2017, ora: 11:05

Doi părinți au câștigat, în instanță, dreptul să-și numească fiica „Allah”

Doi părinți au câștigat, în instanță, dreptul să-și numească fiica „Allah”

Un cuplu din statul american Georgia a obținut, în instanță, dreptul să-și numească fiica de un an „Allah”. 

( ) Citeşte tot articolul

Politică 24 Aprilie 2017, ora: 10:42

Alegeri Franţa. Cine este Emmanuel Macron

Alegeri Franţa. Cine este Emmanuel Macron

Născut pe data de 21 decembrie 1977 la Amiens, în nordul Franţei, candidatul de centru Emmanuel Macron, susţinut de mişcarea politică En Marche!, este cel mai tânăr candidat la alegerile prezidenţiale din Franţa. 

( ) Citeşte tot articolul

Internațional 24 Aprilie 2017, ora: 10:36

Optimism pe piețele asiatice care speră că Macron va fi noul președinte al Franței

Optimism pe piețele asiatice care speră că Macron va fi noul președinte al Franței

Piețele financiare asiatice afișau luni dimineața un optimism prudent după anunțarea rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din Franța, pariind pe o victorie a pro-europeanului Emmanuel Macron, transmite AFP. 

( ) Citeşte tot articolul

Internațional 24 Aprilie 2017, ora: 10:28

Alegeri prezidențiale în Franța: Marele "big bang", comentează presa franceză

Alegeri prezidențiale în Franța: Marele "big bang", comentează presa franceză

Calificarea lui Emmanuel Macron și Marine Le Pen pentru turul al doilea al prezidențialelor din Franța este comparată de presa franceză cu un "big bang" lăsând "dreapta K.O." și stânga la pământ, comentează AFP. 

( ) Citeşte tot articolul

Internațional 24 Aprilie 2017, ora: 10:26

Turcii continuă să manifesteze împotriva rezultatelor referendumului

Turcii continuă să manifesteze împotriva rezultatelor referendumului

Sute de persoane au manifestat duminică la Istanbul împotriva victoriei lui "da", anunțată de autorități, la referendumul de la 16 aprilie asupra extinderii prerogativelor președintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, transmite AFP. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Aprilie 2017, ora: 10:24

Mitropolia Moldovei a venit cu un apel ca de Paştele Blajinilor rugăciunile să fie înălțate în biserici

Mitropolia Moldovei a venit cu un apel ca de Paştele Blajinilor rugăciunile să fie înălțate în biserici

Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove a venit cu un apel ca de „Paştele Blajinilor să se săvîrşească pomeniri în sfintele lăcaşe şi aşezăminte”, în pofida ninsorilor abundente care au afectat toată ţara. 

( ) Citeşte tot articolul

Politică 24 Aprilie 2017, ora: 10:17

Filip a avut o discuţie telefonică cu omologul său turc

Filip a avut o discuţie telefonică cu omologul său turc

Prim-ministrul Pavel Filip a avut astăzi o discuție telefonică cu Premierul Republicii Turcia, Binali Yildirim.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Aprilie 2017, ora: 10:14

Zeci de oameni s-au mobilizat pentru a curăța orașul de crengi și de zăpadă

Zeci de oameni s-au mobilizat pentru a curăța orașul de crengi și de zăpadă

Un grup de persoane s-a adunat să curețe de zăpadă și de crengi teritoriul din fața liceului „Gheorghe Asachi” din capitală, dar și din alte zone ale orașului, în special în preajma stațiilor de transport. Voluntarii s-au mobilizat pe o rețea de socializare. 

( ) Citeşte tot articolul

CSI / Rusia 24 Aprilie 2017, ora: 10:08

(ANALIZĂ) Vor aduce alegerile din Franţa victoria Kremlinului?

(ANALIZĂ) Vor aduce alegerile din Franţa victoria Kremlinului?

