Curtea de Justiţie a Uniunii Europene

Componența

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este formată din câte un judecător pentru fiecare stat membru.

Curtea beneficiază de sprijinul a nouă „avocați generali” care au sarcina de a-și prezenta punctele de vedere cu privire la cazurile aduse în fața Curții. Pledoariile lor trebuie să fie imparțiale și susținute public.

Fiecare judecător și avocat general este numit pentru un mandat de 6 ani, care poate fi reînnoit. Guvernele trebuie să cadă de acord asupra persoanelor nominalizate.

Pentru a ajuta Curtea de Justiție să facă față numărului mare de cazuri care îi sunt înaintate spre soluționare și pentru a le oferi cetățenilor o mai bună protecție juridică, s-a înființat „Tribunalul”, care se ocupă de acțiunile intentate de persoane fizice, întreprinderi și anumite organizații, precum și de cauzele care țin de dreptul concurenței.

Tribunalul UE al Funcţiei Publice se pronunţă în litigiile apărute între Uniunea Europeană şi funcţionarii săi.

Exemple de cazuri

Curtea pronunță hotărâri privind cazurile sesizate. Cele cinci tipuri de cazuri întâlnite frecvent sunt:

1. Acţiuni pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare – când instanţele naţionale îi cer Curţii de Justiţie să interpreteze un act legislativ european.

2. Acţiuni în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor – intentate guvernelor care nu aplică legislaţia europeană.

3. Acţiuni în anulare – când se consideră că anumite acte legislative ale UE încalcă tratatele europene sau drepturile fundamentale.

4. Acţiuni în constatarea abţinerii de a acţiona – când instituţiile UE nu acţionează pentru a lua deciziile pe care au obligaţia de a le lua.

5. Acţiuni directe – intentate de persoane fizice, întreprinderi sau organizaţii împotriva deciziilor sau acţiunilor UE.

1. Procedura privind pronunțarea unei hotărâri preliminare

Instanțele naționale din fiecare stat membru UE sunt responsabile pentru aplicarea corespunzătoare a legislației europene în statul respectiv. Dar există riscul ca instanțele din diferite țări să interpreteze legislația UE în moduri diferite.

Pentru a preveni acest lucru, a fost prevăzută o „procedură pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare”. Dacă o instanță națională are îndoieli cu privire la interpretarea sau validitatea unui act legislativ european, aceasta poate și, în anumite cazuri, este obligată să solicite avizul Curții de Justiție. Acest aviz poartă numele de „hotărâre preliminară”.

2. Acțiuni în constatarea neîndeplinirii unei obligații

Comisia poate iniția o acțiune în justiție în cazul în care consideră că un stat membru nu își îndeplinește obligațiile prevăzute de legislația europeană. Procesul poate fi intentat și de un alt stat membru.

În ambele cazuri, Curtea investighează acuzațiile și pronunță sentința. Dacă se constată că acuzațiile aduse statului respectiv sunt întemeiate, acesta are obligația de a remedia situația imediat. În cazul în care statul membru nu se conformează hotărârii pronunțate de Curtea de Justiție, aceasta poate impune plata unei amenzi.

3. Acțiuni în anulare

Dacă un stat membru, Consiliul, Comisia sau (în anumite condiții) Parlamentul consideră că un anumit act legislativ european este ilegal, Curții de Justiție i se poate solicita anularea actului respectiv.

Aceste „acțiuni în anulare” pot fi prezentate și de persoanele fizice care doresc să îi solicite Curții anularea unui anumit act legislativ care le afectează în mod direct și negativ.

În cazul în care constată că actul respectiv a fost adoptat incorect sau nu are temei în baza dispozițiilor din Tratate, Curtea îl poate declara nul și neavenit.

4. Acțiuni în constatarea abținerii de a acționa

Tratatul prevede că Parlamentul European, Consiliul și Comisia au obligația de a adopta anumite decizii în anumite situații. Dacă nu își îndeplinesc această obligație, celelalte instituții ale UE și (în anumite împrejurări) persoanele fizice sau întreprinderile pot adresa o plângere Curții pentru ca această abținere de a acționa să fie consemnată oficial.

5. Acţiuni directe

Orice persoană sau întreprindere care a avut de suferit de pe urma unei acțiuni sau a lipsei de acțiune din partea instituțiilor UE sau a funcționarilor acestora, poate intenta o acțiune la Tribunalul de Primă Instanță, cu scopul de a obține despăgubiri.

Cum sunt gestionate cazurile

Pentru fiecare caz înaintat Curții se desemnează un judecător și un avocat general.

Cazurile sunt evaluate în două etape: în scris şi apoi verbal.

1. Procedura scrisă

Mai întâi, toate părțile implicate îi prezintă declarații scrise judecătorului care răspunde de cazul respectiv. Judecătorul scrie un raport care cuprinde rezumatul declarațiilor și temeiul legal al cazului.

2. Audierea publică

Ce de-a doua etapă este audierea publică. În funcție de complexitatea cazului, audierea poate avea loc în fața unui complet format din trei, cinci sau 13 judecători sau în fața întregii Curți. La audiere, avocații părților își prezintă cazul în fața judecătorilor și a avocatului general, cărora le pot adresa întrebări.

Ulterior, avocatul general își prezintă propriul punct de vedere, după care judecătorii deliberează și pronunță sentința.

Avocații generali nu trebuie să își prezinte punctul de vedere decât în cazul în care Curtea consideră că în respectiva cauză se ridică o nouă problemă de drept. Curtea nu trebuie neapărat să aibă un punct de vedere similar cu cel al avocatului general.

Sentințele Curții se adoptă cu majoritate și se pronunță în cadrul unei audieri publice. Imagini de la audierile publice sunt deseori televizate (Europe by Satellite).

Procedura este similară în cazul Tribunalului, cu singura diferenţă că avocatul general nu îşi susţine punctul de vedere.