La 23 aprilie, în prima rundă a alegerilor prezidenţiale din Franţa, se vor stabili cei doi candidaţi care se vor califică pentru al doilea tur de scrutin. Dintre cei 11 candidaţi, 4 au şanse aproape egale de a participa la votul final.  

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Aprilie 2017, ora: 10:00

Situația operativă în ultimele 24 de ore: 88 localități din 7 raioane rămân fără lumină

Situația operativă în ultimele 24 de ore: 88 localități din 7 raioane rămân fără lumină

Potrivit datelor operative, colectate de către celula de criză din cadrul Serviciului PC SE, în această dimineață, la ora 07:00, mai rămîneau parțial deconectate de la energia electrică 88 localități din 7 raioane, după cum urmează UTA Găgăuzia (7), Ialoveni (2),...

( ) Citeşte tot articolul

Internațional 24 Aprilie 2017, ora: 09:58

O BOMBĂ, despre care se crede că viza poliţia, descoperită în apropierea unei şcoli primare din Irlanda de Nord

O BOMBĂ, despre care se crede că viza poliţia, descoperită în apropierea unei şcoli primare din Irlanda de Nord

Poliţia britanică a anunţat că a descoperit, în dimineaţa zilei de duminică, un dispozitiv explozibil în apropierea unei şcoli primare din Irlanda de Nord, existând suspiciuni că dispozitivul ar fi fost plasat de separatiştii irlandezi cu scopul de ucide agenţi de...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Aprilie 2017, ora: 09:30

(TRAGEDIA DIN MUNȚII RETEZAT) Salvamontist: Cei 7 turiști au declanșat avalanșa

(TRAGEDIA DIN MUNȚII RETEZAT) Salvamontist: Cei 7 turiști au declanșat avalanșa

După ce trupurile celor doi copii care au murit în urma avalanşei din Munţii Retezat au fost recuperate, apar şi reacţii. Unul dintre salvamontiştii care au participat la operaţiunile de salvare din ultimele zile spune că grupul s-a aventurat pe un traseu foarte periculos, fără...

( ) Citeşte tot articolul

Internațional 24 Aprilie 2017, ora: 09:27

REZULTATE FINALE ALEGERI FRANŢA. Emmanuel Macron şi Le Pen se vor confrunta în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale

REZULTATE FINALE ALEGERI FRANŢA. Emmanuel Macron şi Le Pen se vor confrunta în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale

Candidatul de centru, Emmanuel Macron, a obţinut 23,75% din voturi în primul tur al scrutinului prezidenţial din Franţa, urmat la mică distanţă de reprezentanta extremei drepte, Marine Le Pen, care a primit 21,53 %, conform rezultatelor finale comunicat de Ministerul francez de...

( ) Citeşte tot articolul

Social 24 Aprilie 2017, ora: 09:13 de Dorin Galben

REPORTAJ SPECIAL Cel mai tânăr cimitir din Moldova a ajuns cel mai mare din Europa

Cel mai tânăr cimitir din Moldova a ajuns cel mai mare din Europa Din editia print / Foto: Ramin Mazur

Monumente de zeci de mii de euro, cavouri cu acoperișuri poleite cu aur, camere de supraveghere, străzi sau sectoare ca într-un oraș și răposați VIP, toate aceste lucruri caracterizează pe deplin cimitirul „Sfântul Lazăr” din capitală, cunoscut de mulți și drept...

( ) Citeşte tot articolul

Politică 24 Aprilie 2017, ora: 09:05

Băsescu, despre posibila fraudare a alegerilor din 2009

Băsescu, despre posibila fraudare a alegerilor din 2009

Traian Băsescu nu crede că şefii SRI şi ai procuraturii ar fi putut, de acasă de la Gabriel Oprea, influenţa rezultatul alegerilor din 2009. "Nu de acolo se puteau face ilegalităţile", a spus fostul preşedinte, la România TV. 

( ) Citeşte tot articolul

Internațional 24 Aprilie 2017, ora: 08:40

Alegeri prezidențiale în Franța: Hollande i-a telefonat lui Macron "pentru a-l felicita" (Palatul Elysee)

Alegeri prezidențiale în Franța: Hollande i-a telefonat lui Macron "pentru a-l felicita" (Palatul Elysee)

Președintele francez în exercițiu, François Hollande, i-a telefonat centristului Emmanuel Macron "pentru a-l felicita" după calificarea duminică în turul al doilea al alegerilor prezidențiale în care o va înfrunta pe lidera de extrema dreaptă Marine...

( ) Citeşte tot articolul

Internațional 24 Aprilie 2017, ora: 08:37

Ministrul chinez de Externe: Beijingul susţine cu tărie procesul de denuclearizare a Coreei de Nord

Ministrul chinez de Externe: Beijingul susţine cu tărie procesul de denuclearizare a Coreei de Nord

Wang Yi, ministrul chinez de Externe, a făcut duminică un apel la denuclearizarea Peninsulei Coreea, în contextul intensificării tensiunilor în legătură cu programul balistic şi nuclear al regimului stalinist de la Phenian, informează site-ul postului France 24. 

( ) Citeşte tot articolul

UE / Nato 24 Aprilie 2017, ora: 08:31

Alegeri prezidențiale în Franța: Juncker îl felicită pe Macron

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, l-a felicitat duminică seară pe centristul Emmanuel Macron, clasat pe primul loc în turul întâi al alegerilor prezidențiale din Franța și favorit al turului secund organizat la 7 mai, scrie AFP. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Aprilie 2017, ora: 08:26

Povestea alpinistei-fenomen a României, ucisă de avalanșă

Povestea alpinistei-fenomen a României, ucisă de avalanșă

A cucerit marile vârfurile ale lumii, dar Retezatul i-a fost fatal. Copila de 13 ani ucisă ieri de avalanşă intrase în Cartea Recordurilor. Cea mai impresionantă performanţă a fost doborârea recordului mondial de vârstă atunci când a urcat pe Aconcagua, la...

( ) Citeşte tot articolul

CSI / Rusia 24 Aprilie 2017, ora: 08:21

Acțiunile Rusiei în Ucraina sunt "un obstacol" în calea unor relații mai bune (Rex Tillerson)

Acțiunile Rusiei în Ucraina sunt "un obstacol" în calea unor relații mai bune (Rex Tillerson)

Secretarul de stat american, Rex Tillerson, a afirmat duminică în cursul unei discuții telefonice cu președintele ucrainean, Petro Poroșenko, că acțiunile Moscovei în estul Ucrainei rămân un "obstacol" în calea ameliorării relațiilor dintre SUA și...

( ) Citeşte tot articolul

Eveniment 24 Aprilie 2017, ora: 08:19

Ziua mondială a protecției animalelor de laborator

Ziua mondială a protecției animalelor de laborator

În fiecare an la 24 aprilie este marcată Ziua mondială a protecției animalelor de laborator, iar săptămâna ce include această zi este cunoscută ca ''Săptămâna mondială pentru animalele de laborator''. 

( ) Citeşte tot articolul


Bună Dimineața 24 Aprilie 2017, de Georgeta Carasiucenco

Să se mute Dodon la Moscova

Președintele Igor Dodon a anunțat că va participa la parada din Piața Roșie pe 9 mai, la Moscova. Va fi a treia oară de când președintele actual al Republicii Moldova întreprinde o vizită în Federația Rusă.  

() Citeşte tot articolul

Editorial 23 Aprilie 2017, de Moni Stănilă

Învierea de obște

Cea mai importantă sărbătoare a creștinismului e Învierea Domnului. Nașterea Sa doar anunța mântuirea omului prin faptul că Dumnezeu S-a făcut om, dar prin patimile și ridicarea din morți, Hristos omoară în trupul Său moartea și păcatul.  

() Citeşte tot articolul

Bună Dimineața 21 Aprilie 2017, de Irina Tabaranu

O metodă eficientă să scapi de birocrație

Birocrația, în dicționarul explicativ, este definită ca o muncă administrativă de rutină, una formală. Însă această rutină ne pune bețe în roate în fiecare zi. În tot ce vrei să faci, birocrația mereu te oprește. 

() Citeşte tot articolul

Editorial 21 Aprilie 2017, de Pavel Păduraru

Țara în care morții devin jucării politice

Apropiindu-ne de Paștele Blajinilor, ar fi bine ca măcar în aceste zile să ne amintim nu numai de cei trecuți dintre noi, dar și de promisiunile noastre făcute în cadrul ceremoniilor de înmormântare sau imediat după aceasta.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 20 Aprilie 2017, de Moni Stănilă

Despre bune și bine

Mi-am format obiceiul de a ocoli pe cât îmi stă în putință temele dureroase de discuție în pragul marilor sărbători. Dacă e bucurie, atunci așa să fie, fără să ne mai enervăm pe apucăturile antiromânești și, de ce nu, antisociale ale președintelui.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 20 Aprilie 2017, de Dan Nicu

Oare vor moldovenii război?

Poate greșesc, dar din câte știu, mai ales din ceea ce mi s-a povestit când mi-am dobândit ceea ce în științele sociale se numește „socializare primară”, iar în limba poporului i se spune „șapte ani de-acasă”, moldovenii nu au vrut niciodată război. 

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 19 Aprilie 2017, de Octavian Țâcu

Minoritățile etnice din Basarabia (VII): Evreii (I)

Istoria evreilor din Basarabia și din Transnistria este în general contradictorie și are mai multe perspective de abordare tendențioasă, care au generat mai multe mituri și stereotipuri de percepție față de această minoritate. Pe de o parte, această comunitate etnică și religioasă are o istorie...

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 18 Aprilie 2017, de Marin Basarab

Republica Facebook și Republica Moldova

În țara asta mică care se numește Republica Moldova avem o țărișoară și mai mică, virtuală, care se numește Republica Facebook. Spre deosebire de alte republici virtuale precum odnoklassniki ș.a.m.d., Republica Facebook este foarte educată, inteligentă și emancipată, chiar dacă nu are nicio...

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 16 Aprilie 2017, de Moni Stănilă

Învierea tuturor

An de an aștept această zi cu bucurie, să vestim împreună învierea Domnului nostru Iisus Hristos. E motiv de bucurie, nu trupească - așa cum obișnuim cei mai mulți dintre noi să sărbătorim Nașterea și Învierea Domnului, ci sufletească, duhovnicească. 

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 15 Aprilie 2017, de Pavel Păduraru

Somn ușor în noaptea de Paști!

 „Hai să mâncăm și să bem binișor până dimineață și pe urmă ne-om duce să sfințim pasca.” „Hristos a fost un om înțelept, dar el nu putea să învie. Astea-s povești la fel de gogonate ca și cea despre nașterea lui din fecioară.” „Mie nu-mi...

() Citeşte tot articolul

Editorial 13 Aprilie 2017, de Moni Stănilă

Cărți care ne marchează

Copilăria are partea ei de farmec în cărți, mai ales că atunci modelele nu sunt cele învățate sau impuse. Nu înțelegem niciodată de ce anume un om sau o carte devine model, cert e că de cele mai multe ori diferențele sunt destul de mari, chiar dacă un Jules Verne sau un Alexandre Dumas a...

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 13 Aprilie 2017, de Dan Nicu

Șapte la sută

Motto: „Cei ce pot nu stau s-aleagă, Pentru noi alegeri nu-s. Noi iubim numai ce pierdem – Ce s-a dus, s-a dus”. (Peter S. Beagle, „Ultima licornă”)

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 12 Aprilie 2017, de George Simion

Suntem moldoveni!

… sau din nou despre divizarea artificială între moldoveni şi români şi cei dintre noi care o fac. Revin periodic la acelaşi text şi aceeaşi idee.

() Citeşte tot articolul